hayak cafenea pub club gherla dej cluj orar program mondial gherla nisip balast sort dej cluj depozit feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj ochelari vedere gherla gama optic dej clujstiri pentru viata mariflor sofer angajare locuri de munca gherla dej cluj

Locuitorii de pe strada Hășdății au obținut o victorie în meciul cu construirea unui bloc lângă casele lor, ce veste au primit

Povestea noului bloc care ar urma să se construiască pe strada Hășdății din Gherla continuă să facă valuri. Pare să fie o premieră la Gherla când mobilizarea oamenilor are sorți de câștig, într-un meci unde aversari sunt chiar autoritățile.

Zeci de locuitori de pe strada respectivă s-au ridicat împotriva modului în care demersurile făcute de inițiatorul construcției au fost tratate de către comisia de urbanism de la primăria Gherla, care ar favoriza lucrarea. Au fost numeroase întâlniri, discuții în contradictoriu, iar oamenii au spus răspicat că nu-și doresc așa ceva lângă casele lor, pentru că, spun ei, astfel și-ar pierde intimitatea, s-ar aglomera traficul în zonă, ar fi supraîncărcată rețeaua de canalizare etc. Argumentul lor suprem: este zonă de case, nu de  blocuri.

Oamenii aduc în atenție și un precedent, tot de pe strada Hășdății, când s-a obținut ulterior în instanță anularea PUZ-ului (Plan de Urbanism Zonal), care permite construcția. Era deja prea târziu, blocul era deja construit și întăbulat pe locatari, iar soluția ar fi fost de acționare în judecată a fiecărui locatar și demolarea construcției, lucru la care nu s-a mai înhămat nimeni.

Localnicii mai acuză primăria și biroul de urbanism că dau autorizații după interesele constructorilor și că nu țin cont de oameni, dar mai ales de lege.

De această dată, situația pare să fie diferită. Documentația care a ajuns la Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a primit aviz negativ.

În documentul emis de comisia de la Cluj se arată:

„Ca urmare a documentaţiei şi completărilor depuse (…) pentru avizare documentaţie P.U.Z. discutată în şedința Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului Urbanism din data de 23.05.2019, în conformitate cu prevederile legil nr. 350/2001 privInd amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare, se emite următorul:

AVIZ NEFAVORABIL

pentru Plan Urbanistic de Zonă pentru CONSTRUIRE TREI BLOCURI LOCUINȚE COLECTIVE D+P+2E+M IMPREJMUIRE, AMENAJĂRI EXTERIOARE generat de imobilul teren identificat prin extrasul de carte funciară nr.56301 Gherla.

(…)

În urma şedinţei Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și urbanism din data de 23.05.2019 se avitează nefavorabil Planul Urbanistic zonal şi Regulamentul local de urbanism aferent acestuia, cu urmatoarele conditii:
– Zona propusă prin PUG municiplul Gherla ca și zonă de transport CF își va păstra reglementărtile urbanistice, dată fiind posibilitatea și perspectiva de a se reconfigura traseul sub forma unei bretele de legătură între Strada Hăşdații şi strada Fabricii pe lăngă calea ferată
– Această zonă nu se va lua în calcul la stabilirea indicatorilor POT şi CUT pe întreaga parcelă
– Imobilul de locuinţe colective va respecta prevederile din HG 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism privind asigurarea a minim 60% din spaţiile de garare în subteran, respectiv, prevederile ordinului nr.119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populatiei privind asigurarea distanței faţă de zonele de locuit
– Imobilele vor respecta şi prevederile art. 31 din HG 525 menţionat anterior, conform căruia
autorizarea executarii construcțiilor se face cu respectarea înălțimii medii a clădirilor învecinate și a caracterului zonei, fără ca diferența de înălțime să depășească cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate. În sensul prezentului regulament,  clădiri imediat învecinate sunt cele amplasate alăturat, de aceeași parte a străzii.

– Dată fiind funcţiunea de locuire colectivă, se va prezenta zona gospodărire comunală, respectiv zona verde desintată locului de joacă pentru copii, conform Ordinului nr.119/2014 menționat.

– Conform prevederilor art. 32 (7) din Legea nr.350/2001, modificarea prin planuei urbanistice zonale, stabilite prin Planul urbanistic general, poate fi finanțată de persoane juridice și/sau fizice, în această situație, coeficientul de utilizare a terenului (CUT) propus de noua reglementare nu îl va putea depăși pe cel aprobat inițial cu mal mult de 20%, o singură dată.

Astfel, vă rugăm să revizuiți valoarea CUT maxim, de la 1,2 cel existent în PUG municipiul Gherla, la maxim de 1,44

(…)

Prezentul aviz este un aviz tehnic și poate fi folosit numai în scopul aprobării PUZ. Proiectul pentru autorizarea executării lucărilor de construire (DTAC) se poare întocmi numai după aprobarea PUZ și cu obligativitatea respectării întocmai a prevederilor acestuia.”

aviz nefavorabil urbanism puz cluj gherla bloc

aviz nefavorabil urbanism puz cluj gherla bloc

Verdictul dat de comisia de urbanism de la Cluj se arată ca o victorie a locuitorilor de pe strada Hășdății în fața inițiatorului construcției, dar și a comisiei de urbanism din primărie. În condițiile avizului nefavorabil, proiectul de hotărâre nu va mai putea ajunge la vot, în această formă, în consiliul local.

sus(78)jos(5)

apartament vanzare nou bloc gherla dej cluj pret telefon serestelylaborator analize medicale medicina muncii oftalmologie permis auto dej cluj telefon

1 comentariu

  1. Nu face nimeni un tabel cu doritorii de " piatră cubică " din centru ??? Partidele nimic până la anul când începe cerșeală ? E cam cald pentru activitate sau e de la tenul închis al constructorilor ?
    Ar mai fi drumul către Fizeșu unde nu vrea nimeni sa irosească un metru cub de asfalt până nu moare careva .
    Se pare că ADP-ul are asfalt de experimente , dar de peticit nu , că am predat străzile la constructor și până se fac ne antrenăm în gropi _ simulare pentru întoarcere în evul mediu pe banii noștrii .
    HAI CĂ SE POATE - FELICITARI .

    sus(19)sus(1)

Lasă un răspuns