Autoritatea pentru Reformă Feroviară informează că, începând de luni, 8 ianuarie 2024, serviciile publice de transport pe calea ferată cuprinsă între Cluj-Napoca și Oradea vor fi suspendate.
Pe toată zona cuprinsă între Cluj Napoca și Oradea, Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. implementează un proiect amplu de reconstrucție și electrificare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (frontieră). Acesta presupune închideri totale de trafic, pe anumite tronsoane, și reducerea capacității de transport pe altele.
Transportul călătorilor va fi asigurat prin introducerea serviciilor de autocare sau autobuze.
Autobuzele și autocarele de înlocuire tren vor circula la ore și cu opriri similare celor din mersul de tren 2022/2023. Stațiile temporare ale serviciilor de înlocuire vor fi anunțate și semnalizate corespunzător, în conformitate cu prevederile contractelor de servicii publice.
Stațiile de îmbarcare / debarcare în autobuzele, respectiv autocarele de înlocuire tren, pe relația Cluj Napoca – Oradea sunt:
CFR Călători va institui serviciile de înlocuire tren în termenul cel mai scurt, în condițiile finalizării procedurilor de achiziții publice ale acestor servicii.
Titlurile de călătorie feroviare rămân valabile, indiferent dacă călătoria începe, în mod tradițional, pe calea ferată și se continuă cu un astfel de serviciu de înlocuire sau începe, în noile condiții legale, cu serviciul de înlocuire și se continuă pe calea ferată.