Corpul unui bărbat a fost găsit fără suflare în fața unui centru comercial cu parking auto din Cluj-Napoca, aflată pe Calea Dorobanților, în cartierul Mărăști.
Incidentul s-a petrecut joi, 18 februarie, în jurul orei 13. În urma unui apel la 112, au fost alertate o autospecială și un echipaj SMURD dn cadrul ISU Cluj.
Pompierii au început masajul cardiac extern al victimei imediat ce au ajuns la locul evenimentului. Manevrele de resuscitare au fost oprite de către medicul ajuns la fața locului, după evaluarea primară, care a arătat că traumatismele suferite erau incompatibile cu viața.
foto: stiridecluj.ro
Din primele cercetări ale polițișilor s-a stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Cluj-Napoca, care ar fi căzut de la înălțime. În cadrul activităților desfășurate s-a stabilit că victima ar fi căzut de la unul dintre etajele clădirii, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
foto: clădirea unde s-a produs drama / arhiva / Google Earth
În acest caz sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul acestuia. Nu este exclusă varianta unei sinucideri.

