Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj a desfășurat în anul 2024 nu mai puțin de 25.931 de misiuni, rezultând o medie de aproximativ 70 de misiuni pe zi.
Peste 18.000 de intervenții au fost pentru acordarea prim ajutorului medical. În plus, s-au înregistrat 1.177 de solicitări pentru stingerea incendiilor și 57 de misiuni în care a fost necesară descarcerarea. La rândul lor, pirotehniștii ISU Cluj au luat parte la 116 misiuni.
În ceea ce privește numărul intervențiilor lunare, se constată un vârf în luna iulie, cu o medie de 73 de intervenții pe zi. Totodată, echipajele de pompieri au înregistrat o medie a timpilor de deplasare în jurul valorii de 13.45 minute pentru intervenții în mediul urban, respectiv 23.56 pentru intervenții în mediul rural. De asemenea, echipajele SMURD au înregistrat în mediul urban un timp de răspuns de 13.40 minute, respectiv 19.17 minute în mediul rural.
În 2024, echipajele ISU Cluj au asistat un număr de 18.392 de persoane, cărora li s-a acordat ajutor medical, iar în cadrul dispeceratului integrat ISU-SAJ Cluj s-au primit 197.636 de solicitări, dintre care 33.482 au fost preluate de către dispecerii ISU Cluj.
O altă componentă importantă a activității unității este prevenirea situațiilor de urgență. Aceasta s-a desfășurat prin activități multiple, din care amintim 992 de controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 3.759 de sancțiuni, constând în avertismente și amenzi contravenționale în valoare 5.386.099 de lei.
Pe partea de avizare-autorizare au fost eliberate 608 avize de securitate la incendiu, 112 avize de protecție civilă, 313 autorizații de securitate la incendiu și 28 de acorduri pentru jocuri de artificii.
Din punct de vedere al pregătirii pentru intervenție și reziliența comunităților, în anul precedent s-au desfășurat 51 de activități preventive și exerciții în școli, la care au luat parte peste 10.000 de elevi.
În plus, au avut loc 15 exerciții cu serviciile private și voluntare pentru situații de urgență.
Un alt aspect care aduce mândrie inspectoratului este reprezentat de munca voluntarilor. Peste 500 de tineri se formează în programele special gândite și sunt capabili să ofere o mână de ajutor în situații limită.
Nu în ultimul rând, pe parcursul anului 2024 a fost inaugurat Punctul de Lucru Jucu, parte integrantă a Detașamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca.
„Vă asigurăm că pompierii clujeni rămân alături de comunitate și sunt pregătiți să intervină ori de câte ori este necesar”, a mai transmis ISU Cluj.