Vineri seara a plouat la Gherla ca vara, torențial. După miezul nopții, ploaia s-a transformat în lapoviță și apoi ninsoare. La munte au început să se umple pârtiile.
Între orele 01-03 a nins ca în povești în zonă, aducând zăpada atât de așteptată în această iarnă.
ninsoarea din noaptea trecută la Gherla
Pe alocuri s-a depus un strat de 2-3 cm de nea, dar din păcate, vremea este mult prea caldă pentru ca acesta să se mențină. Temperatura nu a coborât sub pragul de îngheț noaptea trecută: spre dimineață au fost 0 grade la Dej și Cluj-Napoca.
foto: Gherla, sâmbătă dimineață
Câțiva centimetri de zăpadă s-au depus și la munte, unde amatorii de schii au dat năvală. Pe Muntele Băișorii erau dimineață peste 10 cm de zăpadă, iar pârtia de la Buscat a fost luată cu asalt de schiori (foto principală, sâmbătă dimineață la ora 10)
A nins și la la Cavnic, în Maramureș, dar nu suficient, astfel că dimineață s-au pornit tunurile de zăpadă.
Zăpadă puțină s-a depus și pe pârtia de la Feleacu, însă nu este practicabilă pentru schi.
În noaptea de sâmbătă spre duminică mai sunt anunțate preicpitații, sub formă de lapoviță, dar duminică și luni va fi foarte cald, cu temperaturi care pe timpul zilei vor depăși 10 grade.
sâmbătă dimineață pe pârtia Buscat