La patru luni până la alegerile locale, crește numărul primarilor din județul Cluj cu condamnare și care astfel, nu mai pot candida.
După ce zilele trecute și-a pierdut funcția primarul din Tritenii de Jos, Valer Sașa (PSD), aceeași soartă o are primarului din Valea Ierii, Duma Gabriel-Alexandru (PNL).
Curtea de Apel Cluj a decis să mențină condamnarea penală din dosarul în care primarul a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, scrie gazetadecluj.ro.
Primarul și inginerul primăriei, Ioan Boca, condamnat şi el la închisoare cu suspendare, au girat o afacere pentru terenuri sportive amenajate pe fonduri europene, care în realitate sunt amenajate pe suprafeţe înclinate, fiind impracticabile, mai scrie sursa citată. Cei doi au mai întocmit documentații pentru a primi bani europeni pentru o pistă de atletism, amenajată în cadrul stadionului comunal, dar care nu există decât pe hârtie.
Potrivit verdictului de la Curtea de Apel Cluj, primarul este condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunea de abuz și i se interzice dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Valea Ierii/ Primăriei Iara.
Inginerul primăriei a primit tot 2 ani și 8 luni cu suspendare, iar pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Gherla/ Primăriei Dej.
Primarul din Valea Ierii, Duma Gabriel-Alexandru, a câștigat alegerile locale din 2016 în fața contracandidatului PSD cu 60,74% din voturi. În 2012, el a spulberat concurentul USL, după ce a obținut 76,28% din voturi.
În 2008, Duma Gabriel-Alexandru a candidat din partea formațiunii Forța Democrată, iar în turul al doilea l-a învins pe candidatul PNL, cu 58,66% din voturi.

