mondial gherla nisip balast sort dej cluj depozit feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj stiri pentru viata ochelari vedere gherla gama optic dej cluj tigla metalica depozit gherla mondial dej cluj cabinet veterinar gherla medic telefon cabinet orl gherla dej cluj locuri de munca gherla ortho medimar incaltaminte

Noul punct SMURD de la Gherla, unde va fi construit și când va fi gata

Un proiect mai vechi al administrației locale din Gherla este pe cale să se împlinească. Este vorba despre construirea unei subunități SMURD, în incinta fostei piețe agro-alimentare de pe strada Victoriei.

Cazuri concrete au arătat că orașul are o dotare insuficientă privind serviciile medicale de urgență. La Ambulanța Gherla sunt două autospeciale, care trebuie să acopere municipiul și o zonă uriașă de sate și comune învecinate.

Astfel a apărut ideea unei stații SMURD în oraș. S-a vorbit despre aceasta prin campaniile electorale trecute, dar abia acum lucrurile s-au pus în mișcare.

Înființarea unei stații SMURD la Gherla a apărut ca promisiune în campania electorală pentru primărie din 2012 a fostului primar, Ovidiu Drăgan. Acesta a precizat că a fost o idee bună a unui membru din echipa sa de la acea vreme, Vlad Bărbos. Ovidiu Drăgan a pierdut atunci alegerile, câștigate de Sabo Marius, iar proiectul SMURD nu s-a mai regăsit pe lista de priorități a noii administrații. În schimb, pe locul fostei piețe, Sabo a promovat ideea construirii unui Centru de Afaceri. Dar nici acest proiect nu a fost pus în practică.

În 2017, actualul primar, Ioan Neselean, a purtat discuții cu șeful ISU Cluj, Ioan Moldovan, originar din Gherla, pentru înființarea centrului SMURD și a găsit toată disponibilitatea, dar cu condiții. Astfel, a trebuit să crească numărul de angajați ai Serviciului Voluntar Pentru Situații de Urgență de la 3 oameni pe schimb la 4, lucru care s-a realizat. Apoi a trebuit găsit și pus la dispoziție un spațiu pentru construcția punctului SMURD. Pentru aceasta a fost necesară parcelarea terenului din incinta fostei piețe. Abia apoi s-a trecut la organizarea unei licitații pentru construcție. „Noi le vom pune la dispoziție terenul și clădirea, iar ISU Cluj va asigura dotarea cu cele necesare și cu personal”, spune primarul Nesenean.

Contractul pentru proiectarea și execuția subunității SMURD Cluj – punct de lucru Gherla s-a semnat pe 9 ianuarie 2020.

smurd gherla piata

Pentru investiție s-a alocat o suprafață de 500 mp din incinta pieței. Suprafața construită va fi de 270 mp, iar clădirea va avea  parter, un etaj și mansardă, cu o înălțime maximă de 12,64 metri și 10 metri la ștreșină. La parter va fi un garaj pentru o autospecială de intervenție, iar mai sus o sală, dormitor, vestiar și toaletă.

Punctul de lucru SMURD de la Gherla va funcționa în subordinea ISU Cluj și va deservi orașul și localități învecinate.

Cine execută lucrarea

Licitația a fost câștigată de singurul ofertant, firma Valex Orizont srl din Tohat, Ulmeni, județul Maramureș. Firma a fost înființată în 2011, iar potrivit datelor din bilanțul de la finalul anului 2018,  avea 14 angajați și o cifră de afaceri de 3.845.901 lei, cu un profit net de 395.955 lei. Firma are ca obiect de activitate principal lucrări de pregătire a terenului, conform codului CAEN.

Contractul are o valoare de 3.155.166 lei, inclusiv TVA, din care 226.100 lei pentru proiectare și 2.929.066 lei pentru execuție.

Potrivit documentului încheiat cu municipalitatea din Gherla, o parte dintre lucrări vor fi subcontractate unor alte firme, astfel: SC Steve Impex srl 4,36%, SC Sesam Protect srl 2,32%, SC Silvtech Sulution SRL-D 2,91%.

În ultimul an, Valex Orizont a mai câștigat licitații pentru construire, modernizare, reabilitare de cămine culturale, dispensare medicale, construcție capele mortuare.

La Jucu, firma execută în prezent lucrări de construcție la căminul cultural din Vișea, precum și la două capele mortuare, la Jucu de Mijloc și Jucu Herghelie. Primarul comunei Jucu, Valentin Dorel Pojar, spune că firma este serioasă și că lucrările executate sunt în termen și de calitate. „Nu am avut probleme până acum cu ei”, a declarat primarul.

Când va fi gata

În contractul încheiat pentru subunitatea SMURD de la Gherla se prevede un termen de finalizare a lucrărilor de 12 luni, dintre care 3 luni pentru proiectare și 9 luni pentru execuție. Aceasta înseamnă că lucrarea ar trebui finalizată până la începutul anului 2021.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș, a declarat că la Detașamentul de Pompieri Dej se află în prezent o ambulanță nouă, primită prin POIM (Programul Operational Infrastructura Mare), care va deservi stația din Gherla. „Această ambulanță poate fi alocată după realizarea recepției construcției, pentru a deservi zona respectivă”, a mai precizat Biriș.

Ce este SMURD

În 1990, medicul român de origine palestiniană Raed Arafat a început să pună bazele Serviciulului Mobil de Urgență Reanimare (SMUR), la Târgu Mureș.

Noul sistem, practicat și în alte țări europene, avea la bază transferul unui echipaj medical spitalicesc cu dotarea necesară la locul unde se află pacientul aflat în stare critică, în vederea acordării unui asistente medicale de urgență calificate.

Echipajul era condus de un medic pregătit în domeniul anesteziei și terapiei intensive și în domeniul medicinei de urgență. La această faza de început, noul serviciu avea în dotare o singură mașînă echipată pentru intervenție rapidă, fără posibilitatea de a transporta pacientul, transportul pacientului urmînd să se facă cu o autosanitară a Serviciului de Ambulanță.

Pînă în octombrie 1990, noul sistem a funcționat doar cu personal voluntar. Conducătorii ambulanței SMUR erau studenți ai Facultății de medicină, medici sau voluntari ai Crucii Roșii din Tg. Mureș. În 1991 echipajul SMUR a fost pus experimental sub coordonarea operativă a Grupului de Pompieri Militari Mureș, care asigura conducătorii auto pentru ambulanța de reanimare și spații de cazare și instruire pentru personalul medical SMUR. Încercarea a reușit și apoi a devenit permanentă.

Din 1993, SMUR a devenit SMURD – Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare. În același an se înființează centre SMURD la Oradea și la Sibiu, după modelul de la Tg. Mureș.

În 1994 s-a înființat SMURD la Cluj, prin colaborarea Grupului de Pompieri Cluj cu partenerii omologi din Koln. Mașinile de intreventie și întreagă dotare medicală au fost primite că donație din partea partenerilor din Germania.

În anul 1999 s-a introdus în dotarea permanentă a SMURD un elicopter tip Allouette III.

2007 este anul în care intră în acțiune un echipaj de prim-ajutor SMURD la Dej, iar în 2013 s-a înființat subunitatea SMURD și pompieri la Mociu.

ambulanta smurd gherla scoala

sus(61)jos(6)

hayak cafenea pub club gherla dej cluj orar program tractari auto gherla dej cluj telefon laborator analize medicale medicina muncii oftalmologie permis auto dej cluj telefon taxi gherla telefon

Lasă un răspuns