Un tânăr care era urmărit de poliție și-a încheiat cursa cum nu s-ar fi așteptat niciodată.
In noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 0.10, o patrulă formată din polițiști de ordine publică din cadrul Poliției din Salonta, județul Bihor, a depistat pe raza municipiului un tânăr de 23 de ani, din localitatea bihoreană Talpoș, în timp ce conducea un autoturism.
Polițiștii au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a autoturismului, însă conducătorul acestuia nu a oprit și și-a continuat deplasarea înspre localitatea Cefa.
Pentru oprirea acestuia în trafic, polițiștii salontani au solicitat sprijinul polițiștilor de la o secție de Poliție Rurală, care s-au deplasat cu operativitate, în localitatea Inand, unde au efectuat un microfiltru.
La vederea filtrului instituit de polițiști în trafic, șoferul a întors autoturismul înspre Salonta și, în afara localității Inand, pentru a evita autospeciala Poliției Municipiului Salonta, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase, a efectuat un viraj înspre stânga, intrând însă în coliziune frontală cu autospeciala de poliție.
În urma accidentului rutier, polițistul care conducea autospeciala, un bărbat de 28 de ani, din Salonta și colegul său, un alt polițist de 42 de ani, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora nu s-a impus internarea în spital.
Ambii se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza Municipiului Salonta. De asemenea, autospeciala de poliție a suferit diverse avarii.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul de 23 de ani din Talpoș nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Tânărul bănuit de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, a fost condus la sediul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor în vederea audierii, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
foto: arhiva