Clienții care ajung într-o frizerie din Gherla sunt surprinși de un rând de tablouri, în care apar toți președinții României, de la Ceaușescu la Iohannis.
Alex, cel care a deschis în oraș o frizerie de inspirație americană, spune că președintele unei țări merită pus la loc de cinste. „Am pus poze cu toți: Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis. Unii dintre clienții care vin la tuns sunt nedumeriți, unii nu-i cunosc pe cei din tablouri, mai ales pe Emil Constantinescu”.
Așa cum era de așteptat, în campania electorală, tablourile au fost și motiv de discuții: cu cine se votează, cine va fi alesul după alegerile de duminică. „Nu facem politică, dar ne putem da cu părerea, unii află lucruri noi, iar de la tablouri încep povești, uneori chiar amuzante, ne mai și râdem! Dar dincolo de toate, a fost și un îndemn la a merge la vot.”
Alex a pregătit deja un tablou în alb, în care peste două săptămâni va fi pusă fotografia cu noul președinte. „Va fi un tablou mai mare decât celelalte, pe care îl voi așeza mai sus, lângă cel cu președintele american, Donald Trump!”
În campania electorală care tocmai s-a încheiat, frizeria a permis tuturor partidelor să își promoveze candidații, pe fereastra exterioară. „Anul ăsta am avut un singur candidat afișat. Pentru ceilalți, se pare că nu a fost așa de mare interesul să apară”, mai spune Alex. „Eu mă aștept la o surpriză în turul al doilea!”