Prima discotecă din Gherla a fost la Clubul Tineretului. „Aici mi-am cunoscut viitorul soț!”

O sâmbătă seara obișnuită la Gherla. La miezul nopții nu mai este un local deschis în tot orașul, chiar dacă e sfârșit de săptămână, iar străzile sunt pustii. În ultimii ani, patronii au tot redus programul, din lipsă de clientelă. Mai rar de o dată pe lună se organizează câte o discotecă. „Dacă s-ar face în fiecare săptămână, n-ar mai veni lume”, recunoaște cu amărăciune un DJ care se ocupă de astfel de evenimente.

Tinerii, cei mai deschiși la astfel de ieșiri, sigur au chef de distracție, dar nu prea au bani. O intrare la discotecă poate să ajungă la 50-70 de lei. Dacă se mai adaugă consumația, e nevoie de cel puțin 150-200 de lei pentru o noapte. Așa că preferă să iasă mult mai rar.

Cum s-a ajuns aici? Gherla era un oraș cu localuri deschise până spre dimineața, iar în vremurile bune, se făceau adevărate pelerinaje, de la o discotecă la alta.

Prima discotecă la Gherla

În 1971 se înființează Clubul Tineretului în oraș, într-o clădire veche, de pe strada 23 August la acea vreme, azi 1 Decembrie 1918. Ideea autorităților comuniste era să mobilizeze tineretul spre activități educative, culturale și sportive în timpul liber. Dar la un moment dat, cineva a venit cu ideea unei discoteci.

„Cred că era prin 1982 când s-a ținut prima discotecă”, își amintește Alexandru Bonțidean, cel care mai apoi, ani buni s-a ocupat de organizare. „Se organiza în fiecare săptămână, joia, sâmbătă și duminica, de la 18-21. Eram câte doi responsabili la eveniment. Au mai trecut pe acolo Ioan Pop, Dorel Bota, Silviu Muscaliuc, Dan Mureșan. Joia costa 3 lei biletul de intrare, iar la sfârșit de săptămână, 5 lei”.

Discoteca cu sala plină

Din lipsă de altă variante de distracție, tineretul din Gherla umplea weekend de weekend sala de la etajul întâi al Clubului Tineretului.  Discoteca era considerată tot un loc de educare, de aceea nu era permis, de exemplu, accesul în blue jeans (pantaloni considerați decadenți, expresie a occidentului și care de altfel se găseau greu, pe bani mulți). Cu toate astea, cei de la intrare mai închideau ochii.

Muzica străină era la mare căutare și se aducea pe benzi de magnetofon, de la Cluj, de la o persoană care la rândul ei, o găsea la București. „Mergeam la om, ne zicea: aveți 15 minute să vă alegeți muzica, luam de multe ori la grămadă, totul era pe grabă!”

Regulile erau clar trasate de sus, de la partid și de la U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist, în cadrul căreia funcționa Clubul Tineretului): 85% din muzica difuzată la discotecă trebuia să fie românească. Dar nu se întâmpla deloc așa. Alexandru Bonțidean spune că la fiecare eveniment, trebuiau întocmite tabelele cu melodiile difuzate. „Mergeam în centru, era un magazin de discuri (viniluri) cu muzică românească, copiam de pe ele niște titluri de melodii, le trimiteam la verificare la directorul Mureșan, iar de acolo plecau la UTC”.

Fiind cam singurul loc de distracție pentru tineret, localul se umplea rapid, iar petrecăreții se înghesuiau ca sardinele, transpirați, într-o sală de doar 80 de metri pătrați. „La un moment dat, a fost o discotecă la care au venit vreo 700 de persoane. Ne era frică să nu se prăbușească podeaua! Atunci i-am lăsat și în hol și am mai deschis o cameră, să nu se întâmple ceva!”

Discoteca avea o pauză, de aproximativ 15 minute, ca să se răcească sculele. „Foloseam un magnetofon rusesc, două boxe, un mixer și o putere RCF de 2×50 Watti. Sculele erau forțate la maximum și trebuiau lăsate să se răcească, la un moment dat a trebuit să improvizăm și un ventilator!”. Atunci era pauza, de țigară pentru unii, pntru că nu se fuma în interior, iar pe treptele de afară, din curte și de peste drum se umplea de tineri.

Erau și zile de sărbătoare, zile libere, cum era 2 mai – ziua tineretului, când se organiza discotecă cu intrare gratuită.

Dar se întâmplau și lucruri mai puțin „ortodoxe”: se organiza obligatoriu discotecă de Paști, în noaptea de Înviere. Comuniștii nu își doreau ca tineretul să meargă la biserică și preferau să îi atragă la discotecă, iar regula era ca aceasta să se întindă până după miezul nopții. „Dar la 12 opream muzica, iar dacă venea cineva să verifice, spuneam că s-au supraîncălzit sculele și a trebuit să le oprim!”

Instalațiile luminoase erau și ele improvizate (celebrele orgi de lumini, uneori făcute din becuri vopsite), iar mai târziu, s-au adus lumini mai performante, din Ungaria.

Povești de dragoste și mari dansatori la club

Stabilită acum în Spania, o femeie originară din Gherla a povestit că la Clubul Tineretului și-a găsit viitorul soț. „Eram adunați într-o seară și l-am văzut. Am zis, ăsta e! El tocmai venise din armată, m-a fermecat din prima. Eram cu o prietenă, ea mi-a arătat un alt tip, mai înalt, cică „uite cum îi cade de frumos pantalonul pe botine!”, dar eu deja făcusem alegerea. Prietena mea a fost atunci cea care l-a îndemnat să mă invite la dans, ceea ce a și făcut. Era minunea lui Dumnezeu să vină la mine chiar cel care îmi plăcea. Când am terminat de dansat, a zis „Mi-am făcut datoria!” Phiii! După doi ani m-a cerut de soție, iar acum avem 36 de ani de căsnicie!”

Discoteca a avut și vedetele sale, care s-au remarcat prin dansuri dintre cele mai spectaculoase. În jurul lor se făcea loc, pentru a putea fi admirați. Erau dintre cei care aveau reale talente. Apăruse moda cu breakdance-ul, care nu era la îndemâna oricui, datorită mișcărilor complexe, iar un tânăr se pricepea din plin. Apoi au urmat și alții.

Erau la acea vreme tot felul de trupe formate prin oraș. Una dintre ele s-a intitulat „Dinamita”, iar membrii veneau în grup la discotecă.

Erau și cazuri când apăreau conflicte cu alte trupe. „Când apăreau necazuri, veneau cei doi polițiști celebri, Drulă și Sălăjan, le aplicau câteva bastoane pe spate, rapid se linișteau!”, își amintește Alexandru Bonțidean.

Discoteci fără număr

După 1990 a fost o foame uriașă de libertate, de petrecere, de ieșit. Peste noapte au apărut localuri prin toate colțurile orașului. Fundația Pentru Tineret a preluat în administrare clubul și a continuat activitatea. La parter s-a deschis chiar și un bar.

Prin 1992 a apărut inițiativa înființării unei discoteci în aer liber, în parcul mare. În câțiva ani avea să devină cea mai mare din zonă. „Aveam nopți la Disco Ring cu 1.500-1.800 de persoane, venite din oraș, dar și de la Dej, din Cluj-Napoca, de pe sate, cine mai știe de pe unde!”, își amintește Alexandru Bonțidean.

Între timp s-au mai înființat discoteci, depechoteci (de la curentul Depeche Mode) și chiar rockoteci, la sediul cooperativei „Meseriașul” de pe strada Bobâlna, dar și la restaurantul Transilvania și la casina de popice părăsită din parc.

În vara anului 1995 a funcționat o discotecă la Grădina de Vară, tot în aer liber. Era plin, peste tot. La Ring s-a ajuns să se organizeze discotecă în timpul vacanței de vară cinci zile pe săptămână, de miercurea până duminica.

Între anii 1996-1998 cineva a venit cu o idee de-a dreptul nebunească: discotecă în timpul zilei, două ore, de la 14 la 16, tot la Clubul Tineretului. Era 1 leu intrarea (10.000 de lei la acea vreme). Zeci și zeci de elevi de liceu sau chiar mai mici au luat atunci cu asalt locația, după ce ieșeau de la ore. Era cea mai tare chestie pentru ei, petrecere după cursuri, în fiecare zi de școală!

De la banda de magnetofon la mp3

În timp ce în primii ani, muzica se difuza în discotecă de pe benzi de magnetofon, după ’90 au venit la putere casetele audio. Era nevoie de două deckuri sau de un dublu deck, pentru a rula muzica fără pauze.

Au apărut apoi și video-discotecile, unde videoclipuri de succes de pe canalul MTV făceau furori.

Prin 1997-1998 au intrat pe piață CD-urile, iar după alți câțiva ani, muzica în format mp3, cu care DJ-ii lucrau cel mai ușor: orice piesă era preluată dintr-un click, direct de pe un computer.

Și luminile s-au stins

Discoteca din parc, care avea într-o perioadă lumini cu lasere care se vedeau din tot orașul, a ținut sus stindardul în sezonul de vară până, prin 2012.

Orașul se golise încet de petrecăreți. Mulți și-au încercat norocul și o nouă viață în străinătate, iar prețurile au luat-o razna. Cu buzunarele tot mai goale, tinerii au renunțat treptat la ieșiri, până s-a pus lacătul pe toate, din lipsă de clienți.

În 2024 nu mai există nicio discotecă cu program constant în Gherla, doar evenimente ocazionale, cu petreceri tematice.

„Eu zic că totul s-a terminat cu discotecile, așa cum erau pe vremuri. Nu e nicio șansă să se reia. Tineretul de azi e cu nasul în telefoane, nici nu prea ai pentru cine să faci. Sunt cheltuieli mari și nu se rentează”, spune resemnat, Alexandru Bonțidean.

Clubul Tineretului a devenit Ansamblu Muzeal

Clădirea unde a funcționat clubul a intrat în lucrări de renovare ample, care s-au finalizat în decembrie. Aici va funcționa un ansamblu muzeal, practic se va muta muzeul actual de pe strada Mihai Viteazu, care a funcționat într-o clădire aparținând bisericii greco-catolice. Vor fi săli pentru conferințe, ateliere, diverse evenimente publice.

Povestea fostei discoteci din Gherla a ajuns pe rețelele sociale, iar rapid au apărut și comentariile nostalgice.

„Cred că era plăcut la discotecă, dar o clădire de patrimoniu nu ar fi trebuit să deservească niciodată acestui scop. De acum încolo va fi utilizat în scopuri mai educative”, spune muzeograful Jozsef Matyas, de la Muzeul de Istorie Gherla.

„Acum o să fie muzeu, iar noi probabil, buni de expoziție!”, a comentat sarcastic altcineva.

discoteca de ieri, în localul de azi