Echipa de volei veterani din Gherla are o bogată agendă competițională în această vară. Sâmbătă, 20 iulie, formația s-a refugiat de la căldura mare la poalele Munților Călimani.
Gruparea condusă de Laviniu Lazăr a onorat invitația primită de la clubul de volei din localitatea Poiana Stampei, participând la turneul de volei old-boys mixt organizat în cadrul Zilelor localității bucovinene, tradiționala sărbătoare anuală a locuitorilor de la marginea stațiunii Vatra Dornei.
Au onorat competiția desfășurată în frumoasa sală de sport trei echipe, gazdele de la Poiana Stampei, Volei Club Prundul Bârgăului și Old-Boys Gherla. Primele două au fost reprezentate de două echipe. S-a jucat fiecare cu fiecare, iar trupa din Gherla a câștigat ambele meciuri cu 2-1, disputate cu adversarii din Poiana Stampei și Prundul Bărgăului.
În clasamentul final, au fost trei echipe cu punctaj maxim: Volei Bucovina, Volei mixt Prundu Bargaului și Old boys volei Gherla.
Old boys Gherla a fost formată din Emilia Breab, Lucian Roman, Cristian Coroian, Arpad Kecseti, Laviniu Lazar
și o prezență inedită, din Republica Moldova, studenta Victoria Sava.
În perioada următoare echipa din Gherla va mai participa la turneul organizat de Volei Club Prundul Bârgăului, unde au mai jucat în această primăvară, iar la începutul lunii septembrie la Gherla va avea loc un turneu caritabil, cu scopul sprijinirii copiilor bolnavi, o inițiativă lăudabilă a voleibaliștilor noștri.
Szekely Csaba