taxi gherla dej cluj telefon
locuri de munca gherla dej cluj iclod fabrica calorifere irrom
gama optic gherla ochelari rabla oftalmologie analize medicale dej cluj
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj stiri pentru viata cabinet veterinar gherla medic telefon cofetaria ada prajituri torturi gherla spalatorie auto gherla casa antik
escape restaurant gherla locuri de munca angajare bucatar dej cluj
ocolisel inundatie cluj

Mașină surprinsă de viitură în comuna Iara, la Ocolișel, o persoană blocată în casă de șuvoaie – VIDEO

A fost cod roșu dublu, de vreme rea și de inundații joi după-amiază în mai multe localități rurale din județul Cluj, din zona muntoasă. Șuvoaiele au năvălit în scurt timp și au creat probleme.

ANM a dat cod roșu la Iara, Săvădisla, Măguri-Răcătău, Băișoara, Ciurila și Valea Ierii, până la ora 18.  A fost vizată zona de munte, la cota peste 1800 m. S-au anunțat și s-au înregistrat averse torențiale, cu peste 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, vijelie.

Institutul National de Hidrologie si Gospodărire a Apelor a emis cod roșu tot joi pentru zona Mihai Viteazul, Moldovenești, Iara, Valea Ierii și Băișoara, cu avertizare de scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de pericol pe Arieș, Ocoliș, Ocolișel, Iara.

În cursul serii, la 112 au fost înregistrate solicitări pentru intervenția echipelor specializate din cadrul ISU Cluj, ca urmare a surprinderii de viituri a unui autoturism care se deplasa pe un drum secundar. O altă persoană, rămasă fără ajutor în locuință, a cerut ajutorul salvatorilor.

viitura ocolisel cluj

foto Facebook/Vasile

Ambele solicitări au venit din localitatea Ocolișel, comuna Iara. La sosirea pompierilor, apele și aluviunile începuseră să se retragă, iar persoana a reușit să se autoevacueze din autoturism. Aceasta se afla în afara oricărui pericol.

ocolisel inundatie cluj iara

La locuința unde s-a cerut ajutor au fost dislocate, suplimentar, un autocamion cu o motopompă transportabilă pentru evacuarea apei, o autospecială pentru muncă operativă cu tracțiune integrală și o barcă de salvare.

ACTUALIZARE 23:15

Drumul este afectat în mare proporție și este impracticabil, o porțiune este surpată, la circa 2 km înainte de intrarea în localitate. De asemenea, sunt mai mulți copaci, de mari dimensiuni, căzuți peste drum și la care nu s-a putut ajunge cu autospeciale sau alte utilaje pentru a fi îndepărtați de pe carosabil.

A fost afectată o parte din rețeaua de alimentare cu energie electrică din localitate. În jur 30 de gospodării sunt deconectate de la rețea. Avaria se va rectifica sâmbătă dimineață de către echipele specializate ale furnizorului de utilități. Generatoarele mobile nu pot ajunge în localitate, deoarece drumul de acces este blocat.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență a anunțat că începând de sâmbătă dimineață vor fi realizate lucrări de reparații la drum, astfel încât să se poată acționa pentru remedierea problemelor.

Pompierii au cercetat toate gospodăriile din localitate și nu au fost identificate persoane care să fie în pericol și nici subsoluri inundate cu apă.

  • știre în curs de actualizare

foto principală: Facebook/Bogdan

video în continuare

sus(2)jos(1)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?