Pe parcursul întregii zile de sâmbătă, sala de sport a liceului „Ana Ipătescu” din Gherla a găzduit Cupa Armenopolis la volei.
Este vorba despre un turneu amical de volei oldboys, care se desfășoară itinerant, la echipele participante. Acum a venit rândul celor din Gherla să fie gazde bune pentru colegii veniți din Prundu Bârgăului, Poiana Stampei și Gura Humorului.
Șase echipe, cu jucători între 16 și 60 de ani, s-au întrecut începând cu ora 9 dimineața, în meciuri spectaculoase, din care nu au lipsit loviturile de senzație, care au stârnit aplauze. Meciurile au fost arbitrate de Alexandru Șuvagău.
Cele două echipe din Gherla au fost formate din Lucian Roman, Cristi Coroian, Tudor Ciulei, Florin Forț, Melinda Oltean, Monica Vușcan, Dan Găină, Sorin Banc, Rareș Fechete, Arpad Kecseti și Laviniu Lazăr.
La final, s-a impus una din echipele Oldboys Gherla. Locul al doilea a revenit echipei Volei Mixt Prundu Bârgăului, iar locul III jucătorilor de la Volei Fan Gura Humorului.
La sediul UAR a avut loc în cursul serii festivitatea de premiere. S-au mai acordat diplome pentru cel mai bun arbitru, cea mai bună coordonatoare, cel mai experimentat jucător, cea mai bună ridicătoare, cel mai tânăr jucător, cel mai bun căpitan de echipă, cel mai sufletist jucător, cel mai constant jucător, cea mai bună tânără speranță, cel mai aprig serviciu, cea mai așteptată revenire, cel mai complet jucător.
Într-o atmosferă prietenească și relaxată, oaspeții au fost invitați la masă, cu bunătăți pregătite special de gazdele primitoare.
„Turneul este prilej de revedere cu oameni frumoși”, spune Laviniu Lazăr, unul dintre organizatori. „Suntem ca o familie mare, cu care ne revedem cu drag, de fiecare dată, fie la Gherla, fie la ei acasă. Pe lângă bucuria întrecerii sportive, în spirit de fair-play, e o încărcare sufletească mare. Noi sperăm ca prin ceea ce facem să dăm idei și altora, mai ales tinerilor, să fie atrași de sport în general și de volei în special”.