Lipsa lucrărilor de întreținere a podurilor peste Canalul Morii, care fac legătura între șoseaua principală și parcul mare din Gherla, a făcut ca acestea să se deterioreze vizibil în timp. Planurile pentru lucrările de reabilitare au fost oprite, după ce s-a constatat că aceste poduri nu figurau incluse în domeniul public al municipiului.
Ca urmare, s-au făcut demersurile necesare, iar consilierii locali au votat la mijlocul lunii august includerea podurilor în domeniul public al municipiului Gherla.
foto: așa arăta podul peste canal, în urmă cu 100 de ani
În referatul proiectului s-a precizat:
Imobilele au fost supuse unor ridicări topografice și astfel, pentru fiecare pod a rezultat un plan de amplasament și delimitare, din care reiese suprafața și anul edificării.
În vederea reabilitării podurilor care oferă acces spre/dinspre Parcul Mare, șituat în zona centrală a municipiului, Municipiul Gherla are în curs o solicitare de finanțare pentru obiectivul de investiții ,,Reabilitare și modernizare Parcul Mare, Municipiul Gherla, județul Cluj”, proiect care contribuie la îmbunătățirea atractivității spațiului public urban din municipiul Gherla.
În cadrul acestui proiect, în urma studiilor și a expertizei tehnice asupra podurilor ,reiese faptul că acestea trebuie refăcute complet. Ambele poduri pietonal vor adopta un stil similar, minimalist.
Pentru a se putea interveni asupra acestor poduri, este necesar ca Municipiul Gherla să le dețină în proprietate. Astfel, s-au întreprins demersurile necesare pentru a fii introduse în domeniul public al UAT Gherla, iar ulterior, această calitate va fi înscrisă în Cartea Funciară, prin primă înscriere a imobilului. Temeiul legal al înscrierii în Cartea Funciară este art. 67 și art. 68 din Ordinul 600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară.
Ca urmare a finalizării procesului de selecție, în conformitate cu prevederile ghidului specific aferent, precum și a încadrării proiectului în alocarea apelului, în data de 01.08.2024 s-a primit, prin intermediul platformei MySMIS2021, adresa înregistrată cu nr. 13465/01.08.2024, de la Agenția de Dezvoltare Nord-Vest, prin care s-a solicitat depuerea de documente de proprietate asupra podurilor peste Canalul Morii care fac obiectul proiectului menționat. Termenul de depunere a documentelor necesare încheierii contractului de finanțare este de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
Supus la vot, proiectul a fost aprobat de toți cei 19 consilieri locali.
Podurile sunt foarte bune, cineva vrea sa faca niste lei. O sa ma ocup personal de toti infractorii din primarie !!!