Un olandez ajuns în urmă cu mai mulți ani la Sic, lângă Gherla, s-a îndrăgostit de frumusețea locurilor, a oamenilor, a tradițiilor. Michel Van Langeveld s-a stabilit definitiv aici în 2013. Acum satul și-a luat rămas bun de la el.
A fost un adevărat ambasador al culturii la Sic, prin organizarea periodică a serilor de dans. În 2004, olandezul a cumpărat și restaurat o casă de dans, iar o alta a fost reconstruită. Pentru a sprijini conservarea tradițiilor locale, a fondat Fundația Csipkeszeg, în 2008.
Fundația a deschis și o pensiune, unde turiștii de ocazie au putut să descopere că Sic înseamnă mult mai mult decât la prima vedere.
O seară de dans, 2024
Michel a remarcat bogăția culturală incredibilă de la Sic, văzând prin ochii străinului chiar mai mult decât localnicii care trăiau în mijlocul ei. A fost, așa cum îl descriu apropiații, un om vesel, sociabil, entuziat, cu o patimă uriașă pentru muzica și dansul tradițional maghiar. Cu o energie molipsitoare, a reanimat viața culturală, punând Sicul pe harta turistică a României.
Din păcate, probleme de natură medicală l-au făcut să ajungă la spital, iar după revenirea acasă, pe 27 ianuarie 2025, s-a stins din viață. Era născut în 1959.
A fost condus pe ultimul drum miercuri, 29 ianuarie, de toți cei care l-au cunoscut și l-au apreciat.
foto prinicpală: Facebook
vezi pe același subiect