taxi gherla telefon
alin tise pnl cluj
pro romania tiberiu baraian pro romania gherla alegeri locale 2020 candidat
feroterm gherla magazin centrala termica instalatii dej cluj stiri pentru viata cabinet veterinar gherla medic telefon locuri de munca sofer gherla mariflor dej cluj angajare
tioltiur lansare carte cornesti

Lansare de carte la Tioltiur: „Tioltiurenii de la străbunici la strănepoţi”, de Vasile Iuşan

În cadrul Zilelor Tioiltiurului desfăşurate în weekendul trecut în frumoasa localitate din comuna Corneşti, a avut loc lansarea cărţii „Tioltiurenii de la străbunici la strănepoţi” de Vasile Iuşan, fiu al satului, un intelectual clujean care ţine mult la meleagurile natale şi reuşeşte să popularizeze valorile spirituale, culturale şi istorice ale locurilor natale.

Într-un peisaj mioritic şi într-o atmosferă caldă, prietenească, în jurul şcolii s-au adunat zeci de locuitori ai satului, dar şi foarte mulţi fii ai satului, veniţi acasă cu acest prilej, o manifestare de suflet, ce se desfăşoară în fiecare an, în luna iulie.

După Sfânta Liturghie oficiată la Biserica Ortodoxă, cartea a fost prezentată de Liana Mirela Rus, care a fost şi moderatorul întregii manifestări culturale, directorul Editurii „Dokia”, Radu Creţu şi de primarul comunei Corneşti, Dorel Julean, ultimul scoţând în evidenţă rolul autorului în realizarea unei adevărate monografii ai Tioltiurului. A fost prezent la acest moment literar de o deosebită importanţă în viaţa localităţii şi dr.ing. Aurel Bria din Gherla, preşedintele Asociaţiei „Eco Samus”, un bun cunoscător al fenomenului artistic şi turistic din zona Văii Lujerdiului.

Tot cu acest prilej a fost lansată ediţia revăzută al volumului „Tioltiur – Satul meu de suflet, satul meu de dor” scris de Dr. Vasile Lechinţan, Danil Păcurar, Liana Mirela Rus, Ioan Petean, Fabian Mureşan şi Vasile Iuşan, apărut tot în editura clujeană „Dokia”.

Această carte prezintă caracteristicile satului Tioltiur, o adevărată „frescă” a vieţii şi preocupărilor a zeci de generaţii de locuitori ai aşezării, oglindind fidel toate domeniile de activitate, începând cu ramura de bază a economiei locale, agricultura, până la preocupările culturale şi sportive. O carte ce nu poate lipsi de pe rafturile biblotecilor din comună. Aceste cărţi vor fi lansate în curând şi la Gherla.

Manifestările de la Tioltiur s-au încheiat cu un bogat program artistic. În cadrul spectacolului de folclor au evoluat cunocuţii interpreţi de muzică populară Maria Marcu, Raul Oltean şi Irina Someşan, acompaniaţi de „Ceteraşii de la Gherla” conduşi de Gabi Bunea. Valea a răsunat de frumoasele cântece , atât de îndrăgite de tioltiurenii mari iubitori ai frumosului şi ai folclorului original, păstrători ai vechilor tradiţii şi datini populare.

Szekely Csaba

sus(4)jos(0)

hayak cafenea pub club gherla dej cluj orar program tractari auto gherla dej cluj telefon

Lasă un răspuns