„DJ Boroș te iubim, toți ca tine vrem să fim!”, cântau puștoaicele din Cluj acum aproape 30 de ani. Pe unele dintre ele, niște fete din Apahida, tânărul artist la acea vreme le-a chemat la o ciocolată caldă, apoi le-a rugat să-i pozeze sexi. Imaginile au ajuns pe internet, după ce copilele de 11-13 ani nu au răspuns la șantaj.
În octombrie 2016, DJ Boroș, pe numele real Pop Mihai Bogdan, a ajuns pe mâna poliției, fiind cercetat pentru trafic de minori, pornografie infantilă şi şantaj. A fost reținut și apoi arestat. Cu câteva luni înainte, era încă vedetă la TV, cu o apariție la emisiunea „IUmor”, unde încerca să revitalizeze hitul „Dozatorul”.
Abia în 2021 a fost condamnat, la 10 ani și 8 luni de închisoare. DJ Boroș a contestat sentința, dar simțea deja că se strânge lațul, așa că s-a făcut nevăzut.
A fugit în Italia, iar poliția l-a făcut și mai celebru: a ajuns la rubrica MOST WANTED, pe site-ul Poliției Române.
Sâmbătă, 25 noiembrie, DJ-ul a fost adus acasă și își va executa pedeapsa tocmai la Penitenciarul Gherla.
„Colegii de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor l-au preluat pe Pop Mihai Bogdan şi, după ce îşi va petrece 21 de zile în carantină la Rahova, îl vor duce la Penitenciarul Gherla, unde îşi va ispăşi pedeapsa pentru faptele revoltătoare pe care le-a săvârşit. Este un moment în care se arată că nimeni nu este mai presus de lege şi că toate autorităţile au colaborat eficient pentru a aduce acest individ în faţa justiţiei”, a anunțat ministrul justiției Alina Gorghiu, într-o declaraţie de presă transmisă de Ministerul Justiţiei, consemnată de Agerpres.
În noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2023, o escortă din cadrul Poliției Române a adus în țară, din Italia, bărbatul de 47 de ani, din Cluj-Napoca, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor. Bărbatul figura în evidențele Poliției Române ca MOST WANTED, acesta fiind adus pe Aeroportul Otopeni.
vezi pe același subiect
DJ Boroş, artistul minune al Clujului din anii ’90, de la „Dozatorul” la trafic de minore – VIDEO