gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
locuri de munca iclod fabrica calorifere
salon frizerie gherla ure telefon
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj asociatia pro vita
politie etilotest

Polițiștii pe teren în mini-vacanța de Sf. Maria, peste 70 de permise reținute, amenzi de peste 130.000 de lei

În această perioadă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au continuat activitățile pentru menținerea ordinii și liniștii publice, descurajarea comiterii de fapte antisociale și controlul traficului rutier, în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

În perioada 12/13 august, la nivelul întregului județ, polițiștii au asigurat o prezență vizibilă în toate zonele de desfășurare a manifestărilor, pentru a putea preveni și interveni într-o manieră promptă în cazul unor posibile situații care se află în competența de gestionare a poliției.

Polițiștii rutieri au acționat pe toate sectoarele de drumuri, în special în zonele în care s-au înregistrat valori ridicate de trafic, cum ar fi DN1C – E576, în zona municipiului Gherla, în scopul prevenirii accidentelor și ambuteiajelor rutiere.

În acest context, în perioada menționată mai sus, polițiștii au legitimat peste 800 de persoane, au verificat aproximativ 400 de autovehicule, iar în urma constatărilor au aplicat 350 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 137.000 de lei.

Cele mai multe au fost constatate la regimul rutier, respectiv 319 și 24 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări aduse prevederilor Legii 61/1991.

În vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, polițiștii au reținut 74 de permise de conducere, dintre care 41 pentru încălcarea regimului legal de viteză, patru pentru conducerea sub influența alcoolului, restul fiind pentru alte abateri.

Totodată, în cadrul verificărilor în trafic, polițiștii au retras 11 certificate de înmatriculare.

Au fost constatate șase infracțiuni la regimul rutier, patru pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, una pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și una pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Activitățile vor continua și marți la nivelul întregului județ pentru un climat optim de ordine și siguranță publică.

tractari auto gherla dje cluj telefon productie video gherla relcama marketing publicitate adhub

Lasă un răspuns