hayak cafenea pub club gherla dej cluj orar program mondial gherla nisip balast sort dej cluj depozit feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj ochelari vedere gherla gama optic dej clujstiri pentru viata locuri de munca gherla dej gama optic angajare consultant vanzari constructii case zugrav instalatii reparator gherla dej cluj pizzerie gherla strand kimbo livrare la domiciliu restaurant bar grill telefon scoala soferi auto permis promo gherla dej cluj

iulia persa gherla

Tânără din Gherla câștigătoare la concurs de creație literară în Vrancea

Talentul la scris al unei tinere din Gherla i-a convins pe organizatorii unui concurs de creație literară să o desemneze drept câștigătoare.

La Sediul Central al Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea a avut loc marți, 20 martie, o conferinţă de presă, organizată cu prilejul comunicării câştigătorilor proiectului cultural Eu scriu: Concursul de creație literară ”Gabriel Funica”, Ediţia I, Focșani, 2018.

Secțiunea proză scurtă a fost câștigată de două clujence: Iulia Ioana Perșa, în vârstă de 19 ani, din Gherla şi Iulia Daria Iacob, de 17 ani, din Cluj-Napoca.

S-au mai desmenat câștigători la secţiunea poezie – Andra Elena Mîrza, 17 ani, Florești, jud. Prahova şi Cristina-Mihaela Botîlcă , 21 ani, Gruiu, jud. Ilfov și la secțiunea eseu – Larisa Ana Maria Cioabă, 15 ani, Bahna, jud. Mehedinți şi Alexandru Valentin Petrea , 22 ani, Brăila

A fost acordat câte un premiu pentru fiecare categorie, „Poezie”, „Proză scurtă” sau „Eseu” și secţiune de vârstă.

Premiul constă în sprijin pentru crearea unui site literar, cărți în limba engleză ale autorilor Rainer Maria Rilke, John Keats, Mary Oliver Marcus Aurelius şi Virginia Woolf, două Antologii de proză scurtă, precum şi volume în limba română, între care volumul un volum din Stylografii a lui Gabriel Funica. De asemenea, vor fi acordate două premii în bani celor mai bune lucrări aparţinând câştigătorilor concursului.

Iulia Perșa a fost elevă la liceul „Ana Ipătescu” din Gherla și președintă a consiliului elevilor, șefă A.T.C.O.R. Gherla pentru un an, iar în prezent este studentă în anul I la Facultatea de Farmacie din Arad.

Am aflat întâmplător despre concursul “Eu scriu”, dintr-un anunț de pe o rețea de socializare„, spune Iulia. „Am stat o vreme să cuget dacă într-adevăr ar trebui să particip sau nu. Partea materială nu contează atât de mult pentru mine, cât experiența în sine, așa că nu acesta a fost motivul pentru care m-am înscris. Anunțul respectiv a venit într-un moment în care nu aveam atât de multă încredere să deschid Word-ul sau să pun mâna pe stilou și să scriu. Am plecat de la profil Uman-Filologie direct la Facultatea de Farmacie din Arad. Saltul a fost imens, așa că nu vedeam cum aș putea să le îmbin pe cele două. Totuși am început să scriu. Pentru participare era nevoie de două lucrări, așa că am terminat în patru zile două povestiri cu teme diferite. Nu au fost științifico-fantastice sau cu tâlc, ci am pornit de la imagini, sunete și trăiri, am dat formă unor personaje fără nume și apoi i-am purtat prin iarbă sau printre blocuri, i-am urcat în tramvai sau în copac și i-am lăsat să găsească frumosul, dar și puțin urât, să nu creadă că trăiesc într-o utopie.

Când textele au fost gata, am rugat câteva persoane apropiate să le citească obiectiv, să îmi semnaleze eventualele greșeli sau discrepanțe. Dintre aceasta doresc să le mulțumesc părinților mei și fratelui meu, care a fost inspirația pentru unul dintre personajele din povestire,, precum și doamnei dirigintă Ioana Dumitrescu, un profesor și un om excepțional, care m-a cizelat din punct de vedere uman și cultural.

Fragmente din materialele trimise la concurs

Crâmpei

Dar sufletul din vârf tace. Are mâna streașină la ochi. Cutreieră tot ce poate cu privirea. Dă de-un deal, uite încă unul, apoi trei mai jos, mai mititele. Și încă ceva pete brune. Petele mugesc. Au și coarne și talăngi. Mai la vale se ivește-o casă fără pridvor. Un suflet stă la poartă. Poartă batic și haine cernite. De aici nu pare decât o pată neagră, luminată de rotundul feței palide. Apoi casele devin ciuperci. Se înmulțesc rapid și prind a crește pălării cu solzi de lemn.

Rarisim

Am o bănuială că nepoata sa surdo-mută pe care o văd din când în când că aranjează cărțile pe raft și laptolul său ai un rol major în afacerea asta, dar păstrez bănuielile pentru mine. Doamna D. poartă azi o eșarfă indigo cu elefanți albi și diferite îmbârligături indiene. Sigur are vreun cunoscut marinar care să o fi cadorisit cu așa mândrețe. Nu bag mâna-n foc, deși am dat peste un amerindian odată. Am rămas ca un copil, zgâindu-mă la sticluțele de pe tejghea și la coada aceea împletită ce-i ajungea până la brâu mai multe secunde decât permit bunele maniere. Sigur eram o imagine demnă de Zmeura de Aur.”

Eu scriu: Concursul de creație literară ”Gabriel Funica” a fost organizat de către Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” în memoria scriitorului Gabriel Funica şi a pornit de la dorinţa de a pune în evidență nevoia omului de a cultiva un spațiu și un timp personal, unde trăirile, frământările și dorințele cele mai adânci găsesc atenția și răbdarea de care au nevoie pentru a se decanta, a se maturiza și a se putea exprima prin activități care hrănesc mintea și spiritul.

„Sperăm că această competiție le-a oferit tuturor participanților o șansă de a se exprima și am putea adăuga că mulți dintre aceștia ne-au impresionat foarte plăcut prin maturitatea lor și prin analiza atentă a trăirilor lor, făcând evaluarea creațiilor destul de dificilă. Dorim să le mulțumim tuturor participanților de toate vârstele și din toată țara și nu numai pentru efortul și curajul lor, le dorim mult succes pe mai departe și îi așteptăm cu drag la edițiile viitoare”, au transmis organizatorii.

sus(50)jos(1)

apartament vanzare nou bloc gherla dej cluj pret telefon serestelylaborator analize medicale medicina muncii oftalmologie permis auto dej cluj telefon

Lasă un răspuns