Monedă din aur lansată de BNR, cu tema „Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida”. Cum a fost descoperit

Gherla INFO vineri 13 decembrie 2024 10:16 Scrie un comentariu: 714 accesări

Începând cu data de 16 decembrie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal Aur
Valoare nominală 10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 13,92 mm
Greutate 1,224 g
Cant zimțat
Calitate proof

Aversul monedei prezintă o cataramă din Tezaurul de la Apahida, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2024”.

Reversul monedei redă două aplice de șa, în formă de vulturi și inscripțiile „TEZAURUL DE LA APAHIDA” și „ISTORIA AURULUI”.

Monedele din aur sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din aur este 940,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din aur cu tema Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Tezaurul de la Apahida

În apropierea Clujului, antica Napoca, s-au descoperit trei complexe fastuoase datate în a doua jumătate a secolului al V-lea şi atribuite în literatură neamului germanic al gepizilor, potrivit muzeulvirtual.ro. Este vorba de cele două morminte princiare de la Apahida şi de tezaurul de la Cluj-Someşeni.

Primul tezaur a fost descoperit în 1889, iar ultimul a ieşit la iveală în urma unor săpături, la sfrârșitul anilor ’60.

Printre podoabele cele mai strălucite ale Muzeului de Antichităţi din Cluj trebuie să considerăm obiectele de aur şi de argint, ce s-au descoperit în anul 1889 în hotarul comunei Apahida, situată la 12 km de acest oraş. Apele Someşului au adus atunci din susul văii un capac de sicriu de lemn prins în plăci de fier şi odată cu acesta, un schelet omenesc şi mai multe obiecte de aur şi de argint. Profesorul de arheologie de la universitatea din Cluj de pe acea vreme, Enric Finály, a achiziţionat obiectele pentru muzeu şi tot el le-a publicat pentru prima oară.

ziarul Universul, 7 august 1940

La sfârșitul lunii februarie din acest an, cu ocazia lucrărilor necesitate de plantarea unor stâlpi de înaltă tensiune în apropierea comunei Apahida, muncitorii au descoperit mai multe obiecte de aur, podoabe, îmbrăcăminte, presupuse ca făcînd parte dintr-un mormânt princiar al unei căpetenii germane, din șirul populațiilor migratoare.

De la prima vedere s-a constatat că acest tezaur are mari asemănări, chiar identități, cu alte două tezaure descoperite în această zonă. Descoperirea muncitorilor a îndemnat direcția Muzeului de istorie și arheologie din Cluj de a întreprinde săpături de verificare și cercetare mai intensă, săpături care au început luni, 12 mai. Lucrările de la Apahida au fost încredințate profesorului Kurt Horedt, cercetătorului principal Dumitru Protase și muzeografului Ștefan Matei.

Cercetările întreprinse după un plan bine stabilit au și dat roade. Miercuri, în același loc, au fost găsite o mare cantitate de obiecte de aceeași natură – catarame, coliere, inele, discuri de aur -, piese ornamentale, un vârf de sabie, un vas de sticlă, însumând, după cum se pare, cea mai mare parte a tezaurului, îngropat în acel loc.

Cercetările programate de muzeu nu urmăresc numai recuperarea unor noi obiecte, ci tind să stabilească dacă acest tezaur face parte într-adevăr dintr-un mormânt sau este pur și simplu un tezaur ascuns.

Cercetările efectuate momentan vor infirma sau confirma presupunerile.

Ce importanță istorică prezintă descoperirea de la Apahida? În ce privește importanța istorică a acestei descoperiri, putem spune că întregul tezaur datează din secolul a lV-lea și, după cum mai nou susține profesorul Kurt Horedt, el nu ar aparține gepizilor, cum se credea până acum, ci ostrogoților, seminție germană, supusă de către huni și care, după cât se pare, aveau drept teritoriu de stăpînire aceste părți ale Transilvaniei. Pe măsură ce activitatea de cercetare progresează în această direcție, în sensul aducerii unor noi elemente de interes istoric, vă vom informa cu promptitudine.

ziarul Făclia, 16 mai 1969

Trei tezaure au fost descoperite în apropierea Clujului, unul în 1889, pe locul vechiului cimitir al comunei Apahida, unul în 1963, în hotarul satului Someșeni și cel de acum din luna februarie-mai. Toate trei tezaurele au fost descoperite întâmplător și numai ultimul a putut fi cercetat prin săpături amănunțite.

Ultimul tezaur se remarcă prin numărul extrem de mare al obiectelor prețioase, față de celelalte anterioare ca și prin prezența în tezaur a unui pocal de sticlă împodobit cu o bandă de foiță de aur. Ceea ce e însă mai important e faptul că acum suntem în măsură să atestăm cu certitudine că avem de-a face sigur cu un mormât al unei căpetenii din rândul popoarelor migratoare, al cărui schelet a mai putut fi identificat în mormânt.

Toate cele trei tezaure datează din mijlocul secolului V. Este perioada stăpânirii hunilor peste teritoriul carpato-danubian. După datele oferite de istorie și după analogii cu alte tezaurede acest fel găsite în vestul Europei, se poate deduce cu destulă precizie că nu e vorba de gepizi, ci de o ramură a goților, și anume ostrogoții, care se aflau în subordinea regelui Attila al hunilor. Unii din șefii acestor ostrogoți, sub controlul cărora se găseau ținuturile noastre, se vor fi înmormîntat aici, în zona Apahida-Someșeni, în timpul celor câteva decenii care au precedat plecarea în Panonia. Recenta descoperire are darul de a îmbogăți cunoștințele noastre istorice și de a preciza caracterul funerar al celor trei tezaure din apropierea Clujului.

ziarul Făclia, 20 mai 1969

Studierea amănunțită și comparativă a inventarelor celor două morminte de la Apahida, primul descoperit în 1889, al doilea în 1968, a permis stabilirea în cadrul secolului al V-lea a raportului cronologic dintre cele două morminte. Astfel, primul mormînt de la Apahida, atribuit „principelui“ Omharus, pe baza a două inele de aur din inventarul său care poartă incizat acest nume, o dată scris complet, cu litere capitale romane, a doua oară ca monogramă cu litere grecești 75, a fost încadrat cronologic datorită anumitor trăsături stilistice și prin analogie cu descoperiri similare (mormîntul regelui Childeric) în al treilea sfert al secolului al V-lea e.n.76 Mormîntul mai recent dezvelit (nr. 2), cuprinzînd obiecte de uz personal, arme, piese de harnașament și îmbrăcăminte, unele ornamentate cu almandine în tehnica „cloisonnée“, datorită sesizării unor influențe nomade hunice (aplicate în formă de vultur și prezenței pieselor de harnașament), a fost datat anterior primului mormînt, adică înainte de mijlocul secolului al V-lea e.n.

Acta Musei Napocensis, 1979

Ansamblurile surprind atât prin bogăţia şi diversitatea absolut spectaculoasă a inventarelor păstrate, cât şi prin concentrarea de valoare simbolică pe care acestea o înmagazinează.

În primul mormânt de la Apahida, fibula cu butoni în formă de ceapă, insignă purtată doar de un grup restrâns de oficiali ai Imperiului Roman, ne vorbeşte despre statutul aparte al defunctului; inelul cu nume – OMAHARUS – poate fi interpretat şi ca atribut al statutului moştenit al purtătorului, iar cel sigilar sugerează implicarea în cultura documentului scris şi responsabilitatea sigiliului.

Depunerea cănilor de argint ornamentate cu scene bahice – vase cu capacitate mare, destinate păstrării vinului şi turnării în recipiente mai mici – face trimitere către un întreg comportament relevând nu doar consumul vinului, obicei propriu spaţiului mediteranean antic, ci şi participarea la banchet de pe poziţia privilegiată a celui care oferea şi concentra asupra sa atenţia convivilor.

Brăţara cu capete îngroşate sugerează o altă modalitate de caracterizare a aceleiaşi personalităţi, prin raportarea, de această dată, la un sistem de valori propriu uneia dintre lumile „barbare” ce evolua dincolo de limitele Imperiului.

În al doilea mormânt princiar de la Apahida, dintre accesoriile garniturii de centură, gentuţa mică, ornamentată cu aplice cu capete de cai, este apariţia cea mai estică a unui tip de piese caracteristice spaţiului merovingian, prezenţa sa putând fi interpretată şi ca indiciu al existenţei unor relaţii sau legături directe cu vestul Europei.

Prezenţa setului de piese de joc sugerează o anume disponibilitate spre socializare şi contribuie astfel la schiţarea unui anumit profil comportamental. Pe de altă parte, depunerea accesoriilor de harnaşament, de la unul sau mai mulţi cai, reprezintă o altă modalitate de a sugera statutul înalt.

Prezenţa în ambele complexe de la Apahida a vaselor de sticlă reparate cu foaie de aur poate sugera existenţa unor contacte cu spaţiul scandinav, unde sunt înregistrate mai multe apariţii ale acestui obicei.

Asemănările tehnice şi stilistice dintre diferitele accesorii de centură păstrate în inventarele recuperate, toate ornamentate prin folosirea unei variante speciale de cloisonné, care surprinde prin perfecţiunea execuţiei, ar putea indica provenienţa lor din acelaşi atelier sau mediu tehnologic.