Povestiri din Gherla: 6000 de spectatori pe stadion, la Cenaclul Flacăra al lui Păunescu, în 1984

Localitatea: Gherla, 24 septembrie 1984, orele 18, stadionul din localitate

numar de spectatori: 6000
atmosfera: foarte buna
calitatea spectacolului: excelenta

Noutati: prezente locale – Lucian Pastrama; Adrian Capraru, Nelu Tîrziu, „Camera muzicala nr. 2” (Marius Guţă, Gheorghe Neamtu). A revenit pentru o seara Marinela Zegrean. Nu a cantat public, dar a dovedit la auditii talent si o comportare demna de toata lauda tractoristul Alexandru Ciutas. Iuri Galis a prezentat cantecul sau, „Pamant de flori”.

Aportul organizatorilor: foarte bun. Aici am incheiat microstagiunea noastra in Cluj. Patru zile cu o organizare excelenta, pentru care multumim activului organizatiei judetene Cluj a UTC. Remarcabil aportul organizatorilor locali in general si cu deosebire sirguinta conducerii orasului Gherla pentru buna desfasurare a manifestarilor noastre.

Plin de un farmec aparte, stadionul din Gherla, inconjurat de pomi, cu o tribuna de lemn care aduce mai mult cu un hambar mare din curtea unui gospodar destoinic, intesata de oameni, cu alti oameni in jur pana hat departe, care pe treptele stadionului, care in spatele gardului, in picioare, care vazand mai mult, care ascultand doar si raspunzand la cantec, cu mic, cu mare, in fine, atmosfera ce te indeamna la mai multa intimitate, la destainuiri complete. In rezumat, dupa o ora de spectacol, senzatia care ne incerca era de reintalnire cu toate rudele venite sa le spunem ce-am mai facut, pe unde am fost. Si noi le-am spus tot.

Poate chiar pentru ca ne aflam intre ai nostri am inceput cu un colind. Dar le-am spus cate ceva prin cantec si despre conditia omului pe pamant, pamant pe care se afla si Gherla. „Niciodata” a fost cantat de doua ori si a fost si primul moment in care intreg stadionul a participat efectiv. Dar participarea cea mai afectiva s-a inregistrat la poezie. 30 de minute de poezie la Gherla ar ocupa in mod normal cateva file daca ar fi sa vorbim mai pe larg, dar bunul-simt al conducatorului cenaclului ne impeidica sa ocupam spatiul acordat unei cronici de spectacol cu un singur moment, chiar in cazul in care atata poezie scrisa si recitata spre adancurile inimilor, intr-un singur spectacol, cantareste mai mult pe total decat restul numerelor dintr-un program. Si totusi nu putem uita cum, intr-un amurg de toamna, in Ardeal, in 24 septembrie, in anul in care traiam, 1984, priveam un apus alb-galbui scapat printre norii sfasiati de ploaie si inrositi de soarele care scapase undeva dupa dealuri si ascultam poezie scrisa si recitata de poetul Adrian Paunescu: „Salbatic m-as lua de piept cu cerul…”. Dar am ascultat in aceeasi interpretare si poezie scrisa de Lucian Blaga si de George Bacovia. Undeva, deasupra, Luceafarul s-a ivit veghind parca la starea si perpetuarea versului rostit intr-o eterna speranta a celor nascuti in cel mai mioritic spatiu. Parafrazandu-l pe Marele poet si filozof, A.P. a incheiat momentul sau: „Vom ilumina cu flacara noastra un colt de pamant. Restul e ursita.”

Dar fiindca nu am fost niciodata la Gherla pana acum, am facut tot si mai ales ceea ce am simtit, pentru ca oamenii sa se simta excelent in aceasta seara. Membrii cenaclului au executat in premiera si un numar dificil de dans popular, „Dansul fetelor de la Capalna”. Cum a iesit nu mai mentionam. Intotdeauna inceputurile sunt grele! dar nici cei prezenti nu au stat degeaba. „Fiinta si averea” lui Majay Gyozo a fost preluat mai repede decat ne gandeam ca ar fi posibil. Se simte o mare daruire. E atmosfera specifica oraselor mici, cu ambitii mari, cu legaturi sufletesti multiple si apropiate. Daca pe la inceputul spectacolului se auzise vocea unuia de statea sus, in capatul „hambarului”, ca-n patuiag: „Cantati si voi, ma, nu ma lasati singur!”, acum dupa lasarea serii nu-si mai aveau rostul astfel de indemnuri. Atmosfera era excelenta. La cantecele de tara s-au aprins zeci de faclii. Intreg stadionul, toata scena erau acum luminate de facle venite parca din istorie. Asa am cantat „Juramant la Putna”, inconjurati de focuri ce readuceau in scena momentele de incercata si eroica istorie a patriei noastre. Facliile s-au strans apoi incet, incet, si asezate de pamant au intruchipat harta Romaniei. A fost frumos la Gherla! A fost asa cum ne-am dorit si totusi mai presus de visurile noastre. A fost mult mai frumos decat ne asteptam. De fapt a fost ca la o mare intalnire cu toate rudele vazute si nestiute pana atunci. Acum ca ne cunoastem mai bine, probabil ca ne vom mai cauta.

Ducu Bertzi, revista „Flacara”, 1984