Elevii care au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea din august au aflat luni rezultatele.
În județul Cluj, rata de promovare a examenului naţional de bacalaureat, sesiunea august 2024, este de 29,61%. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, toate promoțiile, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Din totalul celor 212 candidați promovați în această sesiune a examenului național de bacalaureat, 147 fac parte din promoţia curentă, iar 65 aparțin promoţiilor anterioare. Rata de succes pentru promoția curentă, 2023-2024 este de 28,88 %. În cazul promoțiilor anterioare, procentul candidaților promovați este de 31,40 %.
Pentru susținerea probelor scrise din cadrul examenului naţional de bacalaureat, sesiunea august 2024 s-au înscris 818 candidați. Din totalul celor înscrişi, 716 candidați s-au prezentat la aceste probe, 510 candidați din promoția curentă și 207 din promoţiile anterioare.
În județul Cluj a fost eliminat pentru fraudă, tentativă de fraudă un singur candidat. Acesta nu se va putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de bacalaureat.
Elevii din Gherla au susținut probele scrise la Liceul Tehnologic Someș din Dej. Cea mai mare medie, în această sesiune, a fost obținută de un elev de la liceul Ana Ipătescu, 7.30.
Rezultatele pe licee:
- Liceul Tehnologic: s-au înscris 16 elevi, 3 neprezentați, 9 respinși, 4 reușiți; cea mai mare medie: 6,21
- Liceul Ana Ipătescu: 6 elevi înscriși, 3 reușiți, 3 respinși
- Liceul Kemeny Zsigmond: 18 elevi înscriși, 2 neprezentați, 2 reușiți, 14 respinși; cea mai mare medie 6,18
- Liceul Petru Maior: 7 elevi înscriși, 1 reușit cu media 6,53, 6 elevi respinși
La nivel național: candidați promovați: 8.206, Rată cumulată de promovare (toate promoțiile): 29,3%. Rată de promovare pentru promoția 2024: 31,2% (5.855 de candidați). Rată de promovare pentru promoțiile anterioare: 25,4% (2.351 de candidați).
La probele scrise s-au prezentat 28.016 candidaţi din totalul celor 33.676 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 48 de candidaţi (aceştia nu vor putea participa la următoarele două sesiuni).
Eventualele contestații pot fi depuse luni, în centrele de examen, în intervalul orar 12-18 sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierele centrelor de examen. În acest sens candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi communicate vineri, 30 august 2024.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea, obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.