Iosif Câmpan: ‘Nu eşti arbitru de liga a IV-a dacă nu iei măcar o dată în viaţă bătaie pe teren’

Clubul Sportiv Şcolar „Viitorul” din Cluj-Napoca şi apoi, în Divizia C la „Electrometal” Cluj-Napoca. A absolvit Şcoala de arbitraj în anul 1996 şi, după absolvire s-a transferat la colegiul de arbitri Gherla, unde activează şi în prezent.

Parcursul

Pâinea şi-o câştigă în calitate de angajat al Poştei Române, dar timpul liber, aproape în totalitate şi-l dedică vechii sale pasiuni: fotbalul. Îmi mărturiseşte că a început să practice acest sport în satul natal, Iclod, judeţul Cluj. A fost influenţat de o familie nevoiaşă din vecini care avea cinci copii, dintre care trei – de voie, de nevoie – au ajuns fotbalişti în echipa locală „Steaua roşie”. Aşa, încă de la vârsta de şapte ani a început să „bată” mingea alături de copiii din vecini, după care, la vârsta de 13 ani a reuşit să debuteze chiar în echipa „mare” a comunei. De acolo a plecat la Cluj, la C.S.Ş. „Viitorul”, unde şi-a început junioratul. De la clubul şcolar, Piti a ajuns repede la „Electrometal” Cluj, echipă care evolua în Divizia C: „Experienţa de la „Electrometal” a durat până-n anul 1992, când ne-au trimis pe toţi jucătorii în şomaj. Conducerea firmei ne-a spus că nu mai poate să susţină echipa, fiind o perioadă grea din punct de vedere economic. Cu toate acestea, am avut rezultate, deşi – în comparaţie cu alte echipe – bani nu aveam aproape deloc. Apoi, în 1994 am urmat cursurile Şcolii de arbitraj, sub comanda doctorului Dragoş Crăciun, fost arbitru F.I.F.A. După absolvire, m-am transferat la Colegiul Gherla, unde activez şi în prezent…”

Păţanii din timpul meciurilor

Îmi spune, zâmbind că meseria de fotbalist – dar şi cea de arbitru – au fost extrem de importante pentru el, deşi au existat şi numeroase încercări, mai mult sau mai puţin amuzante. Continuă el: „Când jucam în divizia C, la „Electrometal”, în anul 1990, am avut meci cu „Minerul” Lupeni. Ne-am deplasat până pe Valea Jiului cu un „TV” rablagit, care abia se mai mişca. Am pornit de la Cluj la ora trei dimineaţa, ca să ajungem la ora unsprezece, la meci. Jocul l-am pierdut în final cu 2-1, după ce-am fost furaţi pe faţă de către arbitri, conform lozincii Văii Jiului din acea perioadă: „Aici nu câştigă nimeni!”. La final, am ieşit din vestiar şi am văzut cum antrenorul gazdelor, Gogu Tonca – fost mare jucător la „Jiul” Petroşani – îşi aştepta jucătorii şi-i „altoia” cu palme-n ceafă şi picioare în fund, zicându-le: „Ăştia au venit pe jos de la Cluj, voi vă lăfăiţi în Dacii şi a fost nevoie să-i batem cu ajutorul arbitrilor!” Acest episod a rămas în memoria mea ca unul cu totul absolut remarcabil…” Ca arbitru, „botezul” nu s-a lăsat nici el aşteptat şi a avut loc în ziua de Paşti a anului 1998. Povesteşte Iosif Câmpan: „La Cuzdrioara, jucătorii echipei gazdă au intrat atât de băuţi pe teren, încât, la un moment dat m-au prins la „înghesuială” şi, după ce m-au îmbrâncit bine, m-au lăsat fără cartonaşe şi fără fluier. Între timp antrenorul i-a liniştit, dar pot să spun că atunci a avut loc „botezul” meu în arbitraj.”

„În faţa lui „badea Gheorghe” nu poţi să faci pe Collina…”

În continuare, Iosif Câmpan îmi mărturiseşte că, de regulă, se arbitrează foarte greu la nivelul acesta, pentru că de cele mai multe ori vezi pe marginea terenului un „badea Gheorghe” care se uită la meci, sprijinit într-o furcă. Adaugă arbitrul: „Ori, în această situaţie nu prea poţi să faci pe Collina şi n-ai cum să aplici „atacul prin imprudenţă” sau alte subtilităţi, pentru că nivelul lui – dar şi al spectatorilor – e extrem de redus.Şi atunci, întotdeauna trebuie să te orientezi să duci un meci greu până la capăt şi-ţi trebuie multă psihologie. Fiindcă, deseori sunt rivalităţi acerbe între sate şi între jucători, iar un meci poate sfârşi rău dacă nu eşti atent…” Marele său regret rămâne însă acela că mult prea puţini tineri se îndreaptă, în ziua de azi, către arbitraj: „Apare la meci unul care te înjură non-stop şi te „face”, iar săracul tânăr se sperie şi nu mai vine la arbitraj.” Piti crede însă că ar fi necesar ca întotdeauna conducătorii echipelor de la sate – inclusiv membrii primăriilor – să încerce să ridice puţin nivelul de înţelegere al publicului. În rest, ca regret personal, acesta spune că ar fi fost fericit dacă Dumnezeu l-ar fi „lungit” cu măcar cinci centimetri: „Cu cinci centimetri în plus la înălţime, aş fi putut, la momentul potrivit, să promovez într-o categorie superioară – fiindcă şi la noi sunt baremuri de înălţime, vârstă şi greutate…” În rest, afirmă că îşi doreşte să aibă sănătate, echipa sa favorită, Rapidul, să câştige campionatul – iar el să poată arbitra mai departe, până la vârsta de cincizeci de ani. După care să rămână, eventual, tot în domeniul sportului. „Pentru că sportul şi, în special fotbalul au reprezentat întotdeauna viaţa mea”, concluzionează acesta. (patriaonline.ro)