Un polițist a fost rănit în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost lovit de o mașină.
În jurul orei 0,15, un băiat de 15 ani, din localitatea Oșorhei, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe care este bănuit că l-ar fi sustras din localitatea Oșorhei, fără a poseda permis de conducere, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, la intersecția cu strada Universității, încercând să scape de filtrul instituit în trafic de polițiștii bihoreni, a acroșat un polițist orădean, aflat în misiune, iar apoi a lovit frontal parapetul metalic de la intrarea în Piața 100.
În urma testării tânărului de 15 ani cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma evenimentului, polițistul orădean, de 30 de ani, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. De asemenea, un alt băiat de 15 ani, din Oșorhei, pasager în autoturism, a fost rănit ușor.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
foto: Info Trafic jud Bihor

