Micii sportivi pregătiți de antrenorii Răzvan Lazăr și Larisa Lazăr în cadrul grupării „Dance Soul Emotions” din municipiul Gherla încheie un an bogat în performanțe remarcabile.
Între 7-8 decembrie a avut loc la Sala Polivalentă din București, pe un ring de 400 mp, Campionatul Național de Clase, Cupa Dance Prestige, ediția a VIII-a, eveniment organizat sub egida Federației Române de Dans Sportiv, Dance Prestige. Tinerii și talentații dansatori din Gherla s-au întors cu rezultate foarte bune, rodul pasiunii pentru dans, dar și al pregătirilor intense.
La campionat s-a remarcat perechea Aris Marian Butean – Maria Selena Bărbos, câștigătoarea probei Hobby 10-11 ani, care a ocupat locul I , devenind campioană națională. Un frumos succes pentru cei doi copii minunați, care în acest an au participat la patru concursuri, obținând de fiecare dată locul I.
O altă pereche care a urcat pe prima treaptă a podiumului la competiția din capitală este Kepiro Bogdan – Dobai Todea Anna, în cadrul categoriei de vârstă 14-15 ani.
Tot pe primul loc s-a clasat perechea Chiș Teofil – Pop Daria, care a concurat la clasa D 12-13 ani.
Cu un loc III se poate mândri perechea Hindrik Konrad – Takacs Antónia, care a concurat în cadrul categoriei de vârstă 14-15 ani.
Dansatorii din Gherla au mai obținut un loc V, la clasa 10-12 ani, prin perechea Todean Lukas – Cristolțean Daria.
La sfârșit de an, toți acești concurenți vor evolua într-un regal artistic, care va avea loc în sala de evenimente din Iclod.