Sâmbătă la amiază a fost inaugurat Punctul de Lucru Jucu, parte integrantă a Detașamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj
Festivitatea s-a desfășurat la noul sediu de pe strada Crizantemelor din Jucu de Sus. La eveniment au luat parte prim-adjunctul Inspectorului General al IGSU, colonel doctor inginer Constantin Florea, subprefectul județului Cluj, Florentin Burz, primarul Comunei Jucu, Valentin-Dorel Pojar, colonel Gabriel Drînda, împuternicit inspector șef al ISU Cluj.
De acum, salvatorii clujeni vor putea gestiona cu o mai mare ușurință intervențiile în cazul producerii situațiilor de urgență.
Statisticile arată faptul că, numai în ultimii cinci ani, pompierii clujeni au intervenit pentru populația din zona de intervenție alocat acestui punct de lucru în peste 2700 de cazuri.
Echipajul SMURD care și-a început acum activitatea va fi mai aproape de cei peste 30.000 de locuitori ai comunelor Jucu, Apahida, Bonțida sau Dăbâca, venind în sprijinul echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.
„Este un punct de lucru modern, felicitări pentru această realizare! Mă aflu la a doua întâlnire din acest an cu pompierii clujeni. Sunt convins că au făcut până acum multe lucruri bune, salvând vieți. Vă doresc să aveți parte de cât mai puține situații de urgență. Totuși, sunt convins că orice solicitare o veți gestiona cu mult profesionalism. Să nu uităm deviza noastră de bază: Plecăm toți, ne întoarcem toți!”, a transmis colonel doctor inginer Constantin Florea, prim-adjunct al Inspectorului General al IGSU.
„Începând de astăzi, multe dintre solicitările noastre vor fi gestionate mai ușor. Vom putea interveni atât cu echipaje de stingere a incendiilor și descarcerare, precum și cu o ambulanță SMURD tip B2. Vă asigur de profesionalismul, empatia și disponibilitatea permanentă a colegilor mei, care vor fi pregătiți să facă față oricărei solicitări”, a spus col. Gabriel Drînda, împuternicit Inspector Șef al ISU Cluj.
Clădirea noului sediu a fost construită cu sprijinul autorităților locale și are o suprafață de 334 de metri pătrați. Aceasta dispune de două garaje moderne, unul pentru ambulanța SMURD și celălalt, de aproximativ 111 metri pătrați, pentru autospecialele de stingere a incendiilor și descarcerare. Subunitatea este dotată cu săli pentru dezinfecție, sterilizare, respectiv depozite. Personalul beneficiază de grupuri sanitare, vestiare, dormitoare și birouri noi.