Pelerinaj la Mănăstirea Nicula acum 100 de ani, cu 50.000 de oameni. Ce legende circulau mai demult despre icoana făcătoare de minuni

Pelerinaj la Mănăstirea Nicula. Aducem la cunoştinţa clerului şi poporului credincios, că la sărbătoarea Adormirei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (s. Măria Mare), Hramul s. Mănăstiri de la Nicula, vom servi Ia aceea Mănăstire sfânta Liturghie arhierească şi vom cuvânta poporului credincios.

Onorat Frăţiile Voastre, vestind aceasta credincioşilor, să-i îndemnaţi ca să alerge cât mai număroşi în pelerinaj la s. Măria mare la Mănăstirea Niculei, pentru a se putea împărtăşi de harurile Atotputernicului în acest sfânt loc de închinare, pentru rugăciunile Preacuratei Vergure Măria.

Gherla, la 31 Iulie 1923

Slujbă mare la NicuIa – Mănăstirea Nicula de lângă Gherla este, din vremuri vechi, un vestit lăcaş de închinare pentru credincioşii din părţile Someşului. Sute şi mii de oameni aleargă acolo în fiecare an ca să-şi înalţe sufletele în rugăciuni evlavioase către Preacurata Fecioară Măria, ocrotitoarea celor obijduiţi.
La Hramul din acest an slujba în sfânta mănăstire de la Nicula va face-o iarăşi Preasfinţia Sa episcopul Iuliu al Gherlii, încunjurat de cler mult. Şi vor fi acolo prilejuri bune ca cei întristaţi cu inimile să afle uşurare, iar cei tari să se mai întărească în râvna spre celea sfinte. Îndemnăm deci cu toată căldura pe cititorii noştri din acele părţi ca la  sărbătoarea Adormiriii Preasfântei Născătoare de Dumnezeu, la 15 August, să meargă cât mai mulţi la lăcaşul de mângâiere şi de întărire creştinească de la Nicula!

La Sfântă Măria mare s-a făcut un grandios peregrinaj la mănăstirea Nicula. Cu mai multe zile înainte curgeau creştinii în procesiuni din toate părţile Ia acel loc de  închinare. Nicicând nu s-a văzut la Nicula atâţia creştini cucernici. În ziua praznicului au fost la 50.000 oameni.

Înalt Prea Sfinţitul Iuliu al Gherlei, înconjurat de numeros cler, a servit sf. Liturghie într-un pavilon înalt, lângă biserica mănăstirii. Credincioşii aşezaţi pe dealurile împrejmuitoare dădeau iluzia unui amfiteatru; erau o masă de capete.

A predicat P. S. Sa despre credinţa cea adevărată, înfierând rătăcirea acelora, care necinstesc pe Maica Domnului şi Crucea fiului său.

ziarul Unirea, 8 septembrie 1923

Pelerinaj la Nicula

Auzisem încă de mult că Nicula e un simplu sat, ca toate satele, cu deosebire numai că pământul lui e mai puţin fructifer ca în multe alte părţi ale Ardealului, iar locuitorii lui, deşi români, nu au portul românesc. Prin urmare, nu aveam nici un îndemn, nici o plăcere de a mă duce la Nicula, şi cu toate astea, m-am dus. Pentru ce?
Auzisem că la sărbătorea Sfântei-Mării este obiceiul de a se duce omenii la Nicula, şi aşa am socotit să merg şi eu, să fac ce fac alţii, cu toate că aveam să fac un drum destul de mare: 7-8 ore cu trăsura.

Am plecat dar la Nicula fără vreun scop hotărât și fără nici o speranţă de-a profita ceva din acea călătorie, şi cu toate acestea, am profitat mult. De o parte am avut avantajul că mi-am câştigat un titlu spre a putea duce, fiindcă am fostă şi eu la Nicula, ceea ce înaintea poporului nostru din Ardeal trece de ordinar ca o faptă de religiozitate. De altă parte, am profitat fiindcă m-am învrednicit şi eu de a vedea locul unde se fabrică aşa numitele icoane de Nicula, de care sunt pline mai toate bisericile şi mai toate casele ţăranilor români din Ardeal, ba aceste icoane se transportă chiar şi prin Ungaria, Banat şi Bucovina.

Fabricaţiunea lor e forte simplă: cu un penel înmuiat în colori se trag câteva brazde pe o bucătă de sticlă, formând astfel o anumită figură, dedesubtul căreia se scrie cu litere cirilice de eexemplu „Sfântul Nicolae“ etc. Numele figurii desemnate, deşi nu se însemna totdeuna, ar fi neapărat necesar a se însemna, căci altmintrelea e imposibil a găsi pe cine vrea se reprezenteze cutare ori cutare figură, deoarece aceste figuri, cărora li se dau nume de-ale sfinţilor, sunt de cele mai multe ori cu totul diforme şi foarte defectuoase.

Cum zic, fabricaţiunea acestoră icoane e foarte simplă, dar cu noroc. Nicula cu icoanele ei a monopolizat decoraţiunea a mii şi mii de biserici şi case românești și abia de câţiva ani au început şi unele din bisericile şi casele ţăranilor noştri a se emancipa de sub jugul acestui monopol.

În adevăr, a şi sosit timpul să ne scăpăm de aceste icoane diforme şi să le înlocuim cu altele mai moderne şi mai estetice. Dar nu vreau să zic că doar facem bine cum facem, când înlocuim icoanele de la Nicula, care sunt fabricate de români, cu nișce icoane fabricate de speculanţii evrei din Budapesta etc.

Icoanele de la Nicula sunt lucrate de români, prin urmare sunt industria naţională românească. Colportatorii acestor icoane asemenea sunt români, prin urmare în icoanele de la Nicula mai avem şi un mic comerț românesc.

Din aceste puncte de vedere eu cred că nu ar fi bine ca, vrând a ne emancipa de icoanele de azi de la Nicula, să încurajăm industria străină. Dimpotrivă, suntem datori din punct de vedere economic naţional a stărui ca industria română de la Nicula să corespundă cerinţelor de astăzi, fie şi numai în parte. Să li se dea industriaşilor români din Nicula îndemnul şi ajutorul necesar pentru a se cultiva şi perfecţiona în arta lor, spre care au o înclinare înăscută.

Atât am voit să zic despre icoanele de la Nicula. Acum să mă intorc la obiect. Nu farmecul iconarilor, nici frumuseţa locului, căci satul Nicula numai frumos nu e, ci o Icoană a St. Mării atârnată pe peretele unei bisericuţe de lemn este obiectul care atrage pe popor la pelerinaj.

Icoana este simplă, ca toate icoanele de felul ei. Se bucură însă de-o adoraţiune deosebită din partea poporului, căci se zice că ar fi vie. În zadar vei încerca a o muta în loc străin, căci ea nu stă unde o aşezi, ci se întoarce de sine la locul ei.

Pentru a da un adăpost mai convenabil miraculoasei icoane, s-a zidit în timpul din urmă – graţie pioşilor peregrini ale cărora contribuiri în tot anul sunt foarte considerabile – o biserică pompoasă în apropierea vechii mănăstiri. Dar ce folos…. Sfânta icoană n-a voit să se sălăşluiască în noua biserică în care fu transportată, ci prin puterea ei sfântă s-a reîntors de sine la locul de mai înainte, unde se află şi acum.

Aşa se vorbește în popor, care știe legende întregi despre puterea miraculoasă a acestei icoane, în care privește el o adevărată oglindă a sufletului: sub privirea celu păcătos, icoana se prezintă în culori posomorâte, este tristă, ba câteodată chiar lăcrimeăză; înaintea celoră curaţi cu sufletul însă, icoana se arată veselă şi zâmbitoare.

Nu-i mirare deci,  dacă cu ocaziunea sărbătorii Sfintei-Mării, mai ales la Sântă-Măria mare, timpul obișnuit al perinajului, sute şi mii de credincioşi peregrinează la Nicula stând să ia în slavă mica mănăstire de lemn, în care se află sfânta icoană şi care e situată într-o pădure ce se înalţă pe un deal deasupra satului Nicula.

Doi jandarmi care stau cu baionetele pe puşcă în uşa bisericii şi alţi jandarmi, care stau în biserică în jurul acestei icoane, abia pot răzbi a ține ordinea.

Îmbulzeala e colosală, aşa că adeseori jandarmii din uşa bisericii se văd siliţi a recurge la baionetă pentru a împrăştia mulţimea ce stă să calce peste ei pentru a intra în biserică. Unii ies şi alţii intră. Aceasta se continuă toată ziua. Celor ce intră nu le este iertat, dar nici nu pot, din cauza năduşelii nesuferibile, să petreacă mult în această biserică de lemn, strâmtă şi întunecoasă.

Cei ce întră se urcă pe câteva scări pentru ca să sărute sfânta icoană, ce este aşezată mai sus de cum e statura unui om. După ce o sărută, se scoboră şi ies pentru a lăsa să între alţii în locul lor. Nu arareori se întâmplă chiar şi nenorociri din cauza acestei groaznice îmbulzeli.

Pe cât de mare este îmbulzeala şi confuzia în biserică, pe atât este de mare şi în afară. De o parte vezi cetele de ruşi veniţi de prin Ungaria, purtând înainte câte un prapor şi cântând imnuri sfinte; de altă parte şiruri întregi de cerşetori pe laturile străzilor imploră elemosina  (pomana, n.r.) trecătorului; în fine mai vin şatrele de mărfuri ale unor evrei şi armeni speculanţi. De altă parte, cârciumi şi lăutari. Pădurea geme de acest zgomot confuz şi un praf colosal se ridică ca şi un fum peste arborii de fag şi de stejar.

Cam pe la ojină (moment al zilei situat la jumătatea timpului dintre amiază și asfințit; gustare care se ia în acest moment al zilei, n.r.), mulţimea începe a se rări. Tinerimea de ambe sexele se întorce în sat. Aici îi aşteaptă muzica. Se începe jocul. 0 şură mică a unui proprietar din sat servește drept sală de joc. Dansul durează 3-4 ore şi cu
el se încheie solemnitatea „sfântului pelerinaj.“

Din punct de vedere religios, credinciosul nu mult a putut profita din acest pelerinaj. La Nicula se fac, ce-i drept, frumoase rugăciuni cu ocaziunea acestei sărbători, din partea preoţilor români din dieceza Gherlei, de care se ţine această comună, dar liniştea sufletescă a credinciosului e prea tulburată, atenţiunea lui e prea absorbită de multele înrâurinţe exterioare, decât ca să poată asculta în deplină pietate sfintele rugăciuni.

Nici sfânta icoană nu-şi manifestă puterea ei de viaţă ce i se atribuie de poporul nepriceput. Multele impresii exterioare nici nu iartă pe privitorul bigot să-şi imagineze acestă icoană zâmbind ori lăcrimând, pe măsura  fanteziei şi dispoziţiei sale sufletești, ci fiecare o vede aşa cum în adevăr este, adică o icoană simplă, dar frumoasă, ca toate icoanele sfinte.

Peregrinul nu arareori se întoarce dezamăgit. Mântuirea sufletului nu este a se căuta în mijlocul unui zgomot ca acesta, căci mai multă garanţie oferă pentru mântuinţa sufletească rugăciunea evlavioosă, ce credinciosul o ridică liniștit lui Dumnezeu în biserica din satul său, decât în mijlocul unei pieţe ca aceasta, unde prea puţină ocazie are pentru a se gândi la cele sfinte.

Din punct de vedere economic, pierderea ce rezultă din acest pelerinaj este foarte mare pentru poporul nostru. Oboseală, spese (cheltuieli, n.r.) şi pierdere de timp. Pe cei mai mulţi, acest pelerinaj îi costă câte două şi trei zile de călătorie. Călătoria costă bani, acasă se întâmplă pagube şi lucrul rămâne îndărăt. Pierderile în timp, pagube şi în bani ce rezultă dintr-un singur pelerinaj, cât privește pe poporul nostru, eu cred că s-ar putea evalua cel puţin la câteva mii de florini. Aceste mii se pierd în fiecare an cel puţin odată, la sf. Măria mare. Astfel, pelerinajul la Nicula se prezintă mai mult ca o pierdere pentru popor, decât ca un câştig în ce privește religiozitatea lui şi aceasta ar trebui să-o aibă în vedere conducătorii săi.

Un peregrin

ziarul Gazeta Transilvaniei, 28 august 1888