Primarul comunei Tritenii de Jos din județul Cluj, Valer Sașa, a fost bătut de doi tineri, în curtea unei școli. Edilul a fost dus apoi la spital cu o ambulanță pentru a primi îngrijiri medicale.
Potrivit poliției, un bărbat de 56 de ani din comuna Tritenii de Jos a reclamat faptul că în seara zilei de 19 ianuarie ar fi fost victima unei agresiuni comisă împotriva sa de către doi tineri, în curtea școlii din localitate. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, scrie turdanews.net.
In acest caz a fost înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe și se continuă cercetările în vederea identificării tuturor celor implicați, a transmis IPJ Cluj pentru sursa citată.
Incidentul s-a produs în jurul orei 22, iar primarul ar fi fost lovit inclusiv cu bocancul în cap, mai scrie TurdaNews.net.
foto: arhiva