irrom fabrica calorifere iclod fundatura locuri de munca angajare sudor stivuitorist sef schimb dej cluj
gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
mariflor gherla fabrica angajare inginer sofer muncitor sofer vanzator dej cluj
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj asociatia pro vita cabinet veterinar gherla medic telefon
scoala maghiara liceu gherla

Fundaţia Teka: „Nu dorim să se desfiinţeze clase sau şcoli româneşti în oraş”

În legătura cu discuțiile apărute în spațiul public, legate de modificările anuntate de Inspectoratul Scolar Judetean Cluj in ce priveste scolile si liceele din oras, Fundația Téka Gherla dorește să clarifice câteva aspecte ale problemelor. Intr-un comunicat de presa primit la redactie se arată:

În anul 2001 Fundația Téka a înființat un internat social pentru elevii proveniți din regiunea Câmpiei Transilvaniei. În prezent avem în grijă 126 de copii care provin din 30 de localități din această regiune. Pe lângă copii maghiari din diasporă acordăm sprijin și pentru copii români care solicită acest lucru.

Proiectul nostru oferă o alternativă și posibilitate de ieșire din situația socială grea prin asigurarea accesului la educație. De asemenea contribuim la realizarea egalității de șanse a acestor elevi cu cei de la oraș în privința accesului la învățământ, la activitățile extrașcolare de formare a unor aptitudini și competențe, la serviciile de reabilitare psiho-pedagogică etc. Proiectul nostru este un serviciu de asistență socială prin servicii specializate având ca obiectiv general asigurarea suportului și asistentei pentru copiii și familiile în dificultate. Printre obiectivele noastre concrete putem aminti: identificarea şi înscrierea in internat a elevilor cu situație socială grea din regiunea Câmpiei Transilvaniei, copii care nu au posibilitatea de a accede la învățământul obligatoriu in localitățile de proveniență; identificarea familiilor destrămate sau părinți plecați la lucru in străinătate; asigurarea înscrierii si participării elevilor la cursurile școlare in școlile de stat din municipiul Gherla; promovarea integrării acestor elevi in societate etc.

Pornind de la aceste realizări și cu misiunea de a avea în centrul atenției elevul, nevoile sale de siguranță, confort psihic și educație, colectivul de cadre didactice de la secțiile cu predare în limba maghiară de pe raza municipiului Gherla, în strânsă colaborare cu părinții și organizațiile civile din localitate și împrejurimi au demarat înființarea unui liceu cu predare in limba maghiară.

Prin Hotărârea Nr. 80/25.08.2009 Consiliul Local al Municipiului Gherla a aprobată asocierea cu Fundația Téka in vederea realizării în comun a unei unități de învățământ în Gherla, str. Fermei nr. 35. Contractul de asociere a fost semnat de președintele fundației, Balázs-Bécsi Attila si domnul primar Drăgan Giurgean Ionel Ovidiu. Asociatul prim, Municipiul Gherla a asigurat un teren de 7053 mp iar asociatul secund – Fundația Téka – a suportat contravaloarea investiției, respectiv al proiectului, a avizelor, a lucrărilor de construire și a dotărilor, suma care se ridică la cc. 2 milioane de euro. Construcția a fost finanțată integral de guvernul maghiar prin fondurile destinate educației maghiarilor de peste hotare.  În anul 2014 Consiliul Județean Cluj a acordat o finanțare de 70 000 de lei, care până la urmă nu a fost folosită de fundatie, fiind redirijată spre alte proiecte din municipiu.

Noua instituție de învățământ destinată educației și învățământului în limba maghiară cuprinde spatii pentru învățământ primar, gimnazial și liceal. Aproximativ 450 de copii din Gherla și dintr-un areal de 300 km pătrați vor beneficia de oferta acestui centru de educare.

Începând cu anul școlar 2016-2017 noua școală va fi înregistrată în sistemul național de învățământ. În acest scop prin contract de comodat Fundația predă in folosință Municipiului Gherla clădirea realizată. Conducerea instituției de învățământ, componența consiliului de administrație, proiectul de încadrare, proiectul planului de școlarizare, proiectul de buget vor fi stabilite prin respectarea condițiilor impuse prin Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 a educației naționale actualizată in 2014, Statutul personalului didactic, Legea finanțelor publice locale.

Transferul elevilor de la secțiile cu predare în limba maghiară din unitățile de învățământ din Gherla și transferul automat al cadrelor titulare și suplinitoare, nu atrage suplimentarea fondului bugetar actual, întrucât numărul orelor și statul personalului didactic nu se majorează. Noua clădire respectă cerințele în materie de performanță energetică, pentru a atinge niveluri optime, din punctul de vedere al costurilor.

Potrivit Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat pentru anul școlar 2016-2017 reorganizarea unităților de învățământ de stat se face prin fuziune, divizare totala sau parțiala. Înființarea Liceului teoretic cu predare în limba maghiară din Gherla se va realiza prin reorganizarea următoarelor unități de învățământ de stat cu personalitate juridică acreditate :
1. Liceul Teoretic Petru Maior din Gherla str. Bobâlna nr.36 jud. Cluj se divizează parțial rezultând 2 unități de învățământ cu personalitate juridică astfel:
– Liceul Teoretic ,,Petru Maior’’ cu sediul în Gherla str. Bobâlna nr. 36 jud. Cluj în care vor funcționa clasele cu predare în limba română
– Liceul Teoretic cu predare în limba maghiară cu sediul în Gherla str. Fermei nr. 35 A jud. Cluj în care vor funcționa clasele cu predare în limba maghiară.
2. Liceul Teoretic ,,Ana Ipătescu’’ cu sediul în Gherla str. 1 Decembrie 1918 nr. 20 jud. Cluj se divizează parțial, iar clasele cu predare în limba maghiară de la această unitate de învățământ fuzionează prin absorbție cu Liceul Teoretic cu predare în limba maghiară cu sediul în Gherla str. Fermei nr. 35 A jud. Cluj, iar clasele cu predare în limba română rămân să funcționeze în cadrul Liceului Teoretic Ana Ipătescu
3. Școala Gimnaziala nr.1 cu sediul în Gherla str. Liviu Rebreanu nr. 27 jud. Cluj se divizează parțial , clasele cu predare în limba maghiară de la structura 2 vor fuziona prin absorbție cu Liceul Teoretic cu predare în limba maghiară din Gherla, iar clasele cu predare în limba română rămân să funcționeze în cadrul Școlii Gimnaziale nr.1 .

Nu dorim sub nici o forma sa se desființeze clase sau scoli romanești din oraș. Noi vrem sa colaboram in continuare cu aceste instituții pentru a derula proiecte comune de care sa beneficieze ambele comunități. Credem ca si noi putem contribui la modernizarea instituțiilor de învățământ din oraș.

Instituția cu predare în limba maghiară va satisface nevoile de educație și de pregătire profesională a unui număr mare de elevi din municipiul Gherla și împrejurimi precum și din satele Câmpiei Transilvaniei unde numărul mic al locuitorilor de etnie maghiară (în diasporă) nu permite înființarea de clase cu limba de predare maghiară. Ridicat de la zero, noua școala va asigura cele mai înalte exigente în materie de educație, fiind dotat nu doar cu săli de clasă și laboratoare ultramoderne ci și cu sală de sport, teren de sport, bibliotecă, sală de festivități, sală de mese, locuri de joacă, gradină experimentală, curte interioară, parcare mașini, biciclete și alte dotări menite să faciliteze procesul de învățământ și să-i ajute pe copii să se bucure de anii de școală. Gruparea secțiilor prezintă și avantajul desfășurării întregului proces instructiv-educativ în același loc și elimină deplasarea profesorilor dintr-o unitate în alta. În prezent cadrele didactice fac naveta între trei instituții școlare și patru clădiri din diferite zone ale orașului. Principiile pe care ne bazăm sunt prevăzute în Planurile-cadru de învățământ pentru clasele a IX-a și a X-a: „Comunicarea în limba maternă reprezintă capacitatea individului da a înțelege și interpreta, atât oral cât și în scris, gânduri, sentimente și fapte, în toate contextele sociale – în relațiile de muncă, în familie sau în timpul liber – este o condiție fundamentală pentru realizarea personală, pentru integrarea în societate, intermediind accesul la informație, la cultură și civilizația europeană” (Anexa 1 la OMECT NR. 5723/23.12.2003.).

Prin oferta noastră dorim ca școala noastră sa se alinieze principiilor subliniate în Legea educației naționale, potrivit cărora „Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii”.

fotografi video evenimente nunta botez majorat gherla dej cluj

18 comentarii

  1. Nu doriti sa se desfiinteze clase,dar din pacate asta se intampla…..

  2. … segregaţia , fie şi numai şcolară , pe baze etnice ( armeni, rromi,etc. îs români sau unguri ?) sau confesionale ( vezi ortodoxismul agresiv, ce pune copii altor culte pe coridoare în timpul orelor respective , din ignoranţă sau reavoinţă) ,într-o Europă Unită , nu-i a bună … chiar pute …

    … ce se va întâmpla cu tânărul care-şi caută iubita la altă şcoală ?… de orice etnie … o va lua !!!…
    … cum va fi întâmpinat părintele de etnie română, la şcoala maghiară ? … sau viceversa …
    … religia căror confesiuni se vor preda în noile şcoli apăute-rămase ?…sau româna; limbă străină ?…
    … că eu voi vedea , voi fi aproape … poate prea aproape …

    … ş’apoi, realizarea dezideratului maghiar, e demn de toată lauda … suntem gherleni şi vom trăi împreună, indiferent de adresa şcolii …

    … sikert és jó szerencsét !!! …

  3. Este o rusine pentru noi gherleni faptul ,ca nu putem aprecia lucrurile de valoare din orasul nostru .Ar trebui sa fim mandrii ,ca exista oameni capabili care fac ceva pentru cetatenii orasului,precum cei de la Fundatia Culturala Teka .Sub conducerea domnului profesor Balazs Becsi Attila lucreaza zeci de cadre didactice si nu numai care cateodata marea parte a timpului liber si-o petrec in folosul si pentru copiii altora si nu ai lor ,pentru a-i educa , a le oferi o sansa in plus in viata .
    Cum se poate ,sa nu realizam , ca unii oameni mai si lucreaza ,nu doar se cearta si gasesc motive de invidie si rautate ?
    Chiar nu vedeti ca se intampla si lucruri bune in oras ? Este un lucru extraordinar ,ca au reusit sa atraga si sa primeasca finantare pentru constructia unei scoli ultramoderne ! Ar trebui sa se mandreasca orasul nu sa improaste cu noroi munca si truda unora ! Rusine rusine !!!!!!!!!!!!!!
    De ce stimabilii care raspandesc tot felul de neadevaruri legate de scolile din Gherla si viitorul acestora nu actioneaza si fac fapte bune cu rezultat deosebit prin atragere de fonduri ,ajutoare banesti pentru educatia gherleana ???Exista atatea posibilitati ,dar nu sunt persoane capabile care sa si faca ceva si atunci apare invidia si prostia daca vad ca altii pot !!!
    Provin din familie mixta , de asemena mi-am format o familie mixta si nu am nici o problema nici cu cei de etnie maghiara si nici cu cei de etnie romana .Este o prostie daca se crede ca va fi o prapastie in educatia gherleana .Nu va fi .Vor face doar carcotasii sa fie .
    Toti copii mei vor urma cursurile noi scoli si suntem mandrii ca vor avea parte de o educatie de calitate in conditii deosebite si decente si sub o seriozitate deplina .
    Nu mai denigrati munca altora si amestecati politica si nationalizmul cu educatia !!!Nu mai umpleti mintea cetatenilor cu minciuni si obsesii bolnave ,dorinte sau fustrari personale !!!
    haideti sa fim oameni cu coloana vertebrala dreapta !!!
    TOATA STIMA SI RESPECTUL PENTRU MUNCA SI EFORTUL DEPUS DE TOATA ECHIPA DE LA FUNDATIA CULTURALA TEKA care realizeaza lucruri de valoare pentru TOTI cetatenii orasului INDIFERENT DE ETNIE !!!

    • Patena, ca de obicei, iar dai cu oiștea-n gard. Ai omis(conștient) ca de la Fundația Teka a pornit totul. Ei au fost primii care au provocat scindarea. Erau doua licee bune, și cu renume în oraș, unde toți tinerii învățau în armonie, de ce mai era nevoie de un liceu specific maghiar? Puteau foarte bine ca la un liceu să fie și clase cu predare în maghiară. Lui Petru Maior puteau să-i dea și cetățenia, că tot e la modă cu dublă cetățenie.

      • „Tinerii invățau în armonie” = unii tineri învățau în cei 4 ani în subsolul liceului, în mucegai și tot ce mai ține de caracteriticile unui beci. Unii tineri învățau informatică pe calculatoare care nici Bomberman nu mai suportau. Unii tineri și-au cumpărat bănci și scaune, fiindcă cele vechi stăteau să cadă pe ei (nu din fiță și-au cumpărat). Unii tineri mergeau la o baie infectă cu o gaură în gresie. Mulți tineri au fost marginalizați (poate fără intenție). Da, era armonie, între noi ca colegi. Dar nu școala în sine ne-a oferit-o.

        • Dar de ce fel de armonie vorbeam madam, că nu de aia muzicală. Dar aia a fost demult. Acum se vede și din ce etnie faci parte, doar cum „bagi lemne pe foc”… ;) :D

        • Draga Timea „armonia” de care zici a existat in liceu, spui ca ai invatat in beci intr-o sala insalubra? Se poate , dar ai uitat sa zici cum ai ajuns in acea sala de beci, ai uitat ca toti din acea clasa nu ati avut media de intrare la clasa de la sectia maghiara si ati fost repartiyati la scoli cu medii de intrare foarte mici din Cluj, si dupa multe valuri prin inspectorat s-au aprobat o gramada de transferuri si cei de la liceu au fost fortati sa mai faca o sala de clasa. Ai uitat ca de destepti ce erati abea ati trecut clasa? Ca , de, era sub demnitatea voastra sa studiati la Liceul Tehnologic, nici macar la Ana Ipatescu nu ati vrut, si faptul ca a fost fortat Liceul Petru maior in cativa ani sa aiba cate doua clase de sectia maghiara tot de la Teka a pornit pentru ca acolo au fost chemati si sfatuiti parintii cum sa completeze optiuni in fisa de inscriere pentru a ajunge la Petru Maior. Bravo v+ati facut un liceu dar vreau sa va intreb daca copii de nationalitate maghiara sunt atat de destepti ca toti sunt capabili sa termine un lliceu?

          • Na hai ca acum chiar m-ai enervat :)
            Dragă armenopolis23, dacă nu ai observat, eu, Timea, scriu mult mai corect decât ai scris tu. Dacă asta înseamnă că nu am fost destul de deșteaptă încât să intru la o clasă existentă pe vremea aia, mă întreb oare tu unde ai studiat?
            Țin să te anunț că am terminat clasa a 8-a cu o medie foarte mare, am fost prima din clasă. Și da, acum „mă dau mare”. Am intrat în clasa existentă atunci printre primii 5, fără nici o problemă. Nu eu am studiat în clasa din beci, dar mulți prieteni de ai mei au făcut-o. Și cred că trebuie să le apăr drepturile, să le iau apărarea.
            Prietenii mei care au studiat acolo nu au fost mai proști decât cei care au mers la profil real, ei au vrut să studieze altceva, pe profil uman. Mulți dintre ei intrau fără nici o problemă la secția reală, dar nu au vrut.
            Așa cum a zis și doamna Sorina M într-un comentariu (sigur nu s-a gândit și la acest aspect), că atât părinții, cât și elevii, au dreptul să decidă la ce liceu vor să învețe, așa că eu cred că și minoritatea maghiară avea dreptul să se înființeze încă un profil, ca să aibă variante de unde alege.
            În al doilea rând, acea generație avea în jur de 70 de elevi la secția maghiară, situație nemaiîntâlnită de foarte mulți ani. Asta înseamnă că nici jumătate nu aveau șansa de a învăța în limba de predare maternă. Mi se pare corect că a fost înființat un profil nou în limba maghiară.
            În al treilea rând, câțiva din foștii colegi au studiat la Liceul Tehnologic, câțiva au mers la Ana Ipătescu, și au studiat în limba română. Nu era sub demnitatea nimănui să studieze la un alt liceu, dar pur și simplu 45 de elevi rămași pe dinafară nici dacă voiau, nu puteau fi repartizați la Liceul Tehnologic sau la Ana Ipătescu. Nu erau atâtea locuri.
            În al patrulea rând: am fost și eu profesoară un an. Știu cum sunt copii. Indiferent de naționalitate, sunt foarte mulți care nu VOR să învețe. Asta este o foarte mare problemă. Dacă ar fii să luăm acest aspect în considerare, crede-mă că ar trebui să rămână doar câte o clasă la fiecare liceu, chiar și la predare în limba română, poate și asta ar fii mult. Pe vremea mea erau 4 (!) clase la Petru Maior cu predare în limba română, din care doar o singură (!) clasă era mai bună la învățat decât cea de a doua clasă înființată la secția maghiară. Deci care ar fii concluzia din partea ta? Nu merită orașul Gherla să investească în elevi pricepuți?
            Te rog nu mai vorbi în necunoștintă de cauză, dacă nu ai fost la fața locului pe vremea aceea.
            Și în ultimul rând, consider că nici elevii de la o școală de corecție nu ar trebui să învețe în condiții insalubre. Se pare că tu ești pe ideea : nu ești om, nu meriți ce au tot ceilalți, dacă ești mai slab. Urât, foarte urât!

  4. Felicitari Teka pentru punctul de vedere ! Foarte important acest lucru cum la fel de important este si punctul de vedere al celor doua Licee teoretice si al societatii civile. Rusine celor care pe la spate au crezut ca pot dezorganiza sistemul de invatamant in ultima zi in care trebuia raportata structura municipala (15.01.2016). Militez pentu structurile de invatamant aprobate de Consiliul Local Gherla prin HCL 83/26.11.2015.

  5. Cine va plati profesorii si utilitatile acestei scoli???

  6. La această întrebare eu doar atât pot spune: în ultimele 2 zile m-am convins în câtă necunoștință de cauză comentează toată lumea legat de acest subiect. O zi frumoasă!

  7. Buna ziua! Unii oameni chiar vorbesc in necunostinta de cauza! Cei de la Fundatia Teka sunt niste oameni cu suflet care au ajutat ani la rand copii sa termine o scoala sa poata sa faca ceva in viata. Le-au oferit copiilor ceea ce poate unii parinti nu le pot oferi copiilor lor! Sunt niste oameni exceptionali,si asta o stiu doar cei care ii cunosc pe acesti oameni. Sunt foarte uniti si au ajutat foarte multi copii! Si un exemplu sunt chiar eu! Terminasem clasa a 11-a la LIC.Petru Maior multi profesori nu stiau ce probleme aveam eu acasa…pt mine atunci cand eram la scoala era un refugiu si nu se observa cat de suparata eram si fara chef de viata… A trebuit sa ma mut de acasa…dar nu aveam unde! Cu banii care ii primeam ca pensie de urmas nu-mi ajungeau sa-mi cumpar carti si caiete…dar sa ma intretin sau sa merg in chirie…nici vorba!. Era doar o solutie sa scap de acasa …Fundatia Teka! Dar nu prea aveam sanse sa ma primeasca, si de ce? pt ca eu eram la sectia romana la Liceu,eram din Gherla,mai aveam si probleme de familie! Dar acesti oameni cu suflet mi-au dat o sansa si m-au primit,m-au ajutat enorm,desi nu ma cunosteau,foarte putine lucruri stiau despre mine. Am terminat clasa a 12-A fara stres…Dar exista o problema…trebuia sa parasesc internatul pt ca dupa cum stiti acolo doar pana ce termini clasa 12-a poti sa ramai. Dar ei m-au acceptat si am locuit acolo pana am terminat Postliceala de asistente medicale,am lucrat aproape 3 ani la Pediatrie in Gherla,si asta doar cu ajutorul si cu sustinerea lor . Si sa va mai zic un lucru: de acolo am plecat mireasa…acolo era CASA MEA! Si sunt foarte mandra de ei pt ca au facut niste lucruri minunate! Nu inteleg de ce atata rautate fata de ei…ce legatura are scoala asta cu celelalte scoli!. Acum au posibiltatea si alti copii de pe sate sa termine o scoala sa primeasca educatie! Aici e vorba doar de interese…si invidie desi ar trebui sa ne ajutam unii pe altii. Eu le urez succes in continuare si sa-i ajute Dumnezeu pe mai departe!

Lasă un răspuns