Poliția municipiului Dej a fost sesizată luni, 27 ianuarie, în jurul orei 15.30, de către un bărbat de 38 de ani, cu privire la faptul că fiica sa, ALMAȘ GHIZELA, în vârstă de 18 de ani, ar fi plecat voluntar în data de 25 ianuarie cu avionul din Anglia spre Cluj-Napoca.
Până în prezent, bărbatul nu a reușit să stabilească legătura cu aceasta, neștiind unde se află.
Tânăra are înălțimea aproximativă de 1,56 m, greutate aproximativă 50 de kg, ochii căprui, părul șaten.
La momentul plecării, aceasta purta un trening de culoare gri, pantofi sport de culoare albă și o geacă de culoare neagră.
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre tânăra plecată voluntar, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!