Fundaţia Culturală „Téka” din municipiul Gherla se respectă şi în această vară şi conform tradiţiei, organizează obişnuitele tabere de meşteşuguri populare.
Aşa se întâmplă şi în această perioadă, când curtea interioară a fundaţiei de pe strada Mihai Viteazu răsună de mulţimea de copii care onorează această tabără de profil. Numai în prima serie, derulată în perioada 2-8 iulie, participă 120 de copii din municipiile Cluj-Napoca şi Gherla.
Timp de o săptămână, oaspeţii realizează diverse lucrări de artă populară şi artizanat, cu toţii fiind introduşi în tainele olăritului. Activităţile se desfăşoară în modernul atelier din incinta fundaţiei, îndrumați de Egri Hajnal, care coordonează acest cerc şi în timpul anului şcolar.
A doua serie a taberei de meşteşuguri populare are loc în perioada 9-15 iulie 2018. La sfârşitul fiecărei serii, cele mai bune lucrări realizate de copii sunt prezentate într-o expoziţie organizată în curtea fundaţiei. Participanţii pleacă acasă cu „produsul” lor, dar şi cu noi cunoştinţe din acest domeniu.
În perioada şederii la Gherla, copiii fac cunoştinţă şi cu obiectivele istorice şi culturale ale oraşului, prin vizite la muzeu, lăcaşuri de cult şi instituţii culturale.
Szekely Csaba
foto: Facebook / Fundatia Teka

