S-a stins Zâna Bună a celor obidiți din Gherla, Karen Rose

A plecat la cele veșnice, după o viață dedicată celor cu care soarta a fost aspră, Karen Rose, misionar american, o prietenă a Gherlei și a gherlenilor. Pe 18 ianuarie, Karen, așa cum o cunoșteau toți, și-a luat rămas bun de la cele pământești și a plecat spre un tărâm mai bun.

***

Dragă noastră, Karen, cum îmi place să-i spun, deoarece de peste 20 de ani, ea, deși era americancă, a devenit româncă, a învățat limba română și erau puțini oameni în oraș care să nu fi auzit de ea sau să nu o fi cunoscut.

Karen Rose a adoptat cumva în inima ei orașul Gherla și locuitorii lui. Keran sau Keren, cum îi ziceau mulți, se purta cu toți, indiferent de statutul social, așa cum s-ar purta Dumnezeu cu ei dacă ar fi în carne și oase pe străzile Gherlei: cu o mare bunătate, milă, înțelegere, grijă și multe, multe rugăciuni.

Era întotdeauna cu zâmbetul pe buze, indiferent de situațiile și problemele de care se lovea. Sursă bucuriei, tăriei și încurajării ei era Isus Hristos. Karen a noastră, a orfanilor, a oamenilor fără adăpost, a celor mai săraci, a vârstnicilor, a celor marginalizați, a celor învățați și neînvățați, a credincioșilor cât și a ateilor, a pușcăriașilor și a celor liberi – timp de peste 20 de ani cât a trăit printre noi în acest oraș, a fost la o scară mică, un fel de Maică Tereza a orașului Gherla. De la cei în poziții înalte până la cei fără poziție, nimeni nu a plecat de la întâlnirea cu ea neiubit de Dumnezeu.

În toți anii de misionariat, și nu au fost puțini deloc, prin Karen, Dumnezeu i-a iubit foarte mult cu cuvântul și cu fapta pe toți cei care aveau privilegiul să o cunoască fie îndeaproape, fie de la distanță. Karen a noastră, cea care ar fi putut locui într-un mare confort, alături de familia ei în State, a ales să fie mâinile, picioarele, gură și inima lui Isus pentru toți cei care voiau să-L cunoască pe Dumnezeu.

Biserica “Biblia Deschisă”, pe ai cărei membrii i-a iubit foarte mult, orfanii, văduvele, pușcăriașîi, rromii, cei marginalizați, toți au fost scopul lucrului ei. Și și-a îndeplinit foarte bine misiunea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o.

Știu aceasta pentru că eu, pe lângă alte zeci de fete și băieți din orfelinatele (mă refer și la cel pentru copii mici), bolnavii din spitale, bătrânii și văduvele pe care ii vizităm împreuna cu ea și datorită ei, pușcăriașii la care împreuna cu ea mergeam să le ducem Vestea Bună a lui Dumnezeu, rromii care o strigau în gura mare pe străzi pentru că le-a oferit multă grijă și bunătate, oameni “mici și mari” ai acestui oraș, au fost într-un fel sau altul atinși de altruismul, iubirea și grija acestei misionare deosebite, care L-a iubit cu toată ființa ei, cu întreaga ei viață pe Isus Hristos, Mântuitorul nostru.

Unii au acceptat-o așa cum a fost ea, alții au disprețuit-o, dar Karen i-a iubit, pentru că Dumnezeu îi iubea prin ea. Pe lângă lucrarea și implicarea ei în viața bisericii, lucrarea ei spirituală, socială și orice altceva a mai făcut ea în orașul nostru, a fost îndeosebi “cu cei neînsemnați”: orfani, bătrâni și văduve, bolnavi pe care nu îi vizita nimeni, pușcăriași, rromi, oameni fără adăpost, cei marginalizați.

Pot să spun aceste lucruri despre ea, pentru că și eu împreuna cu zeci de fete de la Casă de Copii din acest oraș am fost schimbată și iubită de Dumnezeu datorită sacrificiului și lucrului scumpei noastre, Karen Rose.

Cristina Boier

***

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Karen Rose, 1949-2019