Gherla INFO – CLUJ stiri, informatii, foto, video, vremea, anunturi
Oaza de minune a naturii, Lacul Știucii de la Săcălaia, a fost și este un mic colț de rai. În zilele toride de vară, nu foarte mulți se aventurează în apa caldă, dar toți sunt clienți fideli.
De pe la sfârșitul lunii mai și până prin septembrie, dacă vremea e bună, pe șoseaua care șerpuiește pe lângă lac se aliniază cele câteva mașini cu amatori de făcut baie. Sigur, nu lipsesc bicicletele și chiar motocicletele.
Vin tineri și vârstnici, chiar familii cu copii mici, din satele învecinate – Săcălaia, Bonț, Sic, dar și de la 10 kilometri, de la Gherla sau Cluj-Napoca. Cum în apropiere este o pensiune unde sunt cazați turiști străini, nu se mai miră nimeni când pe lac se vorbește în limbi necunoscute.
Șoferii care trec prin zonă se întreabă ce e cu atâtea mașini aici, de ce e lume goală pe șosea. Dacă opresc, se lămuresc repede, și se miră.
Locul este sălbatic, cum l-a lăsat mama natură, doar pontonul din lemn pentru acces în apă indică o urmă de amenajare.
Pe micul petic de iarbă verde, turiștii de ocazie își întind o pătură sau un prosop și după o plajă scurtă, se aruncă în apa răcoritoare. Unii vin cu saltelele gonflabile și uită de trecerea timpului la soare, pe luciul apei.
La Lacul Știucii, cea mai frumoasă muzică e liniștea și clipocitul apei. Cei care au mai încercat să facă „discotecă” au fost atenționați să renunțe, pentru că aici e vorba despre altceva.
În sezonul cald, apa din lac are între 20-25 de grade, adică numai potrivită pentru baie. Au fost și zile mai fierbinți, cu soare darnic, când s-au atins și 27 de grade la suprafață.
De-a lungul timpului, lumea din zonă, mai ales din Gherla, mai putea merge la scăldat la Băile Băița. Se făcea baie și în apa Someșului Mic, iar mai apoi, în ștrandul din parcul mare, ori în lacurile de la Țaga, Geaca, Cătina.
Povești cu pești, pe Lacul Știucii
Între cei care vin aproape zilnic la baie la Lacul Știucii, un localnic își amintește cu nostalgie de vremurile trecute. Omul, ajuns acum la o vârstă respectabilă, nu ratează nici o zi pentru o baie bună. Pentru siguranță, are la îndemână mereu o plută mică.
„Prin anii ’80, nu mergea aproape nimeni în străinătate, în Grecia, în Dubai, sau pe cine știe ce insule exotice, cum se întâmplă acum. Lumea își făcea vacanțele aici. Făceam câțiva kilometri buni, pe jos, până la Lacul Știucii. Când eram student, veneam cu colegii cu cortul și rămâneam cu săptămânile. Ziua făceam baie și pescuiam, iar apoi, prăjeam peștele prins, plătică, biban, ce pica. Ăsta ne era și micul dejun, și amiaza, și cina. Seara mergeam prin sat și când aveam noroc, mai primeam de la oameni câte o cană cu lapte proaspăt. Apoi ne adunam la foc, cântam la chitară și stăteam la povești. Era foarte frumos. După câteva săptămâni, aveam niște bărbi de parcă eram toți Robinson Crusoe!”
Omul își amintește că au fost și evenimente neplăcute pe lac. „La un moment dat, tot în acele vremuri, am auzit că într-o seară, un grup de petrecăreți ar fi venit de la o nuntă din sat și s-au dat cu barca pe lac. Unul dintre ei, care probabil băuse, s-a dezechilibrat și a căzut în apă. Ar fi venit cu scafandrii să-l caute, dar nu au mai dat de el. Posibil să se fi agățat de vegetație și nu a mai putut ieși”.
Secretul unei tensiuni de aviator, la 70 de ani
„Domnul profesor”, cum este cunoscut de obișnuiții locului, are 72 de ani și vine la Săcălaia de când se știe. S-a născut la Gherla, apoi s-a mutat cu părinții la Cluj-Napoca, dar nu a renunțat la Lacul Știucii. Acum, Gavril Kollo este profesor consultant la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice din Cluj. Pentru merite, a primit titlul de profesor emerit.
În timpul anului școlar, când vremea se încălzește, face naveta de la Cluj, iar pe timpul vacanțelor se stabilește în casa părintească de la Gherla. Sunt foarte puține zilele când nu este prezent pe malul lacului: doar când nu e vreme bună.
„Am învățat să înot pe la 6 ani, m-a învățat tata. La Gherla era loc de baie în Someș, prin anii ’60-’70, dar nu se compara apa cu cea de aici, era mai rece, iar când ploua, era murdară. După ce s-a făcut digul de protecție, „ștrandul” de pe Someș a dispărut. Cu un grup de cinci-șase prieteni am început să venim la Săcălaia, fie pe jos, fie cu bicicletele. Pe vremea aceea se putea intra în lac doar printr-un șanț argilos. Apoi ne-am implicat cu câțiva băieți și am făcut pontonul din lemn, ca să se poate intra mai ușor în apă, asta acum vreo 20 de ani.
Programul unei zile? Vin pe la 10 dimineața și fac în fiecare zi vreo patru ture pe lac. O tură durează cam 45 de minute și am grijă să nu mă apropii prea tare de pescari, să nu îi incurc. Pentru siguranță, am mereu o plută cu mine, un „Baywatch”, făcută cadou de un alt iubitor al locului. Când ies din apă, o fac pentru că încep să mă plictisesc, nu pentru că nu aș mai putea înota. Ies afară, fac puțină plajă, citesc ceva, pe la amiază iau masa la pensiunea din apropiere, iar când vin amicii, încingem un campionat de table.”
Domnul profesor are noroc mult la table. Dacă are nevoie, de exemplu, de un 6-6 și rostește asta cu voce tare, zarurile îl ascultă, ca prin minune. 6-6!
Dilema zilnică la Săcălaia: e caldă apa?
Au fost ani când „domnul profesor” a făcut câte o baie scurtă și în septembrie, în apa de 20 de grade, sau mai puțin. „Știu că este sănătos înotul și îmi place mult să stau în apă, să mă mișc. Efectul se vede. Nu am probleme de sănătate, am glicemia normală, tensiunea arterială este 125/70. Dorm 6-7 ore pe noapte fără probleme, iar dimineața mă trezesc ca nou. Sunt mulți care stau lângă calculator toată ziua, sunt albi, cocoșați, vai de capul lor! Ar trebui lumea să facă mai mult sport, sunt atâtea posibilități care nu costă nimic – alergatul, înotul, mersul pe bicicletă. Văd tineri care intră în lac, în 10 minute obosesc și ies afară, nu au pic de rezistență”.
Greul începe când vine sezonul rece. „Iarna îmi e greu, e pedeapsă! Atunci nu am ce face și ies cu bicicleta, sau mă dau cu patine cu rotile, ca să mai fac mișcare”.
Mulți nu vin la Săcălaia la baie pentru că e departe de casă, nu găsesc condițiile pe care le-ar dori, nu au timp sau nu știu să înoate bine. „Unii zic că sunt lipitori, sau pești mari și se tem să intre. Eu invit pe toată lumea să vină, este un loc splendid! Unii nici nu știu despre lac. Vorbesc cu prieteni pe la Cluj, le spun de minunea de lângă Gherla, mă întreabă ce e acolo. Le spun că e singura rezervație naturală din zonă. Am făcut propagandă și la facultate, le-am spus tuturor!”
