Un bărbat aflat în detenție în penitenciarul Gherla a fost găsit spânzurat în cursul zilei de miercuri, 3 mai.
Potrivit cluj24.ro, deținutul ar fi folosit un cordon textil, pe care l-a legat de grilajul aerisirii.
Șeful de secție și personalul medical au fost alertați de ceilalți deținuți. S-a cerut ajutor prin 112, a intervenit un echipaj de Ambulanță și s-au efectuat manevre de resuscitare, care au rămas fără rezultat.
Sursa citată scrie că deținutul, în vârstă de 39 de ani, fusese trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc.
El s-a aflat în arest preventiv prelungit succesiv, începând din luna august 2022. Deși s-au făcut demersuri în instanță pentru trecerea în arest la domiciliu, acestea au fost respinse.
Agentul supraveghetor a alertat seful secţiei de deţinere, care s-a deplasat de urgenţă la camera de deţinere. Şeful secţiei de deţinere a alertat membrii EOS, seful de tură şi personalul medical.
Astfel în jurul orei 11.51, la locul incidentului a ajuns şeful de tură, la ora 11.53 au ajuns membrii echipei operative speciale şi a fost securizată zona, la ora 11.54 personal medical al penitenciarului a început manevrele de resuscitare, iar între timp, prin dispeceratul unităţii, a fost apelat serviciul de urgenţă 112.
Un echipaj de salvare SAJ a intrat în unitate la ora 12.03 şi a preluat efectuarea manevrelor de resuscitare a deţinutului, procedură care a continuat până la ora 12.35 când, din păcate, s-a declarat decesul deţinutului, cu diagnosticul stop cardio-respirator, suicid prin spânzurare, marca traumatică cervicală, fără alte urme de violenţă.
Ulterior la unitate s-a prezentat un echipaj al Poliţiei Gherla pentru efectuarea cercetării la faţa locului. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca şi a fost anunţată familia.
Deţinutul decedat se afla în cadrul Penitenciarului Gherla în stare de arest preventiv pentru încălcarea Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, avea vârsta de 39 ani şi beneficia de suportul familiei.
sursa: Penitenciarul Gherla
foto: arhiva