S-a stins din viaţă fostul stareţ al Mănăstirii Nicula, Mihail Goia. Cum a găsit mănăstirea în 1948 şi unde a stat ascunsă icoana 17 ani

Manastirea Nicula a ramas pustie [1948] si s-au imprastiat toate lucrurile, tot ce au avut pe acolo ca si cand vin turcii. N-am gasit nimic la Nicula decat biserica si casele asa cum le-au lasat ei [unitii], restul in interior absolut nimic. In biserica n-am gasit vesminte, covoare, decat peretii goi si catapeteasma; icoana Maicii Domnului era furata de ei – au luat-o si au dus-o acolo unde am gasit-o.

Un cetatean, unul Vasile Chezan, a ascuns icoana. Noi ne-am gandit ca la el trebuie sa fie mai multe lucruri si obiecte, dar nu ne gandeam ca icoana Maicii Domnului ar fi la el; ne gandeam ca ar fi dus-o-n Cluj pe la unguri, pe la bisericile unguresti; mai mult tineau la unguri decat la romani, calugarii care au fost la Nicula [unitii].

Au sapat in perete, ca era casa facuta din pamant, cam cat a fost icoana s-au invelit-o intr-un cearsaf sau intr-o fata de masa, au astupat-o acolo si au tinut-o timp de 17 ani. Sigur ca icoana s-a deteriorat stand acolo fara aer. (…) In orice caz, am gasit manastirea intr-o stare jalnica, fata de manastirea de unde am venit noi din Moldova unde am lasat toate in randuiala. N-am gasit nici inventar, nici vesela la bucatarie. Ne-am dus de am imprumutat, ca n-aveam nici carti, nici vesminte – ne-au dat de la Episcopie din Cluj un rand de vesminte preotesti, un rand de vesminte diaconesti; eram diacon pe vremea aceea (1948), iar parintele Varahiil Jitaru, arhimandrit.

Ne-am dus in 18 decembrie 1948 la Nicula. Am trait ca niste pustnici, doi calugari.

(…)Deci am lucrat acolo, la biserica mare s-au reparat crapaturile – se duceau turlele in jos, s-au reparat grajdurile – erau in pericol de a se darama cu totul. Casele de jos in care stateau oamenii erau parasite, era o adevarata serparie – s-au acoperit cu sindrila precum si bisericuta veche. Atanasie Popa, istoricul din Cluj, cand a venit la Nicula de s-a acoperit biserica cu sindrila, s-au luat scandurile si am descoperit o inscriptie in slavona, scria in chirilica, pe barna, ca biserica e de la 1401. In 1710 ar fi fost reparata manastirea Nicula.

– Deci n-a fost facuta de greco-catolici, cum zic ei.
– Nu, nu, nu; biserica aceea a ars din neglijenta unui batran fost greco-catolic, ii placea sa se roage noaptea in bisericuta si a lasat o lumanare aprinsa si a luat foc biserica. … Calugarii greco-catolici in realitate nici n-au stat acolo la Nicula, ei sunt veniti la Nicula numai in 1938. Pana atunci erau numai preoti administratori si veneau la sarbatorile Maicii Domnului, la Florii, la sarbatoarea Pastilor, la Rusalii, la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, ca biserica avea hramul Sfantul Ioan.
*
Prima intalnire a noastra cu comunistii, cand ne-am dat jos din tren in Gherla [1948], a fost cu securitatea, care a vazut ca ne-am dat jos, ca noi nu umblam civil. Imediat ne-a legitimat si ne-a poftit la Securitate si ne-au tinut pana a doua zi inchisi. Si ne-au intrebat cu ce prilej am venit noi in Gherla. Le-am spus ca avem hartie de la Iasi sa venim ca sa administram manastirea ca a ramas pustie. Au dat telefon la Cluj la Preasfintitul Nicolae Colan si le-au spus ca da. Si ne-au dat drumul si ne-a condus o persoana tot din Gherla, de la primarie. Am gasit un cetatean care era administrator ramas, ca paznic – ce-a mai ramas pe acolo, mai nimic, n-avea ce sa pazeasca.

Ne-a dat manastirea in primire. Parintele Varahiil a facut un proces verbal impreuna cu ei si s-a semnat: niste mese, niste paturi rele si mizerie peste tot…bisericuta veche in care stateau porcii vara si vitele, n-avea usi, n-avea geamuri, n-avea nimic. Pentru ca greco-catolicii pe toate bisericile vechi de lemn le-au lasat anume sa se darame, sa se desfiinteze, sa dispara. Nu le facea mare cinste si mare placere sa le aiba in inventarul lor. Iar noi cat am stat acolo, am reparat biserica veche, am acoperit-o din nou si in 14 septembrie 1954 a venit Prea Sfintitul si a resfintit-o. S-a facut mare sarbatoare.

Dar in anii 1949, 1950, 1951, 1952 au fost interzise hramurile, n-a fost voie sa vina absolut nimeni. Faceam in capela, in casa, ca n-aveam voie sa deschidem biserica. Erau interzise toate hramurile, iar in Gherla nici nu stateau trenurile care veneau cu oameni la Sfanta Marie (15 august).

… Si calugarii au fost persecutati si preotii si episcopii. Si ca o data la o conferinta in Gherla a venit Prea Sfintitul Colan si era protopop Vasile Loga. Si stiu ca am luat si eu cuvantul – l-am rugat pe Prea Sfintitul Colan: „Prea Sfintia Voastra, suntem la Nicula si din alte parti vin oameni si tineret si cer cate un catehism, cate o carte de rugaciuni. Nu puteti sa interveniti sa se tipareasca, pentru ca oamenii se ratacesc saracii, n-au carti, preotii n-au voie sa vorbeasca cu ei decat la spovedanie”. Si chiar si acolo era foarte periculos ca nu stiai cu cine stai de vorba, putea veni vreunul trimis anume sa te traga de limba. Si atunci mi-a spus: „mai Parinte, da’ Sfintia ta pe ce lume traiesti? Nu stii si n-ai auzit ca noi nu putem sa scriem nici cuvantul Amin fara aprobare” – si aprobarea se dadea de catre Comitetul Central prin Departamentul Cultelor.

Daca dadeai o pastorala trebuia sa mearga in ciorna, sa vada ce publici si vrei sa difuzezi. A facut Prea Sfintitul Colan, saracul, o carte de rugaciuni, ii zicea „Painea Vietii”, in 5000 de exemplare la o Eparhie. Pai cate carti veneau la o parohie sau la o manastire? Cu ce puteai sa satisfaci dorinta credinciosilor cu 5-6 carti de rugaciuni?
*
Icoana de la manastirea Nicula

(…) Icoana am gasit-o datorita faptului ca badea Vasile Chezan s-a spovedit si o zis ca icoana-i aici, ca el era bolnav, pe moarte si sa nu ramana icoana – sa nu se mai stie nimic – a spus parintelui Serafim. Icoana era buna sa ramana asa cum a fost, veche, se vedea ca era deteriorata pe margini – asa avea valoare mai mare. Cum e acum, i-au luat toata valoarea icoanei. Si cele de la Neamt, Dintr-un Lemn sunt deteriorate, dar n-a umblat nimeni la ele.
Copia ce-a fost acolo a facut-o pictorul Cazila din Sibiu, dupa cum scrie in cartea lui Victor Bojor.

La Nicula s-au facut minuni si cand nu era icoana acolo: bolnavi, epileptici, schilozi, indraciti si multi altii.
Icoana copie am facut-o prin 1954 la Sibiu, adusa la Nicula de parintele Arsenie Obancea.

Am avut multumiri duhovnicesti destule, pentru ca slujim Biserica lui Hristos, mai ales ca erau o gramada de parohii fara preoti si noi de la Nicula administram Bontul, Sacalaia, Sicul si o bucata de vreme si Nicula [sat], ca preotul Papiu Cornel a facut o miscare cand a fost Revolutia in Ungaria (1956) si a zis ca nu mai e ortodox. Am mai avut si Mintiul Gherlii si Nima si in Gherla faceam slujba – mergeam cu randul, eram trei preoti. Stiu ca in ziua de Pasti ne-am dus la trei biserici si am facut Sfanta Liturghie. Iar la Vecernie, a doua Inviere, ne-am dus iar ca sa-i multumim pe credinciosi, sa nu-i lasam fara preot. Credinciosii ne-au primit si era plina biserica de oameni, n-au spus ca suntem comunisti sau ca noi colaboram cu comunistii. Greco-catolicii sunt mai rai ca sectarii.

Credinciosii erau foarte atasati de noi, mai atasati ca si de greco-catolici, pentru ca ne spuneau: „preotii nostri [uniti] nu se prea ocupau de noi, se ocupau de eclejii” (pamantul si averea parohiei).

Preotul [unit] care era la Bont si la Sacalaia, era si vanator, avea pusca, avea eclejie. Ne-am dus acolo si-am gasit Sfanta Impartasanie pentru bolnavi pe Sfanta Masa pusa in cutie de pudra si in Sfantul Altar toate erau foarte neglijate la greco-catolici.

Fatoaia (nevasta fatului) facea curatenie pe Sfanta Masa, iar fatul de la Bont ne-a luat potirul dupa ce s-a terminat Liturghia si s-a apucat sa manance el din potir. „Pai, zice, tot eu am curatit aici, eu am sters potirul”. Vai de mine, se poate asa ceva?

Fatul deschidea usile imparatesti cu piciorul, se ducea pe dinafara si cand sa merg sa deschid usile, usile erau deschise – sa faca sa-i fie comod preotului.

Nu lua anafura, nu stia ce-i aia anafura.

Deci ii facea in felul acesta pe romani de a-i trece la unguri. De miruit [preotul] nu-i miruia niciodata.

Si Prea Sfintitul Colan zicea: „mergeti, parintilor, cum va ajuta Dumnezeu si serviti oamenii”. Calugarii au salvat parohiile. Au fost foarte multi calugari veniti in jurul manastirii Nicula si care au slujit pe la parohii. Am umblat si la Diviciorii Mari si la Diviciorii Mici, la Cealba, la Sambou – si preotul din Sambou era o „coada de caine”. Din Hasdate era unul Breharu. Era acolo o bisericuta veche de lemn. La Livada era un verisor de-al lui Papiu – tot Papiu il chema (Alexandru). Si acela a facut figura [in 1956].

A fost grea viata, am fost terorizati si din partea greco-catolicilor si din partea comunistilor si din partea securitatii, n-aveam nici un drept.

Necazuri am avut si din partea fostilor calugari greco-catolici care au venit in mai multe randuri noaptea sa ne sperie si aveau si arme si trageau cu pustile prin padure ca sa ne sperie, sa fugim.

… Intr-o zi au venit din fostii calugari sa le dam adeverinta ca ei au lucrat acolo, ca le trebuia acte. „Pai, zic, de unde sa va dam acte, daca ati dat foc la toata arhiva?”

Noi n-am gasit nimic in birourile manastirii. Arhiva, carti vechi, tot ce-a fost din biblioteca le-au strans gramada si au turnat petrol si le-au dat foc. Cam unde-i casa noua, facuta de parintele Cleopa Nanu, am gasit cenusa multa si hartie arsa si am intrebat pe oameni, ce-a ars. Pai, zice, au dat foc la toata arhiva.

Acte la Nicula nu sunt decat numai de cand ne-am dus noi acolo. Ma mir ca n-au dat foc si la casa si la tot ce-a fost acolo, ca erau in stare sa faca. Stiti cum e lozinca catolicilor: „scopul scuza mijloacele”.

sursa