Ninsorile căzute în ultimele zile, bucuria copiilor, au dat startul pentru joacă și săniuș, iar cei mai harnici au trecut la treabă și au făcut oameni de zăpadă.
Când vine vorba de idei năstrușnice, nu avem concurență. S-a văzut din plin în anii trecuți, când s-au construit oameni de zăpadă înalți de câțiva metri, cu figuri dintre cele mai amuzante.
De această dată, un tânăr din localitatea Vișea, în comuna Jucu din județul Cluj, și-a demonstrat pasiunea pentru mașina sa, un Trabant cumpărat recent. El a făcut o replică din zăpadă a mașinii, în curtea casei.
Lacy Bucur spune că a lucrat câteva ore bune împreună cu fratele său, Csongor, iar rezultatul este pe măsură: un Trabant din zăpadă cum nu prea s-a mai văzut.
În gospodăria din Vișea, construcțiile din zăpadă nu sunt o premieră. În urmă cu doi ani, cei doi frați au profitat de materia primă din belșug și au ridicat un om de zăpadă uriaș, de aproape 2,50 metri.
Povestea Trabantului
„În 2017 am renovat o casă la cineva din Cluj. Omul mi-a arătat un Trabant pe care-l avea în curte și am zis pe loc că eu îmi doresc mașina aceea. Proprietarul mai avea permisul auto valabil încă doi ani și a zis că nu o vinde. Ca să-l conving, i-am plătit un avans și i-am zis că vin peste 2 ani după Trabant. Așa l-am convins, iar în 2019 am fost la om, am cumpărat mașina și am adus-o acasă”, a povestit tânărul.
„Mașina are 48 de ani și merge bine. Ce mai mare senzație e când mă duc cu ea la ITP, mai mult stau acolo pentru poze decât pentru inspecție!”
Acum, Trabantul de zăpadă are șanse mari să devină atracție locală la Vișea, mai ales că în zilele următoare se anunță ger, care va conserva bine lucrarea.
Lacy, un tânăr inimos
Pe lângă pasiunea pentru mașină și construcții din zăpadă, Lacy s-a implicat în ajutorarea oamenilor din sat, în perioada pandemiei de Coronavirus.
Încă din luna martie a anului trecut, el s-a oferit să facă gratuit cumpărături de alimente sau medicamente pentru cei vârstnici, care să nu mai fie nevoiți să iasă din casă și să se expună riscului îmbolnvării. „Am ajutat cu speranța că vor face și alții la fel”, a spus el.
Acțiunea de voluntariat a fost primită cu brațele deschise de oameni, care i-au mulțumit și l-au felicitat pentru gestul său. La fel cum trebuie felicitați și părinții lui Lacy, pentru educația dată.

