Istoria se repetă: refugiați din Ucraina la Cluj, Gherla și Dej, în martie 1939. După o jumătate de an începea al doilea război mondial

16 martie 1939

În cursul zilei de 15 martie, trupele maghiare au trecut frontiera Rusiei Subcarpatice, în apropiere de Muncaci, ocupând numeroase sate rutene.  Ele s-au lovit imediat de rezistenţa trupelor rutene şi cehe, cu care sau angajat în lupte violente. În cursul zilei ele au ocupat oraşul Orhegyalja şi localitatea Podherg. De ambele părţi au căzut numeroşi soldaţi şi s-au făcut numeroşi prizonieri.

Din întreagă Ungarie, trenurile transportă trupe spre regiunea Muncaci. Ştiri din sursă germană arată că trupele cehe au respins peste frontieră toate detaşamentele armatei maghiare.

În cursul atacurilor ce s-au dat, monseniorul Voloșin, preşedintele de consiliu al Rusiei Subcarpatice, a cerut telegrafic ajutorul Germaniei şi Italiei. Presa maghiară scrie că singurul mod de rezolvare a acestei crize este alipirea Rusiei Subcarpatice la Ungaria.

18 martie 1939

Sighetul, oraşul mai monoton ca o sală de aşteptare de clasa a III-a din provincie, a devenit subit un oraş de mare animaţie. Din oră în oră so­seau camioane şi trenuri cu refugiaţi rămaşi fără adăposturi şi fără avu­­turi, ştiri din cele mai înspăimântătoare cu privire la evenimentele din Rusia Carpatică.

A doua zi după sosirea primului convoi de refugiaţi, a descins la Sighet, intrând prin punctul de fron­tieră Bâcicoiul Mare, şi guvernul Transcarpatiei, condus de Augustin Voloşin, care intervenise din nou pe lângă guvernul din Bucureşti. În aşteptarea răspunsului, guvernul a încercat să se stabilească în Bâcicoiul cehesc, un orășel la 12 km de Sighet, unde Voloşin lăsase în automobile şi arhi­va sa secretă. Dar armata română a zăvorât toate punctele de frontieră.

Guvernul ucrainean s-a reîntors la Sighet. Membrii guvernului au luat direcţii diferite. Doar refugiaţii cehi au rămas la Sighet, dar şi aceştia, datorită rapidelor măsuri luate la faţa locului de către dl. dr. Coriolan Tătaru, rezidentul regal al ținutului Someş, a doua zi după plecarea mi­niștrilor au fost transportaţi în câteva orașe din judeţele Satu Mare şi Someş.

Rutenii și-au vândut scump libertatea

Am păcătuit de subiectivism dacă n-am menţionat curajul cu care siciştii şi ţăranii din Ucrai­na Subcarpatică au ţinut piept înaintării ungurilor. Între Hust şi Teceu, ucrainenii prinşi între focurile armatei ungare şi a găr­zilor naţionale maghiare din Te­ceu, înarmate cu armamentul pri­mit de la cehi, au lăsat pe câmpul de luptă peste 500 de morţi. Dintre toate naţionalită­ţile care au constituit decedata Republică, singuri rutenii şi-au vândut scump libertatea.

***

Informaţiile arată că au trecut frontiera românească 2.500-3.000 de refugiaţi cehi şi ucrainieni, civili şi militari.
Autorităţile noastre au luat imediat măsuri ca aceşti refugiaţi să fie găzduiţi şi trataţi cu toată omenia. Militarii au fost, bineînţeles, dezarmaţi.

Trebuie subliniat că refugiaţii s-au bucurat de bun tratament şi de o ospitalitate plină de omenie, nu numai din partea autorităţilor locale, civile şi militare, dar şi din partea populaţiei româneşti, care a ţinut să-şi manifeste astfel simpatia și pentru soarta nenorociţilor refugiaţi. Tradiţionala ospitalitate şi bunătatea poporului român nu s-au dezminţit nici de data aceasta. Spontaneitatea lor a fost, în aceste momente de suferinţă pentru cehi şi ucrainieni, o alinare.
Trebuie de asemenea subliniat devotamentul oştirii româneşti, care a cooperat cu autorităţile civile pentru toate măsurile de ordine şi sanitare impuse de împrejurări

***

Joi şi vineri au sosit din Uc­raina Carpatică vreo 4.000 de r­efugiaţi, civili şi militari, cu multe femei şi copii. Prezenţa aci a convoiurilor triste de refugiaţi, dă oraşului aspect­ul cunoscut din timpul războiului.
Autorităţile au luat întinse măsuri pentru îngrijirea refug­iaţilor, dintre care mulţi fuse­reră jefuiţi de bani după plecarea guvernului Voloşin. Refugiaţii au fost instalaţi în cazarma Dragoş Vodă, din S­ighet, în curtea căreia mulţimea lor cu bruma de avut pe c­are l-au putut salva, dau un spect jalnic.

În zilele de joi şi vineri, auto­r­­tăţile noastre locale, în frunt­e cu dl. col. Eftimie Vasiliu, p­refectul judeţului, au fost ziua și­­ noaptea la datorie, muncind peste puterile lor. În felul aces­­ta, s-a putut asigura deplină o­rdine şi linişte în judeţ, cu toate că dincolo de Tisa dom­neşte anarhia şi este războiul în toi. Lipsa căilor de comun­­­icaţie, această veşnică racilă a­­ Maramureşului, face mari dificu­ltaţi, atât în ce priveşte ap­­rovizionarea refugiaţilor, cât și transportul lor în interiorul țării.

Dl. rezident regal dr. Coriolan­ Tătaru de la Cluj a dat ord­­in să se rechiziţioneze imediat c­âteva zeci de camioane şi de a­utobuze, care au reuşit să fac­­ă faţă situaţiei, transportând cu mai multe convoiuri pe rând refugiaţi în interiorul ţării, l­a locurile dinainte fixate. La spitalul din Bistriţa au fost transportaţi 800 de mil­itari; la fabrica de cherestea Regna din Năsăud au fost t­ransportaţi 400 de militari; la Dej, 300 de civili; la Institutul de corecţie din Gherla 500 de militari. Se crede că până Duminică, toţi refugiaţii vor putea fi tran­sportaţi în interiorul ţării.

Azi la amiază, după ce dl. re­zident regal Tătaru a mai cer­cetat odată pe refugiaţi la ca­zarma Dragoş Vodă din Sighet şi a luat măsuri pentru îngri­jirea lor, s-a înapoiat la Cluj.

***

Astă-noapte, în apropierea punctului de vamă Teceu, prin valurile Tisei au trecut pe teri­toriul românesc încă 350 de u­­crainieni, refugiaţi din faţa un­gurilor. Din comunele româneşti de dincolo de graniţă despre care se crede că până la ora aceasta au fost ocupate de armata maghiară, nu se aude încă nici-o veste.

Din aceste comune, în tot timpul cât a durat criza, au con­tinuat să sosească delegaţii la Sighet, care au luat contact cu autorităţile de aici şi au cerut insistent să se ia măsuri pentru ca regiunile locuite de românii din Ucraina carpatică să fie ocupate de armata română.

Armata maghiară înaintează numai pe căile principale din Ucraina Carpatică.

În cursul zilei de ieri a sosit un detașament de armată ma­ghiară de la Nord, prin punctul de frontieră Esina, din Polonia, coborând spre Sud, pe calea fe­rată, până la Tisa.

În același timp, o unitate din direcţia Hust, pe malul drept al Tisei, s-a întâlnit cu cealaltă unitate, în apropiere de Sighet, dincolo de Tisa. În felul acesta, întregul teritoriu al Ucrainei Carpatice este înconjurat de un­guri şi se procedează acum la ocuparea centrului acestei re­giuni, unde detaşamentele de ucrainieni, răzleţe, mai opun încă rezistenţă.

Din cele ce se aud aici, nu sunt decât detaşamente neînsemnate de armată maghiară pe cursul superior al Tisei. Grosul arma­tei încă n-a sosit. Avantposturile maghiare privesc cu îngrijorare spre teritoriul românesc, unde se pare că liniştea este prea mare.

Incidente n-au fost nicăieri, cu ungurii, pe toată lungimea fron­tierei. În Maramureş, dealtminteri, domneşte cea mai perfectă li­nişte. Autorităţile sunt la locul lor şi armata a întărit puternic graniţele, fără ca să se fi trecut dincolo de ele. Atitudinea noastră este carac­terizată aici printr-o expectativă armată în faţa evenimentelor.

***

Monseniorul Voloşin a cerut protectoratul României. Înaintarea armatelor un­gare în Ucraina Carpatică a provocat în această re­giune vii agitaţii, ciocniri sângeroase, panică în sânul populaţiei şi refugierea în­tregului guvern pe terito­riul românesc.

Guvernul român a luat măsurile necesare ca să fie împiedicată refugierea în mari mase a populaţiei ucrainene şi îndeosebi a evreilor, pe teritoriul ro­mân, în Sighetu Marma­­ţiei. Guvernul a hotărît de a nu permite intrarea în ţară şi în număr limitat de­cât a personalităţilor politice care au cerut azil.

Monseniorul Voloşin şi personalităţile politice ca­­re-l însoţesc au cerut auto­rizaţia de a rămâne în ţară, ceea ce li s-a acordat. Pro­babil că monseniorul Volo­şin va sosi la Bucureşti, spre a se înlătura astfel orice posibilitate de interpretare greşită a prezenţei sale şi a colegilor săi la frontiera Ucrainei Carpa­tice.

Trupele ungare întâmpină dificultăţi în înaintarea lor şi au de luptat atât cu populaţia ucrainiană, cât şi cu gărzile înarmate. Au fost ciocniri sânge­roase. Ministerul nostru de externe este în contact continuu cu statele inte­resate în Ucraina Carpa­tică.­
­
***

Opinia publică românea­scă a păstrat tot timpul tot calmul, urmărind cu inte­res şi cu atenţiune serioasă desfăşurarea evenimentelor. În cursul zilei de joi, populaţia Capitalei a urmă­rit diferitele ediţii ale zia­relor şi numeroşi cititori au cerut în cursul zilei infor­maţii suplimentare la re­dacţiile diferitelor ziare. Zvonurile alarmiste şi false care au circulat nu au găsit nicio crezare în rân­durile populaţiei.

***

Un număr mare de refugiați ucraineni au trecut granița cu România la știrea invaziei trupelor maghiare în Ucraina. Autoritățile fac tot posibilul pentru a găzdui refugiații, iar unul dintre grupurile de refugiați a fost primit la Băile Băița, lângă Gherla. Proprietarii stațiunii balneare au fost anunțați telefonic vineri după-amiază pentru a face pregătirile necesare care să asigre cazarea refugiaților în clădirile stațiunii. Nu există încă un anunț oficial despre numărul de refugiați și cât timp vor rămâne ucrainenii la Băile Băița.

19 martie 1939

Sâmbătă seara a sosit la Cluj primul transport de refugiaţi din Ucraina Subcar­patică. Populaţia Clujului, în frunte cu autorităţile, au căutat să le facă o primire într-adevăr fră­­ţească. Li s-au împărţit alimente şi­­ îmbrăcăminte, pe cei bolnavi du­­cându-i la infirmerii. O femeie ce era gata să nască a fost dusă la clinica de femei.

Duminică la ora 8,30 a sosit un transport de militari. Printre re­fugiaţi se găsesc şi eleve ale licee­lor din localitate. Elevii şcoalei normale fac pe in­terpreţii (traducătorii, n.r.). Numărul refugiaţilor din aceste două transporturi e de 961 oameni.

Al treilea tren cu refugiaţi soseşte la orele 12.45, cu un transport de 864 oameni. Li s-au servit ceaiu­ri și s-au împărţite alimente.
Dl. rezident regal Coriolan Tă­­taru supraveghează personal distribuirea alimentelor. Publicul numeros care a cău­tat să-i întâmpine le aruncă pa­chete cu alimente, îmbulzindu­­se în aşa măsură încât a fost ne­voie de intervenţia poliţiei.

20 martie 1939

Transporturile cu refugiaţi din Rusia Subcarpatică au început să sosească la Cluj, de sâmbătă seara. Primul transport era format în majoritate din femei şi copii, militarii fiind în număr foarte redus. În gara locală erau aşteptaţi de populaţie şi de reprezentanţii au­torităţilor. Li s-au împărţit ali­mente şi diferite alte cadouri.
Dintre refugiaţi, o femeie, aflată în preajma naşterii, a fost inter­nată la clinica de femei din Cluj.

Primul transport militar cu re­fugiaţi a sosit în gara Cluj du­minică dimineaţa, la ora 8.30. E­­rau de faţă întru întâmpinarea re­fugiaţilor reprezentanţii autorită­ţilor.

Echipe sanitare acordă ajutoare medicale, remarcându-se în rân­durile acestora elevele de la liceele din localitate, sub conducerea d-nei profesoare Dordea şi elevii de la şcoala normală de băieţi, din­tre care unii cunosc bine limba ucrainiană, aşa încât fac traduceri.

Refugiaţii militari, în număr de 961, ofiţeri şi soldaţi, sosiţi cu a­­cest tren, au primit în gara Cluj pâine şi mezeluri şi diferite ca­douri din partea populaţiei.

Al treilea tren, tot cu militari, în număr de 864, a sosit la Cluj la orele 12.45. Acestora li s-a servit 1.500 litri de ceai şi alte alimen­te, puse la dispoziţie de rezidența ţinutului Someş. Dl. dr. Coriolan Tătaru. reziden­tul regal al ţinutului Someş, îna­poiat de la Sighet în cursul nopţii, supraveghează personal distribui­rea ajutoarelor. Mai sunt de faţă d-nii chestori dr. Horvat Iosif, dr. Tiberiu Ho­­dor, advocat şi fost deputat, un bun cunoscător al relaţiilor din­tre Maramureş şi Rusia Subcar­patică.

Pe vagoanele trenului cu refugiaţi sunt scrise cu cretă diferite inscripţii, în limba franceză şi română, între care domină următoarele: „Trăiască Regele Carol al Il-lea”, „Frăţie cu frăţie”.

Celor bolnavi li s-a dat a­­sistenţă medicală, iar refu­giaţii aflaţi în stare mai gra­vă au fost internaţi în spita­lele locale.

Al patrulea tren cu refu­giaţi a sosit la ora 13,45, fiind primit în aceleaşi con­diţiuni ca şi cele prece­dente.

Interesant este entuziasmul şi spiritul de jertfă al popu­laţi­ei clujene, venită în gară în număr considerabil, spre a-şi da contribuţia la ajuto­rarea refugiaţilor.

Lumea s-a îndreptat cu a­­salt spre vagoane, iar din rândurile ei zburau tot felul de pacheţele, aruncate aces­tor oaspeţi excepţionali.

Dintre refugiaţii sosiţi la Cluj, au fost opriţi şi încartiruiţi la şco­lile din localitate 117 copii de di­ferite vârste, 137 femei şi 48 de bărbaţi civili.

Refugiaţii militari au fost îndru­maţi spre Bistriţa şi Dej.

Transporturile cu refugiaţi con­tinuă în tot cursul nopţii, opera de asistenţă desfăşurându-se în condiţiunile arătate mai sus.

***

Trenuri cu refugiaţi din Rusia Carpatică continuă să se pe­rinde şi să poposească în gara Cluj. Sâmbătă, duminică şi luni au sosit în localitate nouă trenuri cu refugiaţi, fiecare tren format din cel puţin 30 de vagoane, pline de militari şi de populaţie civilă.

Fie că au rămas în localitate, fie că după un scurt popas au plecat spre alte localităţi, tutu­ror acestor oameni, societăţile clujene cultural-patriotice şi de binefacere­ le-au distribuit mari cantităţi de alimente.

Mânată de dorinţa de a-şi arăta simpatia faţă de aceşti oameni, fără ţară azi, populaţia clujeană a dat năvală spre gară într-un număr atât de impresio­nant, încât a fost nevoie de cor­doane de jandarmi şi poliţişti pentru a se putea menţine or­dinea necesară.

Dar dacă refugiaţii care au po­posit sau au trecut prin Cluj sâmbătă şi duminică au fost nu­mai cehi, slovaci şi ruteni – din­tre care destui vorbeau bine ro­mâneşte – ultimul tren, de luni după amiază, a fost încărcat cu un mare număr de evrei.

Cum o parte din aceşti refu­giaţi au poposit în localitate, la primăria municipiului Cluj s-a format, sub președinţia d-lui Gheorghe Neda, o comisie pentru încartiruirea lor. Mulţumită mă­surilor rapide luate de această comisie, până în prezent au fost încartiruiţi în Cluj aproape 500 de persoane, o parte la fabrica Schull, care şi-a încetat acum câteva săptămâni lucrul, o parte la cazarma jandarmilor urbani şi la primărie, iar o altă parte în colonia Lomb, din apropierea Clujului. Fondurile necesare pen­tru întreţinerea acestor oameni au fost puse la dispoziţia comi­siei amintite, de către rezidenţa ţinutului Someş.­

Pentru a evita epidemiile, ins­pectoratul sanitar clujean a luat măsuri ca nici unul din refugiaţi să nu poată poposi în oraş, înainte de a se curăţa complet. Pentru acest scop s-a pus la dis­poziţia refugiaţilor din Rusia Carpatică două trenuri băi, care au fost garate în Cluj. În acelaș timp a plecat din locali­tate, spre Sighet, o echipă de medici, pentru combaterea epi­­­­demiilor care s-ar putea eventual naşte din cauza acestui exod.

21 martie 1939

Cu un tren special au fost aduşi la Gherla 500 refugiaţi din Ucraina Carpatică, în urma invaziei maghiare.
Trenul cu refugiaţi a sosit în gara locală la ora 10 dimineaţa, refugiaţii fiind primiţi de societăţile femeilor române, care le-au oferit chiar în gară lapte, ceai, pâine şi ţigări.
Refugiaţii au fost apoi încartiruiţi în localul Institutului de corecţie, la liceul de băeţi şi la orfelinat, iar femeile şi copiii la şcoala normală de fete.
Dl. col. I. Petrescu, prefectul judeţului, a luat toate măsurile ca refugiaţii să fie prevăzuţi cu toate cele necesare.
Refugiaţii, înspăimântaţi, povestesc scene de groază la care s-au dedat trupele maghiare faţă de populaţia civilă a Ucrainei Carpatice.
Remarcăm gestul frumos al autorităţilor şi femeilor românce din localitate.
De la ora 2 noaptea au făcut preparativele necesare să primească pe refugiaţi cât mai bine.

***

Câteva fapte impresionante din timpul trecerii trenurilor cu refugiați cehi prin gara Gherla

Invazia trupelor maghiare în Ucraina Carpatică şi teroarea dezlănţuită de ele au făcut ca toţi funcţionarii cehi, inclusiv armata, să ia drumul pribegiei, refugiindu-se în ţara noastră.

Primul tren de refugiaţi, în mare majoritate copii şi femei, care a trecut prin Gherla, a stârnit atâta milă încât lumea care i-a primit în gară a rămas adânc impresionată de calvarul acestor fiinţe nenorocite.

Încă o dată, proverbiala ospitalitate şi bunătate a românului s-a tradus în faptă. Refugiaţilor li s-a oferit mâncare şi îmbrăcăminte. S-au văzut femei şi bărbaţi care alergau spre casă şi de acasă la gară ca să poată contribui şi ei cu cât de puţin la uşurarea suferinţelor acestor năpăstuiţi ai soartei.

Cu această ocazie s-a înregistrat un fapt impresionant: un străjer de la şcoala primară văzând că toţi cei de faţă oferă daruri refugiaţilor, a oferit şi el cel mai de seamă obiect ce-l avea asupra sa: o ascuţitoare de creion sub forma unui car de luptă, unui copilaş blond ceh, care, drept mulţumire pentru obiectul primit, a mângâiat faţa micului donator român. Acest gest a impresionat pe toţi cei de faţă, încât străjerele şi străjerii, care până atunci împărţiseră alimente, au început să ofere micilor refugiaţi tot ce aveau asupra lor: bani, insigne, mărţişoare etc., obiecte neînsemnate pentru adulţi, dar de o mare însemnătate pentru cei mici, pentru şcolari.

A doua zi, la ora 8 dimineața, se aştepta sosirea unui alt tren cu refugiaţi. Încă de la ora 2 noaptea femeile din societatea „Crucea roşie“ au început pregătirile, încât, dimineaţa, la sosirea trenului li s-a putut servi refugiaţilor lapte şi ceai fierbinte, ţigări etc.

Dacă femeile şi bărbaţii români s-au arătat atât de ospitalieri cu aceşti oameni siliţi să ia drumul pribegiei, minoritatea maghiară n-a dat nici un ajutor. Aceasta nu s-ar fi observat dacă nu s-ar fi întâmplat fapte care au produs indignare. Când femeile românce de la Crucea Roşie au colindat prin oraş colectând pentru refugiaţi, s-au găsit indivizi din pătura cultă şi avută a maghiarilor care au dat acest răspuns: ,,Nu dăm nimic pentru blăstămații de cehi și în loc de ajutor, mai bine le-ați scoate ochii.”

24 martie 1939

În cursul zilei de ieri au părăsit Clujul refugiaţii ucrainieni, care fuseseră găzduiţi câteva zile în oraşul nostru.
În gară li s-au distribuit ali­mente şi diferite alte obiecte, mai ales îmbrăcăminte. D-nii rezident regal dr. Coriolan Tătaru şi pri­marul dr. Sebastian Bornemisa au îndrumat personal lucrările de a­­jutorare a refugiaţilor. Trenurile cu refugiaţi au luat direcţia spre Timişoara.

25 martie 1939

Chestiunea Ucrainei Subcarpatice nu s-a lichidat încă de­finitiv nici măcar din punct de ve­­­dere militar. Armata ungară a ocu­pat căile de comunicaţie, oraşele şi punctele strategice importante din Ucraina Subcarpatică dar, după toa­tă probabilitatea, nu are suficiente forţe la dispoziţie pentru a proceda la curăţirea munţilor, în care vreo două mii de sici rezistă cu ultima în­dârjire.
Luni după masă, un detașament al armatei ungare a îndreptat un atac contra sicilor din munţi, care, însă, a fost respins. Măsurile luate în ul­timele două zile de comandamentul ungar, lasă de bănuit că Ungaria a abandonat deocamdată ideea de a supune miliţia ucrainiană refugiată în munţi.
Comandantul trupelor ungare din Ucraina Subcarpatică a lansat un manifest, prin care a invitat popu­laţia şi pe aici să se predea, depu­­nând armele şi jurământul de cre­dinţă pentru Ungaria. Cei care se vor supune acestui ordin, vor fi am­­nistiaţi, iar cei care vor opune re­zistenţă sau vor fi găsiţi cu arma asupra lor, vor fi împuşcaţi pe loc.
În baza acestui ordin, în oraşele o­­cupate, trupele ungare au procedat la executări în masă. La Hust, Gus­tav Sereghi, directorul teatrului na­ţional ucrainian, a fost condamnat la moarte după o judecată sumară de câteva minute şi împuşcat în prezen­ţa fratelui său, Eugen Sereghi, regi­zorul aceluiaşi teatru, care văzând această scenă îngrozitoare, a înebu­­nit pe loc.

***

Refugiaţii ucrainieni au părăsit România. Nu au rămas in ţară de­cât vreo douăzeci de răniţi şi bol­navi, care sunt trataţi în spitalele din Sighet. Cei cu care ne-am văzut la Sighet au vorbit in termeni de a­­dâncă recunoştinţă despre ospitali­tatea şi generozitatea statului român, care le-a permis să plece prin terito­riul său în ţările occidentale.

Monseniorul Voloșin, fost preșe­dinte al republicii ucrainiene, a sosit în Germania. De acolo va pleca ime­diat în Slovacia, unde trăiesc 200 de mii de ucrainieni şi înţelege să se stabilească acolo ca preot.

La Sighet au dispărut ultimele urme ale emoţiei de la început şi o­­raşul a reintrat în normal.

29 martie 1939

Consiliul superior al Frontului Renaşterii Naţionale a ţinut o reuniune care depăşeşte în în­semnătate toate manifestările de până acum ale acestui organism de guvernare. S-a cerut alipirea Ucrainei Subcarpatice la România.

Cu toată atitudinea corectă ob­servată de guvernul român, însă, la 14 martie suntem informaţi şi constatăm că armata ungară con­tinuă cu intensitate mobilizarea şi că cinci corpuri sunt concentrate chiar la frontiera României, în dreptul Someşului şi al Mureşului.

Ce rost putea avea această ma­sivă concentrare de forţe, după ce Rusia Subcarpatică fusese ocupată fără nici o stânjenire din partea noastră? Ce se urmărea? Acţiunea din nord, prin însăşi natura ei, a­­titudinea agresivă a presei ma­ghiare şi a postului de radio din Budapesta, concentrarea de nume­roase trupe la graniţa României, toate erau de natură să inspire o legitimă îngrijorare.

Guvernul nostru nu se putea lăsa surprins de evenimente, de aceea el a luat imediat măsurile pe care le-a socotit conforme cu interesele de siguranță ale Statului. Astfel, în primul rând, a făcut cunoscut cancela­riilor străine că suntem hotărîţi să ne apărăm frontierele. Pentru integralitatea te­ritoriului ei, România se va bate împotriva oricui, cu toate puterile ei şi fă­ră să stea să cântărească rezultatul luptei. Noi avem un patrimoniu sfânt, pe care înaintaşii noştri l-au creeat; suntem datori să-l păstrăm cu orice sacrifi­ciu. Oricare ar fi rezultatul, istoria va înregistra hotărârea noastră de viaţă in­dependentă şi curajul no­stru de a o apăra.