Ministerul Educației a publicat luni la amiază rezultatele înregistrate în sesiunea iunie – iulie 2024 a examenului național de bacalaureat.
Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, au promovat 99.371 de candidați (95.112 candidați din promoția curentă, respectiv 4.259 din promoțiile anterioare) din totalul celor 130.041 candidați prezenți.
Astfel, rata cumulată de promovare este de 76,4%: în creștere cu 3,6% față de prima sesiune din anul trecut (72,8%), respectiv cea mai ridicată în ultimii 15 ani (înainte de contestații).
Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%). 39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.
La nivelul județului Cluj, doar doi elevi au obținut media 10, ambii de la licee din Cluj-Napoca
Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 88,9% (87,2% – sesiunea iunie-iulie 2023), iar pentru promoțiile anterioare -35,81 % (35,00% – sesiunea iunie-iulie 2023). Rata cumulată de promovare_înainte de contestații_ este de 85,26%, în creștere față de sesiunea iunie-iulie 2023 a examenului național de Bacalaureat (82,95%).
În această sesiune a examenului național de Bacalaureat au promovat 3.888 candidați, dintr-un total de 4.560 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 3.777 candidați provin din promoția curentă, iar 111 candidați sunt din promoțiile anterioare.
În județul Cluj, doi candidați au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024. Elevii provin de la următoarele unități de învățământ preuniversitar: Colegiul Național Gheorghe Șincai, Cluj-Napoca (1), Colegiul Național Emil Racoviță, Cluj-Napoca (1).
Pe discipline de examen, situația candidaților care au obținut note de 10 la probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat 2024, este următoarea:
• E.a) 19 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
• E.b) – candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
• E.c) 153 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică/ Istorie);
• E.d) 225 de candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Cea mai mare medie obținută la Gherla, 9,70, aparține elevei Horvath Karina, din clasa a XII-a A de la Liceul „Ana Ipătescu”, specializarea matematică-informatică. Următoarea medie, 9,61, aparține elevei Andra Orban, de la același liceu, din clasa a XII-a B, secția filologie.
Cea mai mare medie de la liceul „Petru Maior” este 9,60, la specializarea matematică-informatică, obținută de doi elevi. Elevii liceului au obținut o notă de 10 la matematică, un 10 la fizică și cinci note de 10 la logică. Din promoția curentă s-au înscris la examen 122 de elevi, fără nicio absență la probe. 5 elevi au fost respinși. Cei mai mulți elevi (40,17%) au obținut medii între 8-8,99.
Un elev de la specializarea științele naturii de la Liceul „Kemeny Zsigmond” a obținut cea mai mare medie pe liceu, 9,57.
Eventualele contestații se pot depune, luni, 8 iulie 2024, în intervalul orar 12:00-18:00, în centrul de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierele centrelor de examen în care candidații au susținut probele scrise. Împreună cu contestația, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 12 iulie 2024.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
„Afișarea primelor rezultate obţinute de elevii judeţului Cluj la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie 2024, care ne situează pe primul loc la nivel național, ne-a adus satisfacție și bucuria de a vedea munca constantă, desfășurată pe parcursul anilor de liceu, încununată de succes. Vă felicit, dragi absolvenți ai claselor a XII-a, pentru că ați avut încredere în voi și ați dovedit că Examenul de Bacalaureat este adevăratul examen de maturitate, că sunteți pregătiți pentru confruntarea cu viaţa, convinși că ceea ce ați realizat până acum înseamnă enorm pentru reușita în viață, fie că vorbim mai departe de înscrierea la universitate, în învățământul postliceal sau de încadrarea pe piața muncii. Rezultatele reflectă, desigur, munca tuturor celor implicați în procesul de pregătire a examenelor. În acest sens, un gând de mulțumire se îndreaptă înspre părinţii voștri. Stimaţi părinţi, sunt convinsă că pe parcursul anilor de liceu, aţi fost mereu alături de copiii dumneavoastră, că aţi făcut totul pentru a le asigura bunăstarea şi condiţiile necesare studiilor, că aţi suferit alături de ei în momentele mai dificile şi că i-aţi susţinut în devenirea lor profesională și umană. Astăzi, vă puteţi bucura din plin de reuşita lor, de faptul că eforturile depuse de ei le recompensează pe ale dumneavoastră. Nu în ultimul rând, îi felicit pe toţi colegii mei profesori care au făcut eforturi pentru a se adapta la realitățile timpurilor pe care le-am trăi în ultimii ani, pentru modul în care și-au concentrat atenția asupra fiecărui elev în parte. Stimați colegi, ați muncit cu seriozitate, v-ați implicat și ați răspuns provocărilor profesionale, contribuind astfel la schimbare și la succes. Știu ce înseamnă să lucrezi cu un elev care intră în clasa a IX-a cu o medie la Evaluarea națională sub 5,00 și să reușești performanța ca același elev să obțină nota 6,00 pentru a promova examenul de bacalaureat și îmi exprim toată aprecierea pentru acele cadre didactice care reușesc, printr-un efort extraordinar, această performanță, despre care se vorbește mai puțin.
Înca o dată, mulţumiri şi felicitări tuturor celor implicaţi în pregătirea examenelor naționale din acest an! Felicitări și autorităților publice, care au depus eforturi constante ca în școli să fie asigurate condițiile necesare desfășurării unui proces educațional de calitate, pentru susținerea performanței!
Celebrul filozof Voltaire afirma că „Un succes care nu are urmări nu înseamnă nimic”, de aceea vă urez să gestionați cu înțelepciune succesul de azi în alegerea drumului pe care veți păși mai departe și să nu uitați că echilibrul și reușita în viață conferă respectul valorilor și capacitatea de învățare pe tot parcursul vieții. Așadar, mult succes mai departe tuturor, a transmis Marinela Marc, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Cluj.