De la cifre impresionante de pelerini la Mănăstirea Nicula, la sărbatoarea de hram, care ajungeau potrivit estimărilor chiar și la câteva sute de mii în anii ’90, pe parcursul a câtorva zile, vremurile sumbre pe care le trăim a redus dramatic numărul acestora.
Măsurile luate pentru prevenirea îmbolnăirilor cu Covid-19 au făcut ca în 2020, numărul maxim de credincioși existent la un moment dat la mănăstire să fie de aproximativ 2500 de oameni. Așa cum era de așteptat, vârful s-a produs aproape de miezul nopții de vineri spre sâmbătă, când Icoana făcătoare de minuni a fost purtată în jurul bisericii. Credincioșii nu s-au putut apropia de ea la o distanță mai mică de 1,5 metri.
Potrivit datelor de la Gruparea de Jandarmerie Mobilă Cluj, numărul total de persoane care au trecut pe la mănăstire de vineri dimineața până sâmbătă dimineața a fost de aproximativ 5000 de persoane.
„Dăm slavă lui Dumnezeu că încă odată, chiar în aceste condiții deosebite, am venit la mănăstire. Vă felicităm că ați fost curajoși și ați venit!”, le-a spus Înaltpresfințitul Părinte Andrei credincioșilor care au asistat vineri la Slujba Vecerniei cu Litie. Înaltpreasfințitul Andrei a cântat alături de cei prezenți priceasna „O, Măicuță Sfântă!”.
Slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, pe altarul de vară, în sobor de preoți și diaconi.
Înainte să urce pe altarul de vară, Mitropolitul Andrei s-a închinat în biserică nouă a mănăstirii, la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de părintele profesor Vasile Stanciu. De asemenea, la final, ierarhul i-a hirotesit întru arhidiaconi pe doi dintre viețuitorii mănăstirii, Gheorghe și Gavriil.
În ajunul Praznicului Adormirii Domnului, în jurul orei 21.30, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula a fost scoasă în procesiune pe altarul de vară al așezământului monahal, unde a fost străjuită de tineri îmbrăcați în straie populare.
În jurul orei 22, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpresfințitul Andrei, în sobor de preoți și diaconi, a oficiat Prohodul Maicii Domnului.
Au cântat cele trei stări ale Prohodului, alternativ, soborul de preoți și diaconi, Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu, și corul de maici al Mănăstirii bistrițene „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, alături de miile de credincioși cu lumânări în mâini, răsfirați pe dealurile de lângă mănăstire, mai informează Radio Renașterea.
În sunet de clopot și toacă, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost purtată în procesiune în jurul bisericii noi, timp în care au fost cântate pricesne închinate Maicii Domnului. Alături de credincioși au cântat părintele Ioan Roman din parohia clujeană Someșeni, cunoscuta interpretă de pricesne, Eugenia Marinescu și tânăra interpretă originară din Gherla, Larisa Gurzău.
După înconjurul bisericii, icoana a fost așezată din nou la demisolul bisericii noi, unde au putut să i se închine din nou pelerinii veniți la hram.
La finalul slujbei Utreniei, arhimandritul Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, a rostit un cuvânt de învățătură, în care i-a îndemnat pe credicioșii prezenți la mănăstire ca Maica Domnului să facă parte din viața fiecăruia dintre ei.
Sâmbătă dimineața la ora 10, pe dealul mănăstirii se aflau aproximativ 2000 de persoane.
În după-amiaza de 14 august 2020, în curtea bisericii parohiale greco-catolice din Nicula s-a celebrat Slujba Vecerniei. Au participat PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, Pr. Marius Cerghizan, Vicar general, preoți vicari, protopopi, pr. Patriciu Sălăjan, paroh la Nicula, pr. Ierom. Ermil Jurja, superior provincial al Ordinului Sf. Vasile cel Mare, preoți ai Eparhiei de Cluj-Gherla, cei mai mulți din Protopopiatul Gherla. Au fost de față studenți ai Seminarului eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj, surori din Ordinul Sf. Vasile cel Mare și puțini credincioși, cei care au ales să fie prezenți la celebrările din Nicula în acest an aflat sub semnul pandemiei.
Au fost aduse, de la sediul Episcopiei din Cluj, moaștele Fericitului Arhiereu Iuliu Hossu, ca semn al prezenței sale spirituale pe dealurile Niculii.
După Vecernie, PS Florentin a rostit un cuvânt de învățătură la fel ca în fiecare an. A început evocând pelerinajele greco-catolice ce s-au desfășurat neîntrerupt între anii 1993 – 2019, care începeau cu procesiunea pe jos în rugăciune de la Gherla la Nicula și continuau cu rugăciune la biserica parohială din sat până la ceasul marii sărbători a mutării la cer a Preasfintei Fecioare Maria. A arătat cum, prin aceste pelerinaje s-a continuat în mod simbolic tradiția înaintașilor greco-catolici și cea a marilor pelerinaje care se făceau la Nicula, culminând cu cele din timpul păstoririi Fericitului Arhiereu Iuliu Hossu.
„Important este ca noi să rămânem neclintiți în credință” a spus PS Florentin.
Aproape 400 de oameni din forțele de ordine, de la Jandarmerie, Poliție, ISU, Ambulanță, UPU, voluntari, au asigurat zilnic desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului.
Au fost și persoane care au avut neoie de asistență medicală, iar o persoană a fost transportată la spital la Gherla, cu un traumatism cranio cerebral minor, luxație umăr drept, contuzie șold drept.
S-au constatat și încălcări ale legii, s-au dat și amenzi. De exemplu, două persoane fizice au tulburat ordinea publică în apropierea mănăstirii, prin strigăte și larmă și au încălcat regulile de organizare și desfășurare a manifestărilor religioase. Au fost amendate cu câte 5000 de lei.