Un barbat care s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei din Bors pentru efectuarea formalitatilor de trecere a frontierei a fost identificat de politisti ca avand mandat european de arestare.
In data de 17 decembrie 2016, în jurul orei 2.43, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei un barbat in varsta de 29 de ani.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni loviri şi alte violenţe, având de executat o pedeapsă de trei luni închisoare, stabilita printr-o sentinta a Judecatoriei Gherla din aprilie 2016.
Persoana în cauză a fost predata unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, iar ulterior a fost incarcerat la Penitenciarul Oradea.

