Un LEU tânăr în Armata Română: Cristian Salac. Sublocotenentul a primit botezul focului

La doar 24 de ani, sublocotenentul Cristian Salac a ajuns comandant de secţie intr-o unitate militară de elită, la Floreşti. Absolvent al Academiei Forţelor Terestre, anul acesta a primit botezul focului, la comanda secţiei. „Cel mai emoţionant moment a fost cel de după terminarea comenzii: „Secţie, FOC!„, spune el. Revista „Orizont militar” a publicat recent un interviu cu tânărul militar din Gherla.

Domnule sublocotenent, aţi absolvit, în anul 2013, Academia Forţelor Terestre, iar acum sunteţi parte integrantă a unei unităţi militare de elită — B. 7 Ar. P.R. Cum v-aţi adaptat începutului de carieră în domeniul militar?

Ca şi orice început, eşti foarte entuziast, foarte nerăbdător, mai ales că absolvind un liceu civil, pentru mine, intrarea în academie a marcat primul contact cu mediul militar. După părerea mea, ceea ce facem noi nu este un job, un loc de muncă, este un mod de viaţă la care trebuie să te adaptezi şi să fii mereu pregătit. Pot să spun cu sinceritate că m-am adaptat foarte uşor începutului de carieră, mai ales că după absolvirea Academiei Forţelor Terestre şi a Şcolii de Aplicaţie, am avut şansa de a intră într-un colectiv extraordinar, atât din punct de vedere militar, cât şi social, aici la Floreşti. Pe lângă faptul că am fost primit cu braţele deschise şi cu urări de bine, aici, la Batalionul 7 Ar. P.R., am avut şansa de a întâlni nişte ofiţeri extraordinari, care şi-au pus puternic amprenta asupra perfecţionării şi formării mele că ofiţer instrtuctor. Am întâlnit adevăraţi profesionişti, pot spune nişte „maeştri ai traiectoriilor”, care nu au făcut altceva decât să îmi deschidă apetitul spre cunoaştere, spre perfecţionare.

Sunt convins că oricărui tânăr ofiţer, mai ales dacă este şi artilerist şi ar avea parte de un asemenea obiectiv, i-ar fi foarte uşor să se adapteze la mediul militar. Pentru mine începutul de carieră este unul cum nu cred că se putea mai bun şi sper să ajung cel puţin la nivelul celor care mi-au fost şi îmi sunt instructori, respectiv modele.

Cât de mari sunt aşteptările noului colectiv şi ce rigori presupune viaţa pentru un tânăr ofiţer?

Că tânăr ofiţer, acum este perioada în care te simţi foarte mândru de tine, de uniforma pe care o porţi, de ceea ce vrei să devii pentru societate, un mare plus. Sunt foarte fericit şi mă simt totodată norocos că fac parte din această mare familie, mai ales că aici am ocazia să cunosc nişte oameni extraordinari, oameni deosebiţi, dintre care unii, în viziunea mea, sunt adevăraţi „eroi”. Când am terminat cursurile şcolii de aplicaţie, ştiam că la unităţile de pe teritoriu va fi diferit faţă de ce era în scoală, nu neapărat din punct de vedere al tehnicii sau al instrucţei la material, ci din punct de vedere al personalului pe care trebuie să îl instruieşti. Dacă în şcoală tu erai cel instruit, aici lucrurile stau invers, iar impactul este destul de mare. Cu alte cuvinte, adevăratul test vine atunci când ai contact cu personalul din cadrul structurii la care ai fost repartizat.

A fost grea trecerea de la statutul de student la cel de ofiţer? Va lipsesc orele petrecute în băncile şcolii alături de colegi?

Faptul că în academie am avut parte de un colectiv minunat, a făcut că toţi acei ani să fie neaşteptat de plăcuţi. Dacă m-ar întreba cineva dacă aş mai face încă o dată A.F.T., răspunsul nu poate să fie altul decât cel afirmativ. Trecerea de la statutul de student la cel de ofiţer a fost nu atât de grea pe cât de emotionanta, mai ales în perioada avansării la primul grad de ofiţer. Este acea perioadă în care resimţi pe deplin roadele muncii tale de până atunci.

Deşi cursurile din A.F.T. nu erau unele foarte uşoare, mai ales dacă eram în poligon la instrucţie, mereu îmi va fi dor de acele momente, de colegii mei, de cei care ne-au fost profesori sau instructori, de care mă leagă nişte amintiri minunate şi experienţe de neuitat. În acea perioada am legat nişte prietenii care sunt convins vor dăinui peste timp şi nu se vor rupe niciodată.

Aţi finalizat cu succes studiile universitare şi cele de absolvent al Scoalii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin Lupta ,,General Eremia Grigorescu” din Sibiu. Ceea ce aţi învăţat în academie şi în şcoala de aplicaţie regăsiţi în munca de fiecare zi?

ln A.F.T. mi-am format primele deprinderi de militar. Acolo am învăţat ce înseamnă cu adevărat disciplină militară.
Ceea ce este cel mai interesant aici este faptul că pe lângă faptul că înveţi să fii un bun militar, un bun instructor şi un bun comandant, te perfecţionezi şi ca manager. Bineînţeles, este vorba de managementul organizaţiei militare, care eu cred că este o adevărată „artă”. Într-o altă ordine de idei, în şcoala de aplicaţie instrucţia a fost doar la material, atât din punct de vedere practic, cât şi conceptual sau virtual. Creci că cel mai aproape de ce se regăseşte în munca de zi cu zi este ce am învăţat în şcoală de aplicaţie, din punct de vedere practic, însă e clar că aceste cunoştinţe nu puteau fi dobândite fără cunoştinţele acumulate în academie.

Aprecierea pentru domeniul militar este uşor de observat din cuvintele rostite de dvs. Care fost mobilul ce a stat la baza deciziei de a deveni ofiţer?

„Eu n-am cerut să fiu român, am avut noroc„. Fiind în asentimentul marelui filosof Petre Ţuţea, pot spune că am un sentiment naţional extrem de puternic, iar cum aş putea să mă afirm dacă nu în acest fel? Înainte de a alege carieră militară, am jucat fotbal pentru echipa din oraşul meu natal, Gherla, acolo unde mulţi aşteptau de la mine să ajung cel puţin un fotbalist de ligă naţională. În altă ordine de idei, când am ajuns în academie am devenit căpitanul echipei de fotbal şi, bineînţeles, un lider. Poate că faptul că am jucat fotbal, că am iubit şi iubesc acest sport, că îmi place muncă în echipa, au stat la baza alegerii sistemului militar, care pe lângă faptul că se bazează pe munca în echipa, în ordine şi disciplină, mai promovează şi sportul.

Care consideraţi că este principala provocare pentru un artilerist? Găsiţi satisfacţii în această specializare militară?

Principala provocare pentru un artilerist este aceea de a fi mereu pregătit, atât din punct de vedere teoretic, cât şi
din cel al instrucţiei la material. Şi, mai ales, ca subordonaţii să fie în aceeaşi notă. Principala satisfacţie este atunci când mergi în poligon, în aplicaţii, şi execuţi trageri conform instrucţiei pe care ai executat-o şi a pregătirii subunităţii. Atunci eşti direct răspunzător, iar rezultatul tragerii este cel pe care toţi îl aşteaptă de la tine, adică „Foarte bine, Bateria!” Sunt foarte multe satisfacţii în această specializare militară, mai ales că noi, artileriştii, mai suntem numiţi şi „genii ale matematicii”.

Anul acesta aţi trăit din plin „botezul focului” participând la aplicaţia „Someş-15″, în poligonul Cincu. Care au fost sentimentele pe care le-aţi trăit?

Într-adevăr, anul acesta am primit botezul focului, cel puţin ca şi comandant de secţie. Am trăit un sentiment extraordinar, o satisfacţie mult aşteptată, încărcată de o emoţie deosebită. Cel mal emoţionant moment a fost cel de după terminarea comenzii cu celebrul: „Sectieeeee, FOC!”

Sunteţi comandant de secţie. Care sunt atuurile necesare unei astfel de funcţii?

Orice bun comandant este mereu şi un bun subordonat, iar priceperea şi calităţile unui comandant se reflectă din comportamentul subordonaţilor. Pentru a fi un bun comandant de secţie, mai ales că e o diferenţa foarte mare de vârstă între mine şi subordonaţi, trebuie uneori să urci la un anumit nivel de gândire, mult mai matură. Oamenii aşteaptă să fie conduşi, nu neapărat să primească ordine, iar atât timp cât tu eşti lângă ei, orice ar fi, şi ei vor face la fel. Unul dintre principiile mele este acela că nu trebuie să fi un bun şef, ci un bun lider.

Ce face diferenţa faţă de celelalte arme şi cum vedeţi viitorul artileriei?

Artileria, în general, se bazează pe nişte calcule destul de complicate, cu formule destul de complexe, iar acest lucru face diferenţa faţă de celelalte arme, unde majoritatea activităţilor necesită muncă şi pregătire fizică. La noi, principalul lucru care trebuie să îţi fie pregătit este mintea. Este foarte important să lucreze corect, să calculăm elementele de tragere corect şi cu precizie maximă, deoarece în cazul unui conflict armat, de noi depinde viaţa camarazilor noştri. Personal, nu cred că vreodată am putea să ne lipsim de artilerie. O văd ca pe una dintre cele mai importante componente într-un coflict armat. Dar cred că o să se mai modernizeze puţin aparatura, cel puţin cea de cercetare, deoarece gurile de foc încă fac faţă cu brio provocărilor.

Care este proiecţia dvs. cu privire la carieră personală? Ce aşteptări aveţi dc la profesia de militar şi cum va vedeţi peste câţiva ani?

Sunt convins că voi avea parte de o carieră minunată. Ştiu că asta depinde doar de mine. lmi doresc să urmez în carieră toate etapele şi cursurile care trebuie, şi nu mă voi limita numai la acestea. Sunt foarte dornic să asimilez cunoştinţe din toate domeniile. Mai sunt convins că o să fiu unul dintre cei mai buni ofiţeri şi de ce nu, să devin un model pentru cei tineri, aşa cum am eu acum. Am aspiratii foarte mari, visez chiar la gradul de general, fapt pentru care, peste câţiva ani, îmi doresc să ajung într-un comandament de divizie.

Va ajung banii din soldă şi pentru viaţa socială, culturală?

Vă spun sincer că sunt chiar la limita, nu mă pot plânge că nu îmi ajung banii, dar nici nu-mi rămân. De ce? Foarte simplu. După cum va spuneam, sunt un sportiv desăvârşit, iar asta implică şi costuri, pentru echipament, pentru antrenamentele pe care le fac şi, bineînţeles, pentru alimentaţia mai aparte. În schimb, pentru viaţă socială şi culturală îmi rămâne timp mai puţin, dar nu o neglijez.

Cu siguranţă aţi auzit multe despre misiunile executate de militarii români în teatrele de operaţii. Tânăr fiind, la început de carieră, cred că visaţi la o astfel de provocare. Ce v-aţi dori de la o misiune în Afganistan?

E normal să visez la o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, şi nu numai de acolo. Mi-aş dori foarte mult o misiune într-un astfel de teatru pentru a mă profesionaliza, pentru a avea contact cu provocările unei misiuni reale. Ce mi-aş dori de la o astfel de misiune ar fi să cunosc modul de viaţă din acea zonă, cultura şi obiceurile. Dar principalul lucru pe care mi l-aş dori cred că ar fi acela de a mă instrui şi a mă perfecţiona. Consider că experienţa din Afganistan este de neînlocuit. Dar, în acelaşi timp, contrar dorintelor mele exprimate mai sus, îmi doresc să nu existe puncte fierbinţi pe glob, să fie pace. Cred că pacea şi armonia ar trebui să primeze în detrimentul conflictelor. Dar nu uit că eu sunt, totuşi, militar. (interviu realizat de Emil MORITZ)