Se înmulțesc imaginile cu șoferi care forțează bariera și rămân blocați pe calea ferată. De frică să nu piardă prea mult timp așteptând trenul, unii își riscă viața lor și a pasagerilor, fără să se gândească cât de dramatic se poate încheia o astfel de situație.
Cel mai recent caz s-a produs la Dej. Momentul a fost surprins de un participant la trafic.
Totul s-a întâmplat în după-amiază zilei de 16 mai, pe str. 1 Mai din municipiul Dej, la intersecția cu drumul spre Mănăstirea.
O șoferiță care circula spre Dej, deși semnalele luminoase și acustice erau pornite, a avansat pe calea ferată, dar s-a trezit blocată între bariere.
A făcut o manevră de mers cu spatele, pentru a evita impactul cu un tren de călători, care circula dinspre Gherla spre Dej.
De această dată, totul s-a terminat cu bine. Trenul a trecut fără să atingă autoturismul. Cum în apropiere nu se afla niciun echipaj de poliție, șoferița a scăpat basma curată.
Codul Rutier prevede că neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată, când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre, sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune, se va sancționa cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.
imagini primite de la Florin