irrom fabrica calorifere iclod fundatura locuri de munca angajare sudor stivuitorist sef schimb dej cluj
gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
angajare sofer transport mobila gherla dej cluj
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj asociatia pro vita cabinet veterinar gherla medic telefon
gaz conducta furt

Sute de cazuri de consum fraudulos de gaz și curent electric, Clujul „campion” la gaze

Peste 900 de cazuri de consum fraudulos de energie şi gaze depistate în primele șase luni ale anului în rețeaua Delgaz Grid, a anunțat joi compania.

În judeţul Cluj au fost identificate cele mai multe situații de consum fraudulos de gaze naturale, iar în judeţul Iaşi, de energie electrică. Pierderile estimate se ridică la peste 6,5 milioane de lei

Specialiștii Delgaz Grid au identificat, în perioada ianuarie – iunie 2020, 914 cazuri de consum fraudulos, 458 dintre acestea fiind în sistemul de distribuție a gazelor naturale și circa 456 în rețeaua de energie electrică.

În toate cele 914 de cazuri au fost găsite improvizații realizate de diverse persoane pentru a sustrage energie sau gaze naturale. Legăturile slabe sau neizolate între cabluri ori racordurile strânse cu sârmă la instalațiile de gaze naturale au pus în pericol atât copiii, cât și adulții care locuiau sau tranzitau zonele respective.

„Colegii noștri au văzut izolații arse la cabluri sau legături neetanșe la instalațiile de gaze naturale, toate acestea fiind potențiale cauze generatoare de incendii într-un timp foarte scurt, de câteva secunde și cu urmări greu de imaginat”, precizează compania.

Intervenţiile ilegale afectează totodată şi consumatorii oneşti, prin întreruperea alimentării cu energie sau gaze naturale pentru anumite perioade de timp, reducerea calității serviciilor de distribuție energie electrică și gaze naturale şi duc implicit, la creşterea unor cheltuieli.

Cele peste 900 de cazuri de consum fraudulos au cauzat companiei Delgaz Grid pierderi de 6,5 milioane de lei, în primele șase luni ale anului.

În toate aceste cazuri au fost iniţiate măsuri legale pentru recuperarea prejudiciilor, fiind înaintate, în acelaşi timp şi plângeri penale, pentru aflarea şi tragerea la răspundere a făptuitorilor.

„Delgaz Grid acționează permanent pentru a elimina pericolele ce pot apărea asupra vieţilor omeneşti sau bunurilor prin sustragerea de energie sau gaze naturale. Aceste acţiuni iresponsabile, prin care se încearcă sustragerea de energie sau gaze naturale, determină compania să continue verificările în teren şi să ia măsurile necesare din punct de vedere tehnic și legal, pentru prevenirea unor situații similare”, se mai arată într-un comunicat al companiei.

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 81.900 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,3 miliarde de euro.

angajare loc de munca sofer distributie gherla dej cluj fotografi video evenimente nunta botez majorat gherla dej cluj

Lasă un răspuns