ochelari gherla gama optic
lemnul verde cofetarie gherla prajitura tort telefon
locuri de munca gherla dej cluj iclod fabrica calorifere irrom
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj stiri pentru viata cabinet veterinar gherla medic telefon angajare mariflor responsabil manager magazin gherla dej bistrita
donare sange gherla spital

Când gesturile frumoase ți se întorc – mobilizare peste așteptări la o donare de sânge pentru un motociclist accidentat, care e starea lui

Cazul unui bărbat din Gherla care a suferit un accident de motocicletă și a pierdut mult sânge a mobilizat comunitatea din Gherla peste așteptări.

În dimineața zilei de 8 august, bărbatul de 41 de ani circula cu o motocicletă dinspre Cluj-Napoca spre Gherla. În jurul orei 7,50, ajuns la intersecția cu un drum județean, calea i-a fost tăiată de un autoturism, care a pătruns în intersecție fără să se asigure. Impactul cu motocicleta a fost violent, iar motociclistul a fost proiectat pe asfalt, la câțiva metri.

În urma accidentului, mototciclistul a suferit leziuni grave la piciorul drept, cu fracturi deschise. Bărbatul nu s-a pierdut cu firea și întrucât nu se putea mișca, l-a rugat pe șoferul de pe autoturism să îi scoată cureaua de la pantaloni și să improvizeze un garou, pentru a opri sângele. Însă omul era prea speriat de cele întâmplate și nu a putut fi de ajutor.

Întâmplarea a făcut ca la locul accidentului să oprească persoane cu cunoștințe în domeniu, care au luat primele măsuri, până la sosirea echipajului medical.

O ambulanță l-a transportat pe bărbat la Unitatea de Primire a Urgențelor PU Cluj, unde a urmat o operație de șase ore. Starea lui a fost critică, din cauza faptului că a pierdut mult sânge și exista riscul să fie necesară amputarea piciorului.

Din fericire, medicii din Cluj-Napoca au făcut minuni și au reușit să salveze piciorul. Bărbatul a rămas sub supraveghere la terapie intensivă, iar cum evoluția a fost bună, joi a fost mutat în salon. O altă operație va urma pentru refacerea piciorului iar apoi, cel puțin două luni de imobilizare la pat, urmate de luni întregi de recuperare.

Șoferul vinovat, care a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Campanie pentru Dragoș

Cazul petrecut a atras atenția comunității locale, iar un apel pentru donare de sânge pentru Dragoș Dobocan, motociclistul implicat în accident, a fost făcută pe rețelele sociale.  Astfel, rude, apropiați, cunoștințe, oameni simpli, s-au deplasat la Centrul de Transfuzii din Cluj-Napoca pentru a dona sânge.

Spitalul Municipal s-a mobilizat rapid în acest caz și pentru ziua de joi a organizat o campanie de donare la Gherla, la Policlinică, între orele 8-12, cu ajutorul echipei mobile a Centrului de Transfuzii Sanguine Cluj.

Dimineață la ora 9 deja numărul donatorilor era peste așteptări. Peste 20 de persoane donaseră sânge, iar altele 50 așteptau la rând.

donare sange gherla spital

La finalul campaniei, directorul medical al spitalului, Claudia Albăstroiu, a declarat că aceasta a fost un real succes. „Noi ne așteptam la 30-40, poate 50 de donatori. Au venit peste 80, din care 78 au donat, iar trei persoane au fost respinse, pentru că mai donaseră recent sau erau sub tratament medicamentos pentru diverse afecțiuni.  Dorința de a dona a fost foarte mare. Le mulțumim tuturor pentru implicare!”

Conducerea spitalului spune că intenționează organizarea de două ori pe an a unor astfel de maratoane de donare, în condițiile în care permanent este nevoie de sânge.

donare sange scoala politie cluj

Tot joi, 42 de elevi ai Școlii de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan din Cluj-Napoca, însoțiți de ofițerul de poliție Sabin Știe au participat la campania de donare pentru Dragoș, la Centrul de Transfuzie din Cluj-Napoca. „Vă îmbrățișez pe fiecare în parte și vă mulțumesc vouă, familiilor voastre pentru educația care v-au oferit-o, vechiului meu prieten Sabin,cu care am făcut liceul și conducerii școlii de poliție din Cluj. După ce mă pun pe picioare, aș vrea sa va cunosc și să vă mulțumesc fiecăruia în parte! Respect pentru uniforma albastră!”, a transmis motociclistul, de pe patul de spital.

Bine faci, bine găsești

dragos dobocan motocicleta

Lui Dragoș, donarea masivă de sânge de joi a venit ca o recompensă pentru același gest, pe care la rândul său l-a făcut în primăvara acestui an, pentru o cunoștință aflată în mare nevoie. Mai mult, a mobilizat și alte persoane pentru a dona.

donare sange dragos

Se confirmă astfel, dacă mai era nevoie, că gesturile frumoase sunt întotdeauna răsplătite.

vezi pe același subiect

Accident la Jucu, un motociclist s-a izbit de o mașină care i-a tăiat calea – VIDEO momentul impactului

fotografi video evenimente nunta botez majorat gherla dej cluj creare site web gherla dej cluj

Lasă un răspuns