Csoma Botond este candidat din partea UDMR Cluj în alegerile parlamentare, pentru funcția de deputat.
Să începem cu o întrebare personală. Dumneavoastră sunteți un sportiv serios, alergați maratoane. Cum vă ajută acest lucru în munca de zi cu zi?
Csoma Botond: Alergatul maratoanelor este o lecție de viață. Mă învață răbdarea, disciplina și capacitatea de a-mi gestiona energia pe termen lung. În politică și administrație, aceste calități sunt esențiale. La fel ca în sport, și în munca mea trebuie să îmi stabilesc obiective clare, să am o strategie bine pusă la punct și să nu mă dau bătut, chiar și atunci când lucrurile devin dificile. Fiecare kilometru parcurs îmi întărește convingerea că, indiferent de cât de grea este o provocare, cu perseverență și efort susținut, putem ajunge la linia de sosire.
În ultimii ani, noi, locuitorii județului Cluj, am fost martorii unei dezvoltări rapide a municipiului Cluj-Napoca. Totuși, observăm că localitățile din județ par adesea să fie uitate. Care este soluția dumneavoastră pentru această problemă?
Cei care urmăresc campania noastră electorală – și, în general, activitatea noastră din ultimii ani – știu foarte bine că suntem prezenți constant în viața județului. UDMR este singurul partid care consideră că localitățile rurale, familiile, sistemul de sănătate rural și orașele mai mici sunt la fel de importante ca municipiile mari.
Cum veți îmbunătăți viața oamenilor care locuiesc aici?
Planul nostru, numit „Programul Rațiunii,” oferă numeroase soluții care vizează în mod specific interesele locuitorilor din orașele mici, comune și sate. Ne dorim ca fiecare persoană să aibă acces la servicii medicale de calitate prin cabinete de medicină de familie, iar toate localitățile să fie conectate prin drumuri practicabile cu orașele mari.
Emigrarea este o problemă majoră în zilele noastre. În 2024, un număr record de oameni au părăsit țara, iar numărul nașterilor este extrem de scăzut – un alt record negativ. Care este soluția dumneavoastră pentru această situație?
Trebuie să creăm condiții care să-i încurajeze pe tineri să rămână în țară și să-și construiască viitorul aici. Este o problemă gravă, suntem în al doisprezecelea ceas, și nu întâmplător tragem semnalul de alarmă. Mai mult, aceasta nu este doar problema comunității române sau maghiare, ci o problemă comună, care poate fi rezolvată doar împreună. Soluția noastră este „Programul rațiunii.”
Ați menționat despre sprijinirea familiilor. Ce măsuri propune UDMR în acest sens?
Mai mult pentru familie, mai puțin pentru stat! Propunem mai multe creșe pentru copii, muncă flexibilă pentru mamele tinere și locuințe accesibile pentru familiile tinere. Este esențial să ajutăm mamele să revină pe piața muncii. Continuarea programului de construire a creșelor, sprijinirea muncii la distanță, angajarea part-time și programul de muncă flexibil sunt priorități pentru noi. De asemenea, susținem eliminarea impozitării muncii part-time pentru părinții care revin la lucru.
Mulți părinți se plâng că elevii sunt supraîncărcați, iar sistemul educațional este departe de a fi în ordine. Aceasta este o problemă despre care se vorbește de ani de zile, dar nimeni nu o rezolvă. Care este soluția dumneavoastră?
Cred că toată lumea abordează această problemă dintr-un unghi greșit. Sistemul educațional trebuie să aibă în centrul său elevul, nu structura sistemului în sine. UDMR propune școală, nu uzină, și maxim 30 de ore pe săptămână de școală! Dorim un Bacalaureat echitabil, diferențiat pe două niveluri, deoarece considerăm că elevii sunt suprasolicitați. Este inadmisibil ca un adolescent de 14 ani să petreacă mai mult timp la școală decât un adult la locul de muncă. Acest lucru trebuie schimbat urgent!
Mulți – români și maghiari deopotrivă – apreciază candidatul dumneavoastră la președinție, Kelemen Hunor. Totuși, unii spun că nu vor vota pentru el, pentru că este maghiar și nu are șanse să câștige. Ce mesaj aveți pentru acești oameni?
Cred că atât pentru români, cât și pentru maghiari, Kelemen Hunor este cel mai bun candidat. În această campanie, el vorbește despre problemele reale ale țării și propune soluții reale.
UDMR este singura forță politică din România care vrea să pună statul la treabă. Poate tocmai pentru că nu are nimic de pierdut, candidatul maghiar este cel mai onest și direct și spune lucrurile pe care ceilalți candidați evită să le menționeze: statul a devenit o povară. Pentru noi toți – români, maghiari, rromi, germani, italieni sau nepalezi – relația cu statul a devenit un chin. Kelemen Hunor este vocea noastră, vocea celor sătui de scandaluri și promisiuni goale. Este vocea rațiunii într-o mare de zgomot și circ electoral.
Pe 1 decembrie vor avea loc alegerile parlamentare. Care este mesajul dumneavoastră pentru alegătorii români și maghiari?
Nu votați împotriva comunității maghiare, ci pentru vocea rațiunii, pentru viitorul dumneavoastră și pentru viitorul copiilor dumneavoastră. Tot ceea ce facem în Parlament este benefic atât pentru maghiarii din județul Cluj, cât și pentru români și maghiari deopotrivă. Este momentul să ne unim forțele și să lucrăm pentru un județ mai bun, în care toți locuitorii să fie tratați cu respect și să aibă acces la oportunități reale.
CMF: 13240004
P.E: – publicitate electorală