irrom fabrica calorifere iclod fundatura locuri de munca angajare sudor stivuitorist sef schimb dej cluj
gama optic ochelari gherla magazin service dej cluj
mariflor gherla fabrica angajare inginer sofer muncitor sofer vanzator dej cluj
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj asociatia pro vita cabinet veterinar gherla medic telefon
fotbal atletic olimpia gherla arobs transilvania cluj

Start cu forțe noi pentru Atletic Olimpia Gherla în campionatul de fotbal 2017-2018 – VIDEO festivitate cu noul sponsor

După o perioadă de oarecare incertitudine, la Gherla au renăscut speranţele în revigorarea jocului cu balonul rotund. S-au găsit oameni generoşi care să sară în sprijinul echipei locale Atletic Olimpia.

In campionatul trecut al ligii a IV-a, formația s-a clasat pe locul II, după FC U, grupare care a şi promovat în liga a III-a.

Sâmbătă înainte de amiază, pe o căldură dificil de suportat, pe stadionul din parc a avut loc prezentarea lotului, a conducerii tehnice şi al noului sponsor principal – AROBS Transilvania Software, o companie clujeană din domeniul IT, aflată în plin avânt.

In cadrul festivităţilor dinaintea meciului amical Atletic Olimpia – AROBS Transilvania a luat cuvântul directorul General a firmei AROBS, Voicu Oprean, care și-a exprimat satisfacția de a fi alături de formaţia de pe Someş.

Legatura dintre noul sponsor si clubul sportiv a fost intermediata de fostul fotbalist şi arbitru Tudor Marchiş, stabilit în India, care a declarat că își propune să fie și în continuare alături de Atletic Olimpia.

galerie foto: imagini de la festivitate

galerie foto gherlaApoi au fost prezentaţi publicului antrenorii şi jucătorii. Antrenorul echipei de seniori este Adrian Trif, iar juniorii vor fi pregătiți de Mircea Coroi, ajutat de Gheorghe Prozsa.

Lotul echipei de seniori Atletic Olimpia: Mihai Drăgan, Erik Hossu şi Darius Sălăgean – portari, Răzvan Gliga, Sergiu Pop, Nicholas Bold, Vlad Pop, Florin Pop, Adrian Popovici, Vasile Prodan, Paul Stupinean şi Dan Savu – fundaşi, Vasile Dascăl, Alex Rus, Cosmin Mureşan, Cristian Salac, Marius Codorean şi Ionuţ Sămărtean – mijlocaşi, Ovidiu Bondor, Marcel Fodor şi Mihai Szabo – varfuri.

Intalnirea a fost prilej pentru anunțul înființării, în premieră, a unei echipe de fete, pregătită de tehnicienii Călin Câmpean şi Demi Rus.

După prezentarea lotului de fotbalişti a urmat partida amicală dintre Atletic Olimpia şi AROBS Transilvania Cluj, încheiată cu scorul de 4-0 (2-0) în favoarea gazdelor.

La întâlnire a fost prezent şi vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Cluj, Leon Pal jr.

Marţi, 8 august 2017, de la ora 18, Atletic Olimpia Gherla va înfrunta într-un nou meci de verificare formaţia Unirea Dej.

Szekely Csaba

video: imagini de la festivitate și de la meciul amical

 

tractari auto gherla dje cluj fotografi video evenimente nunta botez majorat gherla dej cluj

Lasă un răspuns