Povești din Salina Ocna Dej, din alte vremuri

Trebuie să se ştie că această comună aproape în fiecare an are buget deficitar. Veniturile puţine şi micşorate sunt insuficiente faţă de cheltuielile obligatorii şi strict necesare pentru asigurarea bunului mers al administraţiei şi gospodăriei comunei, întâmpinând greutăţi enorme şi în multe cazuri nefiind în stare a satisface îndatoriri impuse.

Consiliul comunal s-a străduit să echilibreze bugetul deficitar, uzând de toate taxele şi cotizaţiile legale, însă echilibrarea nu a reuşit. Acest insucces se atribuie în bună parte Salinei din localitate, care de la aplicarea legii pentru modificarea contribuţiunilor directe nu contribue la sarcinile comunei cu niciun ban, deşi prin exploatarea şi comercializarea produselor se uzează de drumurile, podurile şi fântânile comunale, care prin marea circulaţie sunt aproape distruse, comuna fiind silită să facă încontinu reparaţiile necesare pentru a asigurarea circulaţiei normale.

Dintr-o notă înaintată de notarul Chiş prefectului judeţului, reiese că sub imperiul legilor fiscale vechi, salina suporta una-treia parte din sarcinele comunei, azi însă nu mai suportă nimic.

SALINA

Localitatea e aşezată în fundătura unei văi, înconjurată de dealuri, străbătută de o vale îngustă. Zăcământul de sare se găseşte sub nivelul acestui văi, la o adâncime de 2-3 metri şi este acoperit de argilă compactă. Pe marginile văii zăcământul urcă mai sus, dealurile laterale sunt acoperite de marne şi argile sistoase şi tufuri trachitice ușor înclinate. Straturile de sare sunt culcate sub vale în linie orizontală până la un anumit loc, de unde apoi înclină în pantă, ceea ce înseamnă că zăcământul s-a urcat mult deasupra văii, ridicând şisturile şi tufurile trachitice albe-verzui, care se găsesc în abundenţă pe flancuri.

LĂMURIRILE DIRECTORULUI SALINEI

Pentru o expunere cât mai precisă a istoricului şi situaţiei salinei, ne-am adresat d-lui inginer Băbuţ Ioan, directorul acestei întreprinderi industriale de stat, care la întrebările formulate, cu multă amabilitate a dat următoarele interesante relaţiuni.

Salina are un trecut destul de îndepărtat, însă nu se poate preciza când s-a început exploatarea masivului. Câteva urme ne-ar indica pe romani ca primi exploatatori.

Puterea zăcământului nu este determinată. Prin diferite puţuri s-a coborât până la 120 m sub nivelul văii; dar aici lucrările au fost împiedicate de un strat de nisip îmbibat de apă sărată.

În veacul al XVIII-lea s-au deschis minele Iosif şi Ștefan, sub formă de clopot, având un puţ central pentru extracţie; dar ele au fost înecate şi sunt abandonate. La începutul sec. XIX s-a prelungit mina Iosif către sud, i s-a dat o formă paralelipipedică, i s-a adaugat un puţ de aeraj şi unul de transport, astfel că această mină este un sistem de traziţie într-o formă veche a minei de clopot şi cea modernă, cu camere.

În 1830 s-a deschis pe versantul sudic al dealului o mină nouă, numită Ferdinand. Şi aici primul puţ a fost abandonat din cauza pericolului ce-l prezenta terenul fugitiv. Al doilea nu a putut fi construit, dar galeriile orizontale s-au lovit pretutindeni de exploatări vechi. S-a izbutit să se ducă o galerie înconjurând aceste exploatări, dar mina nu s-a putut desfăşura şi a fost părăsită.

În 1879 s-a putut, în sfârşit, să se deschidă o galerie de acces, deschizându-se mina actuală „Principele Carol“. Galeria are până la puţul actual de extracţie 320 metri şi apoi merge înainte până la 534 m, unde s-a proiectat deschiderea unei mine de rezerve.

În 1882 mina a fost legată printr-o cale ferată cu gara Dej, ceea ce a contribuit să crească foarte mult producţia.

Zăcământul prezintă avantajul că sarea extrasă este absolut pură şi tăierea se face relativ uşor, debitându-se în blocuri de 30-50 kg pentru export. Puţul de extracţie actual are 53 m şi este deservit de o maşină de extracţie de 30 H.P. Un tren electric pe cale îngustă serveşte apoi la transportarea sării cu vagoane la magazii sau rampe de încărcare.

PRODUCŢIA — EXPORTUL — MUNCITORII

Exportăm sare în Serbia şi Bulgaria. Înainte şi în timpul războiului exportul era intens, deoarece mina de sare din Ocna-Dejului era poate cea mai bogată din statul Austro-Ungar. După război, exportul a scăzut, datorită faptului că avem şi în vechiul regat saline.

Nu se mai exportă sare din 1928, când s-a trimis pentru ultima dată vreo mie de vagoane. Natural că pierzând pieţele străine, producţia s-a micşorat, exploatând numai pentru consumul intern. Deci fatalmente a trebuit să se pună în concordanţă numărul muncitorilor cu exploatarea.

În 1931 au fost concediaţi acei muncitori care au declarat că părăsesc de bună voie serviciul, dându-li-se drept despăgubire salariul pe 3-6 luni, după numărul anilor serviţi. În special au plecat muncitorii care sunt şi agricultori. Astfel, s-a redus numărul muncitorilor de la 312 la 212. Cu toate acestea, numărul muncitorilor e mare în raport cu exploatarea.

Salariile sunt mulţumitoare, muncitorii câştigând de la 3.000 până la 6.500 lunar. Lucrează numai ziua, 8 ore. În anul curent, aplicându-se o nouă curbă, li s-au redus şi lor salariile, cu 10-15%.

În urma acestui fapt, începând din ianuarie până în august, consumul fiind slab, am fost nevoiţi să reducem zilele de lucru de la șase la patru pe săptămână. Aceasta pentru a evita o nouă concediere de muncitori.

Singura salvare a salinei ar fi exportul sării în Ungaria. În acest scop se duc tratative între Casa Autonomă şi Ungaria. În cazul că am da sare Ungariei, s-ar mări producţia şi atunci s-ar putea trece la raţionalizarea exploatării, întrucât
am avea nevoie de supraproducţie. Sursele de câştig fiind mai mari, comuna, respectiv Salina, ar ajunge la înflorirea de odinioară.

Şomeri în adevăratul înţeles al cuvântului nu avem. Aici, fiecare muncitor îşi are casa şi bucata sa de pământ, pe care o lucrează.

Dacă ar fi vreo nemulţumire, ar fi a vreo 24 tineri, care făcând armata, la eliberare n-au putut să fie reprimiţi, locurile lor completâmdu-se. Am făcut demersurile necesare pentru reprimirea lor.

Spre deosebire de alte regiuni miniere, muncitorii de aici sunt liniştiţi şi mulţumiţi de regimul ce li se aplică. Aşa încât de la venirea mea în fruntea acestei întreprinderi, nu s-a înregistrat nici o agitaţie mai serioasă.

PROBLEMA APEI

…e pe drum de soluţionare. Casa Autonomă a prevăzut în buget suma necesară prelungirii apeductului de la Dej la Ocnă. Aşa încât atât Salina, cât şi comuna, se va putea alimenta cu apă potabilă. Se speră ca în urma înzestrării comunei cu apă, băile sărate, calde şi reci vor putea lua dezvoltare.

Ocna-Dejului fiind o staţie climaterică, punerea în funcţie a băii calde se impune. Dacă Casa Autonomă nu dispune de suma necesară completării unor mici lucrări ce se impun edificiului stabilimentului, atunci să-l dea în exploatare şi să nu-l lase în părăginire. Ar fi păcat!

ziarul Dimineața, 5 mai 1932

Salina Ocna Dejului era condusă de directorul Gheorghe Stavrat, care în loc să fie preocupat de bunul mers al întreprinderii, era proecupat de afacerile sale personale. Cumpăra sare de la salină prin diverşi intermediari şi o vindea apoi la bursa neagră.

La toate acestea se mai adaugă şi atitudinea lui net anti-muncitorească, pe care şi-o manifesta deseori. Datorită intervenţiei energice a muncitorilor, acest afacerist și duşman al muncitorilor a fost dat afară din întreprindere.

ziarul Scânteia, 23 iulie 1947

Tovarăşul Petre Pater, mecanic subteran la haveze de la salina Ocna-Dej, a observat că în timpul schimbării cuţitelor la haveze, contactele de la întrerupătorul de pornire se ard, fapt ce avea o influenţă dăunătoare asupra funcţionării transformatoarelor din mină. El a mai constatat că acest neajuns este provocat de pornirea directă a motorului de 35 kw. După un amănunţit studiu, a construit un dispozitiv de schimbare a cuţitelor, acţionat manual, complet independent de motor, care elimină neajunsurile amintite mai sus. Această inovaţie contribuie mult la ridicarea productivităţii muncii.

ziarul Munca, 17 iunie 1954 

Grija pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă s-a vădit şi în construirea locuinţelor. Mulţi dintre mineri, printre care Augustin Ţîntaş, Feher Ludovic, Alex. Muntean, Domokos Iosif, şi-au ridicat case confortabile. Dar cea mai importantă realizare din Ocna-Dej este deschiderea unui nou cîmp de exploatare. Producţia salinei s-a mărit în ultimii 10 ani cu peste 200 la sută. S-a proiectat, de asemenea, şi o instalaţie care să asigure fabricarea tuturor sortimentelor de sare. Actuala staţie de prelucrare va fi completată cu o a treia linie tehnologică, care se şi află în curs de montare. Ea va servi şi ca staţie de încercare pentru desprăfuirea şi sortarea sării pe cale pneumatică.

În urma studiului şi propunerilor făcute de prof. dr. Iosif Suciu, şeful clinicii de boli profesionale din Cluj şi a altor specialişti, la salina Ocna Dej s-a început tratamentul cu aerosoli salini naturali a primului grup de bolnavi de astmă.

Bolnavii triaţi de către spitalul din Dej în urma analizelor şi consultaţiilor medicale necesare, sunt conduşi şi supravegheaţi în salină pe perioada tratamentului de un cadru medical de specialitate. Pentru folosirea acestor condiţii naturale în tratamentul astmei, care după concluziile medicilor este mult mai eficace decât alte tratamente aplicate până acum, se preconizează unele amenajări în salină, în locurile unde nu se mai exploatează sarea.

De asemenea, tratamentul include şi un program medical complex, din care nu lipseşte sportul.

ziarul Munca, 8 februarie 1974

Ca să ajungi la „Salina“ Ocna Dej, urci în „Dealul florilor“, un cartier nou al Dejului, instalat ca o cetate modernă ce-ţi apare din depărtare de un alb imaculat, strălucind in bătaia soarelui ca o bijuterie. De aici cobori alte coline cu case pitite printre pomi şi, curând, cale doar de câţiva kilometri, intri pe poarta „Salinei“ Ocna Dej, azi una dintre întreprinderile miniere fruntaşe ale ţării.

Păşim aici interesaţi de un eveniment ieşit din comun, de o nouă premieră tehnică ce depăşeşte în materie tot ceea ce există pe plan mondial asemănător: opera inginerului Gheorghe Rada, directorul salinei. Nume cunoscut în lumea minerilor, nu numai prin performanţele economico-financiare ale întreprinderii pe care o conduce, ci şi în lumea constructorilor de maşini, datorită unei instalaţii inventată şi materializată de el, cu sprijinul colectivului atelierului tehnic. Un smoliu vânjos şi sobru, inginerul Gh. Rada, după nopţi şi zile de studii, încercări şi desene, a conceput şi construit, împreună cu colectivul maistrului Ioan Someşan, instalaţia de perforat cu cap rotativ, un agregat de mare complexitate care înlocuieşte operaţiile a 40 de perforatoare şi deci, a 80 de oameni.

Introdusă în subteran, în „mina albă a Dejului“ – cum le place oamenilor din partea locului să denumească salina – instalaţia, ce poartă după brevetare şi omologare numele autorului („Rada-Dej“) s-a dovedit a fi un adevărat miracol al tehnicii noi, cele trei schimburi ce se succed aici fără întrerupere obţinind cu ea performanţe nebănuite iniţial.

Dar iată, inginerul Rada, deşi ocupat până peste cap cu noile dezvoltări, ne pune în temă cu premiera la ordinea zilei. „Am introdus un subteran şi instalaţia nr. 2, o variantă, perfecţionată faţă de prima, în sensul că are o viteză de perforare mult mai mare. Încă din lunile când făceam proba la prima maşină, mi-am dat seama că viteza poate constitui pentru noi o sursă de producţie considerabilă în plus şi am trecut la treabă fără zăbavă. În tentativă nu e bine să aştepţi, trebuie să fi mereu în ofensivă, altfel tu baţi pasul pe loc şi alţii saltă înainte…“

Inginerul Rada este, cu toată pasiunea şi vocaţia sa, aş spune, înnăscută pentru tehnică, un om neaşteptat de modest şi în discuţia purtată încerca mereu să treacă peste realizări şi să ne vorbească despre ceea ce credea el că nu-i bine făcut, că mai poate fi îmbunătăţit. Poate şi din această fugă permanentă de automulţumire, frica de lâncezeală, s-au născut la „Salina“ Ocna Dej atîtea idei valoroase, atâtea recorduri spectaculoase. Căci oamenii, colectivele de mineri din cele trei schimburi conduse de maiştri Gavril Susan, Ioan Cîţcăuan şi Ananie Cîmpean, beneficiind de o asemenea tehnică zămislită aici la ei, cu gîndurile, cu braţele şi hărnicia lor, au înscris şi anul acesta cifre de înaltă prestanţă profesională, ei au scos şi livrat, de la începutul anului şi până la sfârşitul primei decade din august, o producţie fizică peste prevederi de 50.000 tone sare, concomitent expediind suplimentar la export 70.200 tone.

Succesul se explică și prin utilizarea fondului de timp care atinge 97,4 la sută, și prin coeficientul de folosire a utilajelor ajuns la 94 la sută, adică cu mult superior cifrelor înscrise în plan etc. Aceasta înseamnă că aici aproape nici o clipă din cele 24 ore in care se rotesc schimburile, nu este irosită în van, că fiecare clipă echivalează cu perpetua mişcare a benzilor transportoare care scot la lumina zilei rodul muncii lor atât de bogat.

…Privindu-i cum muncesc, ascultându-le opiniile, angajamentele, mi-a apărut deodată puternic reliefat un amănunt până atunci neobservat: Rada, acest inginer robust, brunet şi sobru, n-are numai vocaţia tehnicii, ci şi a oamenilor. A făcut aici la Dej o adevărată şcoală de minerit. Şi atunci am înţeles mai bine de ce maiştrii de schimb Gavril Todean si Stefan Lazăr au fost trimişi în Yemen, ducând cu ei şi o instalaţie de prelucrat sarea, dar şi o vastă experienţă românească care va sluji acolo, peste mări şi ţări, unui popor prieten. …Da, inginerul Rada are şi o profundă vocaţie a oamenilor, crescând mineri cu mari virtuţi profesionale şi morale. De unde şi izbînzile lor de azi…

ziarul România Liberă, 29 august 1980