Duminică dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne, care au asigurat, pe parcursul nopții, măsurile de protecție a celor peste 18.960 de secții de votare, constituite la nivel național, le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot, cu sigiliile intacte. Procesul de vot a început în întreaga țară.
În ultimele 24 de ore, au fost primite 104 sesizări de incidente electorale, 41 fiind în curs de verificare.
Cele mai multe sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale.
Au fost aplicate 32 de avertismente și cinci amenzi, în valoare de 14.500 de lei și s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea a șapte posibile infracțiuni.
În data de 30 noiembrie 2024, în jurul orei 18:45, la secția de votare nr. 492 din localitatea Someșul Rece, comuna Gilău, județul Cluj, un bărbat de 50 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat tulburarea ordinii publice.
Bărbatul a intrat în incinta secției de votare având asupra sa o cutie de ciocolată și, prin comportamentul său, a perturbat activitatea.
În urma acestui comportament, personalul Ministerului Afacerilor Interne responsabil cu paza secției i-a solicitat să părăsească locația.
Deoarece bărbatul a refuzat să se conformeze, a fost necesară conducerea acestuia în afara incintei de către jandarmul prezent responsabil de pază secției.
În timpul incidentului, bărbatul a adresat injurii și amenințări cu acte de violență față de jandarm.
La ora 18:55, a fost solicitat sprijin suplimentar, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi din zona Florești pentru a asigura gestionarea situației.
Ulterior, echipa de cercetare la fața locului a efectuat verificări sub coordonarea procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.
În urma acestora, s-a dispus întocmirea unui proces-verbal cu privire la incident, care va fi transmis Parchetului pentru analizarea și dispunerea măsurilor legale.
Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei în conformitate cu prevederile Legii 61/1991R.
În jurul orei 09.10, în timp ce se afla la sediul Poliției Orașului Abrud, județul Alba, un polițist, în vârstă de 50 de ani, din Abrud, a fost găsit în biroul său, prezentând o plagă împușcată în zona capului. În prezent, acesta primește îngrijiri medicale. Sunt efectuate cercetări pentru vătămare corporală din culpă, fiind informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
Un cetățean din localitatea Ion Ghica din județul Ialomița, aflat în stare de ebrietate, a încercat să deschidă ușa secției de votare, trăgând de cele 3 sigilii, dar a fost oprit și imobilizat de un angajat MAI. Acum este cercetat pentru rupere de sigilii.
La nivelul MAI au fost luate măsuri pentru ca procesul de votare să se desfășoare fără probleme din punct de vedere al ordinii publice, așa cum și pe timpul campaniei electorale, datorită bunei organizări și a mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de legalitate și siguranță publică.
La nivelul întregii țării sunt mobilizați aproximativ 45.500 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri, dintre care 20.800 asigură protecția secțiilor de vot.
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a cerut efectivelor imparțialitate și respectarea cu strictețe a normelor legale în îndeplinirea misiunilor de astăzi, mai ales, în ceea ce privește verificările privind posibilele incidente electorale, indiferent de persoanele implicate.
Contravenții și infracțiuni electorale:
• Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Aceeași pedeapsă este prevăzută și pentru cetățeanul care utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals.
• Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Nu intră în categoria bunurilor interzise, bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.
• Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
• Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Persoana care refuză să se conformeze dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
• Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancționează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.
Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care în ziua votării se află în țară, pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Pentru programul serviciilor județene de evidență a persoanelor, recomandăm consultarea paginii de internet a instituției respective.
La alegerile de duminică au dreptul să voteze cetățenii români care au peste 18 ani și cei 495 de români care împlinesc chiar astăzi această vârstă.
foto arhiva – Polina Tankilevitch: https://www.pexels.com/photo/close-up-photo-of-assorted-chocolates-4110101/