Un nor de praf saharian cu origini în nordul Africii s-a abătut miercuri începând de dimineață peste partea vestică a României.
Praful a fost ridicat de furtuni de vânt în deșertul Sahara. Miercuri norul înaintează dinspre țările vestice ale Europei, cele mai afectate fiind Spania, Franța, Elveția, Austria, nordul Italiei și mai puțin Serbia, Ungaria, România.
La noi în țară, cele mai afectate sunt județele Bihor, Arad și Timiș, unde praful are o densitate crescută, de peste 100 μg/m³.
Miercuri la amiază era praf maroniu vizibil depus pe autoturisme sau pe pervazele ferestrelor din Gherla și împrejurimi.
Prognoza arată că noul de praf saharian se va retrage din România în cursul zilei de miercuri spre sud-vest, pe fondul unor curenți de aer care circulă dinspre nord-est.
Fenomenul nu este o noutate la Gherla. El a mai fost prezent în zonă în vara anului 2016 și în primăvara anului 2019.