Că istoria se repetă nu mai e demult o noutate, iar de o confirmare, din păcate nefericită, avem parte chiar în ultima lună. „Toate-s vechi și nouă toate”, spunea și Eminescu, în versuri mereu actuale. Războiul dintre Rusia și Ucraina a transformat oameni cu vieți liniștite în refugiați din calea luptelor. O parte dintre ei au ajuns în România, la fel cum s-a mai întâmplat, în urmă cu zeci de ani.
La granița României, la doar 100 de kilometri nord de Gherla, este granița cu Ucraina, țară unde are loc un conflict militar. „Războiul” încă nu a fost declarat oficial de niciuna dintre părțile implicate, iar instituții ca Națiunile Unite se feresc să folosescă termenul, din cauza implicațiilor pe care le-ar avea.
Speriați de atacuri, sute de mii de ucrainieni au început să își părăsescă țara. România, țară vecină, s-a confruntat cu un aflux uriaș de refugiați. Datele oficiale arată că mare parte dintre ei și-au continuat drumul către țări din Vest, la rudele din occident.
Poliția de Frontieră Română a anunțat că de la începutul crizei, din 25 februarie și până la data de 19 martie, au intrat în România în jur de 490.000 de ucrainieni.
Dacă inițial, poliția de frontieră furniza informații și în legătură cu numărul ucrainienilor care părăsesc România, începând din 12 martie această informare nu a mai fost făcută. Dar până la data de 11 martie, părăsiseră România aproape 280.000 de ucrainieni.
Refugiați din Ucraina în România
De la începutul conflictului, imaginile cu familiile de refugiați din Ucraina au apărut zilnic în ziare și la jurnalele de știri.
În foarte scurt timp, în România s-a dat mobilizarea: mașini întregi cu ajutoare de strictă necesitate s-au îndreptat spre punctele de trecere a frontierei, iar persoane particulare, asociații, firme, pensiuni, hoteluri au anunțat că vor asigura cazare pentru cei plecați de acasă. De la Gherla s-au făcut transporturi cu alimente și alte produse, iar în oraș s-au pus la dispoziție locuri de cazare.
Ziarele vremurilor trecute vorbesc despre un fenomen asemănător, care s-a produs în urmă cu peste 80 de ani. Era anul negru 1939. Începutul celui de-al doilea război mondial, pe 1 septembrie, a fost prevestit de mișcări armate. Lupta pentru dominație împingea statele expansioniste la război pentru a ocupa teritorii. Germania ocupase Cehoslovacia în martie, iar pregătiri de luptă de cucerire se făceau și în Ungaria.
Prin Tratatul de la Trianon, din 1920, Ungaria pierduse mare parte din teritoriul avut în perioada imperiului austro-ungar. Deși Tratatul limita drastic înarmarea Ungariei, aceasta se pregătea intens, având ca aliat Germania nazistă.
foto: Ucraina Carpatică
Pe 14 martie 1939 a început invazia ungară în Ucraina Carpatică, un teritoriu cu o suprafață de 11.000 km², o populație de 544.000 de locuitori, dintre care ucraineni (75,6 %), evrei (12,8 %), unguri (4,7 %) cehi și slovaci (3,2%). A fost un război de doar patru zile, încheiat cu anexarea regiunii. În urmă au rămas câteva sute de morți și mii de răniți, de ambele părți.
La scurt timp după începerea ostilităților, a început exodul refugiaților din Ucraina Carpatică în România, pe la punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației, la fel cum se întâmplă și azi (foto principală)
Ziarele* din acel martie roșu consemnau evoluția evenimentelor.
16 martie 1939
În cursul zilei de 15 martie, trupele maghiare au trecut frontiera Rusiei Subcarpatice, în apropiere de Muncaci, ocupând numeroase sate rutene. Ele s-au lovit imediat de rezistenţa trupelor rutene şi cehe, cu care sau angajat în lupte violente. În cursul zilei ele au ocupat oraşul Orhegyalja şi localitatea Podherg. De ambele părţi au căzut numeroşi soldaţi şi s-au făcut numeroşi prizonieri.
Din întreagă Ungarie, trenurile transportă trupe spre regiunea Muncaci. Ştiri din sursă germană arată că trupele cehe au respins peste frontieră toate detaşamentele armatei maghiare.
În cursul atacurilor ce s-au dat, monseniorul Voloșin, preşedintele de consiliu al Rusiei Subcarpatice, a cerut telegrafic ajutorul Germaniei şi Italiei. Presa maghiară scrie că singurul mod de rezolvare a acestei crize este alipirea Rusiei Subcarpatice la Ungaria.
18 martie 1939
Sighetul, oraşul mai monoton ca o sală de aşteptare de clasa a III-a din provincie, a devenit subit un oraş de mare animaţie. Din oră în oră soseau camioane şi trenuri cu refugiaţi rămaşi fără adăposturi şi fără avuturi, ştiri din cele mai înspăimântătoare cu privire la evenimentele din Rusia Carpatică.
A doua zi după sosirea primului convoi de refugiaţi, a descins la Sighet, intrând prin punctul de frontieră Bâcicoiul Mare, şi guvernul Transcarpatiei, condus de Augustin Voloşin, care intervenise din nou pe lângă guvernul din Bucureşti. În aşteptarea răspunsului, guvernul a încercat să se stabilească în Bâcicoiul cehesc, un orășel la 12 km de Sighet, unde Voloşin lăsase în automobile şi arhiva sa secretă. Dar armata română a zăvorât toate punctele de frontieră.
Guvernul ucrainean s-a reîntors la Sighet. Membrii guvernului au luat direcţii diferite. Doar refugiaţii cehi au rămas la Sighet, dar şi aceştia, datorită rapidelor măsuri luate la faţa locului de către dl. dr. Coriolan Tătaru, rezidentul regal al ținutului Someş, a doua zi după plecarea miniștrilor au fost transportaţi în câteva orașe din judeţele Satu Mare şi Someş.
Rutenii și-au vândut scump libertatea
Am păcătuit de subiectivism dacă n-am menţionat curajul cu care siciştii şi ţăranii din Ucraina Subcarpatică au ţinut piept înaintării ungurilor. Între Hust şi Teceu, ucrainenii prinşi între focurile armatei ungare şi a gărzilor naţionale maghiare din Teceu, înarmate cu armamentul primit de la cehi, au lăsat pe câmpul de luptă peste 500 de morţi. Dintre toate naţionalităţile care au constituit decedata Republică, singuri rutenii şi-au vândut scump libertatea.
***
Informaţiile arată că au trecut frontiera românească 2.500-3.000 de refugiaţi cehi şi ucrainieni, civili şi militari.
Autorităţile noastre au luat imediat măsuri ca aceşti refugiaţi să fie găzduiţi şi trataţi cu toată omenia. Militarii au fost, bineînţeles, dezarmaţi.
Trebuie subliniat că refugiaţii s-au bucurat de bun tratament şi de o ospitalitate plină de omenie, nu numai din partea autorităţilor locale, civile şi militare, dar şi din partea populaţiei româneşti, care a ţinut să-şi manifeste astfel simpatia și pentru soarta nenorociţilor refugiaţi. Tradiţionala ospitalitate şi bunătatea poporului român nu s-au dezminţit nici de data aceasta. Spontaneitatea lor a fost, în aceste momente de suferinţă pentru cehi şi ucrainieni, o alinare.
Trebuie de asemenea subliniat devotamentul oştirii româneşti, care a cooperat cu autorităţile civile pentru toate măsurile de ordine şi sanitare impuse de împrejurări
***
Joi şi vineri au sosit din Ucraina Carpatică vreo 4.000 de refugiaţi, civili şi militari, cu multe femei şi copii. Prezenţa aci a convoiurilor triste de refugiaţi, dă oraşului aspectul cunoscut din timpul războiului.
Autorităţile au luat întinse măsuri pentru îngrijirea refugiaţilor, dintre care mulţi fusereră jefuiţi de bani după plecarea guvernului Voloşin. Refugiaţii au fost instalaţi în cazarma Dragoş Vodă, din Sighet, în curtea căreia mulţimea lor cu bruma de avut pe care l-au putut salva, dau un spect jalnic.
În zilele de joi şi vineri, autortăţile noastre locale, în frunte cu dl. col. Eftimie Vasiliu, prefectul judeţului, au fost ziua și noaptea la datorie, muncind peste puterile lor. În felul acesta, s-a putut asigura deplină ordine şi linişte în judeţ, cu toate că dincolo de Tisa domneşte anarhia şi este războiul în toi. Lipsa căilor de comunicaţie, această veşnică racilă a Maramureşului, face mari dificultaţi, atât în ce priveşte aprovizionarea refugiaţilor, cât și transportul lor în interiorul țării.
Dl. rezident regal dr. Coriolan Tătaru de la Cluj a dat ordin să se rechiziţioneze imediat câteva zeci de camioane şi de autobuze, care au reuşit să facă faţă situaţiei, transportând cu mai multe convoiuri pe rând refugiaţi în interiorul ţării, la locurile dinainte fixate. La spitalul din Bistriţa au fost transportaţi 800 de militari; la fabrica de cherestea Regna din Năsăud au fost transportaţi 400 de militari; la Dej, 300 de civili; la Institutul de corecţie din Gherla 500 de militari. Se crede că până Duminică, toţi refugiaţii vor putea fi transportaţi în interiorul ţării.
Azi la amiază, după ce dl. rezident regal Tătaru a mai cercetat odată pe refugiaţi la cazarma Dragoş Vodă din Sighet şi a luat măsuri pentru îngrijirea lor, s-a înapoiat la Cluj.
***
Astă-noapte, în apropierea punctului de vamă Teceu, prin valurile Tisei au trecut pe teritoriul românesc încă 350 de ucrainieni, refugiaţi din faţa ungurilor. Din comunele româneşti de dincolo de graniţă despre care se crede că până la ora aceasta au fost ocupate de armata maghiară, nu se aude încă nici-o veste.
Din aceste comune, în tot timpul cât a durat criza, au continuat să sosească delegaţii la Sighet, care au luat contact cu autorităţile de aici şi au cerut insistent să se ia măsuri pentru ca regiunile locuite de românii din Ucraina carpatică să fie ocupate de armata română.
Armata maghiară înaintează numai pe căile principale din Ucraina Carpatică.
În cursul zilei de ieri a sosit un detașament de armată maghiară de la Nord, prin punctul de frontieră Esina, din Polonia, coborând spre Sud, pe calea ferată, până la Tisa.
În același timp, o unitate din direcţia Hust, pe malul drept al Tisei, s-a întâlnit cu cealaltă unitate, în apropiere de Sighet, dincolo de Tisa. În felul acesta, întregul teritoriu al Ucrainei Carpatice este înconjurat de unguri şi se procedează acum la ocuparea centrului acestei regiuni, unde detaşamentele de ucrainieni, răzleţe, mai opun încă rezistenţă.
Din cele ce se aud aici, nu sunt decât detaşamente neînsemnate de armată maghiară pe cursul superior al Tisei. Grosul armatei încă n-a sosit. Avantposturile maghiare privesc cu îngrijorare spre teritoriul românesc, unde se pare că liniştea este prea mare.
Incidente n-au fost nicăieri, cu ungurii, pe toată lungimea frontierei. În Maramureş, dealtminteri, domneşte cea mai perfectă linişte. Autorităţile sunt la locul lor şi armata a întărit puternic graniţele, fără ca să se fi trecut dincolo de ele. Atitudinea noastră este caracterizată aici printr-o expectativă armată în faţa evenimentelor.
***
Monseniorul Voloşin a cerut protectoratul României. Înaintarea armatelor ungare în Ucraina Carpatică a provocat în această regiune vii agitaţii, ciocniri sângeroase, panică în sânul populaţiei şi refugierea întregului guvern pe teritoriul românesc.
Guvernul român a luat măsurile necesare ca să fie împiedicată refugierea în mari mase a populaţiei ucrainene şi îndeosebi a evreilor, pe teritoriul român, în Sighetu Marmaţiei. Guvernul a hotărît de a nu permite intrarea în ţară şi în număr limitat decât a personalităţilor politice care au cerut azil.
Monseniorul Voloşin şi personalităţile politice care-l însoţesc au cerut autorizaţia de a rămâne în ţară, ceea ce li s-a acordat. Probabil că monseniorul Voloşin va sosi la Bucureşti, spre a se înlătura astfel orice posibilitate de interpretare greşită a prezenţei sale şi a colegilor săi la frontiera Ucrainei Carpatice.
Trupele ungare întâmpină dificultăţi în înaintarea lor şi au de luptat atât cu populaţia ucrainiană, cât şi cu gărzile înarmate. Au fost ciocniri sângeroase. Ministerul nostru de externe este în contact continuu cu statele interesate în Ucraina Carpatică.
***
Opinia publică românească a păstrat tot timpul tot calmul, urmărind cu interes şi cu atenţiune serioasă desfăşurarea evenimentelor. În cursul zilei de joi, populaţia Capitalei a urmărit diferitele ediţii ale ziarelor şi numeroşi cititori au cerut în cursul zilei informaţii suplimentare la redacţiile diferitelor ziare. Zvonurile alarmiste şi false care au circulat nu au găsit nicio crezare în rândurile populaţiei.
***
Un număr mare de refugiați ucraineni au trecut granița cu România la știrea invaziei trupelor maghiare în Ucraina. Autoritățile fac tot posibilul pentru a găzdui refugiații, iar unul dintre grupurile de refugiați a fost primit la Băile Băița, lângă Gherla. Proprietarii stațiunii balneare au fost anunțați telefonic vineri după-amiază pentru a face pregătirile necesare care să asigre cazarea refugiaților în clădirile stațiunii. Nu există încă un anunț oficial despre numărul de refugiați și cât timp vor rămâne ucrainenii la Băile Băița.
19 martie 1939
Sâmbătă seara a sosit la Cluj primul transport de refugiaţi din Ucraina Subcarpatică. Populaţia Clujului, în frunte cu autorităţile, au căutat să le facă o primire într-adevăr frăţească. Li s-au împărţit alimente şi îmbrăcăminte, pe cei bolnavi ducându-i la infirmerii. O femeie ce era gata să nască a fost dusă la clinica de femei.
Duminică la ora 8,30 a sosit un transport de militari. Printre refugiaţi se găsesc şi eleve ale liceelor din localitate. Elevii şcoalei normale fac pe interpreţii (traducătorii, n.r.). Numărul refugiaţilor din aceste două transporturi e de 961 oameni.
Al treilea tren cu refugiaţi soseşte la orele 12.45, cu un transport de 864 oameni. Li s-au servit ceaiuri și s-au împărţite alimente.
Dl. rezident regal Coriolan Tătaru supraveghează personal distribuirea alimentelor. Publicul numeros care a căutat să-i întâmpine le aruncă pachete cu alimente, îmbulzinduse în aşa măsură încât a fost nevoie de intervenţia poliţiei.
20 martie 1939
Transporturile cu refugiaţi din Rusia Subcarpatică au început să sosească la Cluj, de sâmbătă seara. Primul transport era format în majoritate din femei şi copii, militarii fiind în număr foarte redus. În gara locală erau aşteptaţi de populaţie şi de reprezentanţii autorităţilor. Li s-au împărţit alimente şi diferite alte cadouri.
Dintre refugiaţi, o femeie, aflată în preajma naşterii, a fost internată la clinica de femei din Cluj.
Primul transport militar cu refugiaţi a sosit în gara Cluj duminică dimineaţa, la ora 8.30. Erau de faţă întru întâmpinarea refugiaţilor reprezentanţii autorităţilor.
Echipe sanitare acordă ajutoare medicale, remarcându-se în rândurile acestora elevele de la liceele din localitate, sub conducerea d-nei profesoare Dordea şi elevii de la şcoala normală de băieţi, dintre care unii cunosc bine limba ucrainiană, aşa încât fac traduceri.
Refugiaţii militari, în număr de 961, ofiţeri şi soldaţi, sosiţi cu acest tren, au primit în gara Cluj pâine şi mezeluri şi diferite cadouri din partea populaţiei.
Al treilea tren, tot cu militari, în număr de 864, a sosit la Cluj la orele 12.45. Acestora li s-a servit 1.500 litri de ceai şi alte alimente, puse la dispoziţie de rezidența ţinutului Someş. Dl. dr. Coriolan Tătaru. rezidentul regal al ţinutului Someş, înapoiat de la Sighet în cursul nopţii, supraveghează personal distribuirea ajutoarelor. Mai sunt de faţă d-nii chestori dr. Horvat Iosif, dr. Tiberiu Hodor, advocat şi fost deputat, un bun cunoscător al relaţiilor dintre Maramureş şi Rusia Subcarpatică.
Pe vagoanele trenului cu refugiaţi sunt scrise cu cretă diferite inscripţii, în limba franceză şi română, între care domină următoarele: „Trăiască Regele Carol al Il-lea”, „Frăţie cu frăţie”.
Celor bolnavi li s-a dat asistenţă medicală, iar refugiaţii aflaţi în stare mai gravă au fost internaţi în spitalele locale.
Al patrulea tren cu refugiaţi a sosit la ora 13,45, fiind primit în aceleaşi condiţiuni ca şi cele precedente.
Interesant este entuziasmul şi spiritul de jertfă al populaţiei clujene, venită în gară în număr considerabil, spre a-şi da contribuţia la ajutorarea refugiaţilor.
Lumea s-a îndreptat cu asalt spre vagoane, iar din rândurile ei zburau tot felul de pacheţele, aruncate acestor oaspeţi excepţionali.
Dintre refugiaţii sosiţi la Cluj, au fost opriţi şi încartiruiţi la şcolile din localitate 117 copii de diferite vârste, 137 femei şi 48 de bărbaţi civili.
Refugiaţii militari au fost îndrumaţi spre Bistriţa şi Dej.
Transporturile cu refugiaţi continuă în tot cursul nopţii, opera de asistenţă desfăşurându-se în condiţiunile arătate mai sus.
***
Trenuri cu refugiaţi din Rusia Carpatică continuă să se perinde şi să poposească în gara Cluj. Sâmbătă, duminică şi luni au sosit în localitate nouă trenuri cu refugiaţi, fiecare tren format din cel puţin 30 de vagoane, pline de militari şi de populaţie civilă.
Fie că au rămas în localitate, fie că după un scurt popas au plecat spre alte localităţi, tuturor acestor oameni, societăţile clujene cultural-patriotice şi de binefacere le-au distribuit mari cantităţi de alimente.
Mânată de dorinţa de a-şi arăta simpatia faţă de aceşti oameni, fără ţară azi, populaţia clujeană a dat năvală spre gară într-un număr atât de impresionant, încât a fost nevoie de cordoane de jandarmi şi poliţişti pentru a se putea menţine ordinea necesară.
Dar dacă refugiaţii care au poposit sau au trecut prin Cluj sâmbătă şi duminică au fost numai cehi, slovaci şi ruteni – dintre care destui vorbeau bine româneşte – ultimul tren, de luni după amiază, a fost încărcat cu un mare număr de evrei.
Cum o parte din aceşti refugiaţi au poposit în localitate, la primăria municipiului Cluj s-a format, sub președinţia d-lui Gheorghe Neda, o comisie pentru încartiruirea lor. Mulţumită măsurilor rapide luate de această comisie, până în prezent au fost încartiruiţi în Cluj aproape 500 de persoane, o parte la fabrica Schull, care şi-a încetat acum câteva săptămâni lucrul, o parte la cazarma jandarmilor urbani şi la primărie, iar o altă parte în colonia Lomb, din apropierea Clujului. Fondurile necesare pentru întreţinerea acestor oameni au fost puse la dispoziţia comisiei amintite, de către rezidenţa ţinutului Someş.
Pentru a evita epidemiile, inspectoratul sanitar clujean a luat măsuri ca nici unul din refugiaţi să nu poată poposi în oraş, înainte de a se curăţa complet. Pentru acest scop s-a pus la dispoziţia refugiaţilor din Rusia Carpatică două trenuri băi, care au fost garate în Cluj. În acelaș timp a plecat din localitate, spre Sighet, o echipă de medici, pentru combaterea epidemiilor care s-ar putea eventual naşte din cauza acestui exod.
21 martie 1939
Cu un tren special au fost aduşi la Gherla 500 refugiaţi din Ucraina Carpatică, în urma invaziei maghiare.
Trenul cu refugiaţi a sosit în gara locală la ora 10 dimineaţa, refugiaţii fiind primiţi de societăţile femeilor române, care le-au oferit chiar în gară lapte, ceai, pâine şi ţigări.
Refugiaţii au fost apoi încartiruiţi în localul Institutului de corecţie, la liceul de băeţi şi la orfelinat, iar femeile şi copiii la şcoala normală de fete.
Dl. col. I. Petrescu, prefectul judeţului, a luat toate măsurile ca refugiaţii să fie prevăzuţi cu toate cele necesare.
Refugiaţii, înspăimântaţi, povestesc scene de groază la care s-au dedat trupele maghiare faţă de populaţia civilă a Ucrainei Carpatice.
Remarcăm gestul frumos al autorităţilor şi femeilor românce din localitate.
De la ora 2 noaptea au făcut preparativele necesare să primească pe refugiaţi cât mai bine.
***
Câteva fapte impresionante din timpul trecerii trenurilor cu refugiați cehi prin gara Gherla
Invazia trupelor maghiare în Ucraina Carpatică şi teroarea dezlănţuită de ele au făcut ca toţi funcţionarii cehi, inclusiv armata, să ia drumul pribegiei, refugiindu-se în ţara noastră.
Primul tren de refugiaţi, în mare majoritate copii şi femei, care a trecut prin Gherla, a stârnit atâta milă încât lumea care i-a primit în gară a rămas adânc impresionată de calvarul acestor fiinţe nenorocite.
Încă o dată, proverbiala ospitalitate şi bunătate a românului s-a tradus în faptă. Refugiaţilor li s-a oferit mâncare şi îmbrăcăminte. S-au văzut femei şi bărbaţi care alergau spre casă şi de acasă la gară ca să poată contribui şi ei cu cât de puţin la uşurarea suferinţelor acestor năpăstuiţi ai soartei.
Cu această ocazie s-a înregistrat un fapt impresionant: un străjer de la şcoala primară văzând că toţi cei de faţă oferă daruri refugiaţilor, a oferit şi el cel mai de seamă obiect ce-l avea asupra sa: o ascuţitoare de creion sub forma unui car de luptă, unui copilaş blond ceh, care, drept mulţumire pentru obiectul primit, a mângâiat faţa micului donator român. Acest gest a impresionat pe toţi cei de faţă, încât străjerele şi străjerii, care până atunci împărţiseră alimente, au început să ofere micilor refugiaţi tot ce aveau asupra lor: bani, insigne, mărţişoare etc., obiecte neînsemnate pentru adulţi, dar de o mare însemnătate pentru cei mici, pentru şcolari.
A doua zi, la ora 8 dimineața, se aştepta sosirea unui alt tren cu refugiaţi. Încă de la ora 2 noaptea femeile din societatea „Crucea roşie“ au început pregătirile, încât, dimineaţa, la sosirea trenului li s-a putut servi refugiaţilor lapte şi ceai fierbinte, ţigări etc.
Dacă femeile şi bărbaţii români s-au arătat atât de ospitalieri cu aceşti oameni siliţi să ia drumul pribegiei, minoritatea maghiară n-a dat nici un ajutor. Aceasta nu s-ar fi observat dacă nu s-ar fi întâmplat fapte care au produs indignare. Când femeile românce de la Crucea Roşie au colindat prin oraş colectând pentru refugiaţi, s-au găsit indivizi din pătura cultă şi avută a maghiarilor care au dat acest răspuns: ,,Nu dăm nimic pentru blăstămații de cehi și în loc de ajutor, mai bine le-ați scoate ochii.”
24 martie 1939
În cursul zilei de ieri au părăsit Clujul refugiaţii ucrainieni, care fuseseră găzduiţi câteva zile în oraşul nostru.
În gară li s-au distribuit alimente şi diferite alte obiecte, mai ales îmbrăcăminte. D-nii rezident regal dr. Coriolan Tătaru şi primarul dr. Sebastian Bornemisa au îndrumat personal lucrările de ajutorare a refugiaţilor. Trenurile cu refugiaţi au luat direcţia spre Timişoara.
25 martie 1939
Chestiunea Ucrainei Subcarpatice nu s-a lichidat încă definitiv nici măcar din punct de vedere militar. Armata ungară a ocupat căile de comunicaţie, oraşele şi punctele strategice importante din Ucraina Subcarpatică dar, după toată probabilitatea, nu are suficiente forţe la dispoziţie pentru a proceda la curăţirea munţilor, în care vreo două mii de sici rezistă cu ultima îndârjire.
Luni după masă, un detașament al armatei ungare a îndreptat un atac contra sicilor din munţi, care, însă, a fost respins. Măsurile luate în ultimele două zile de comandamentul ungar, lasă de bănuit că Ungaria a abandonat deocamdată ideea de a supune miliţia ucrainiană refugiată în munţi.
Comandantul trupelor ungare din Ucraina Subcarpatică a lansat un manifest, prin care a invitat populaţia şi pe aici să se predea, depunând armele şi jurământul de credinţă pentru Ungaria. Cei care se vor supune acestui ordin, vor fi amnistiaţi, iar cei care vor opune rezistenţă sau vor fi găsiţi cu arma asupra lor, vor fi împuşcaţi pe loc.
În baza acestui ordin, în oraşele ocupate, trupele ungare au procedat la executări în masă. La Hust, Gustav Sereghi, directorul teatrului naţional ucrainian, a fost condamnat la moarte după o judecată sumară de câteva minute şi împuşcat în prezenţa fratelui său, Eugen Sereghi, regizorul aceluiaşi teatru, care văzând această scenă îngrozitoare, a înebunit pe loc.
***
Refugiaţii ucrainieni au părăsit România. Nu au rămas in ţară decât vreo douăzeci de răniţi şi bolnavi, care sunt trataţi în spitalele din Sighet. Cei cu care ne-am văzut la Sighet au vorbit in termeni de adâncă recunoştinţă despre ospitalitatea şi generozitatea statului român, care le-a permis să plece prin teritoriul său în ţările occidentale.
Monseniorul Voloșin, fost președinte al republicii ucrainiene, a sosit în Germania. De acolo va pleca imediat în Slovacia, unde trăiesc 200 de mii de ucrainieni şi înţelege să se stabilească acolo ca preot.
La Sighet au dispărut ultimele urme ale emoţiei de la început şi oraşul a reintrat în normal.
29 martie 1939
Consiliul superior al Frontului Renaşterii Naţionale a ţinut o reuniune care depăşeşte în însemnătate toate manifestările de până acum ale acestui organism de guvernare. S-a cerut alipirea Ucrainei Subcarpatice la România.
Cu toată atitudinea corectă observată de guvernul român, însă, la 14 martie suntem informaţi şi constatăm că armata ungară continuă cu intensitate mobilizarea şi că cinci corpuri sunt concentrate chiar la frontiera României, în dreptul Someşului şi al Mureşului.
Ce rost putea avea această masivă concentrare de forţe, după ce Rusia Subcarpatică fusese ocupată fără nici o stânjenire din partea noastră? Ce se urmărea? Acţiunea din nord, prin însăşi natura ei, atitudinea agresivă a presei maghiare şi a postului de radio din Budapesta, concentrarea de numeroase trupe la graniţa României, toate erau de natură să inspire o legitimă îngrijorare.
Guvernul nostru nu se putea lăsa surprins de evenimente, de aceea el a luat imediat măsurile pe care le-a socotit conforme cu interesele de siguranță ale Statului. Astfel, în primul rând, a făcut cunoscut cancelariilor străine că suntem hotărîţi să ne apărăm frontierele. Pentru integralitatea teritoriului ei, România se va bate împotriva oricui, cu toate puterile ei şi fără să stea să cântărească rezultatul luptei. Noi avem un patrimoniu sfânt, pe care înaintaşii noştri l-au creeat; suntem datori să-l păstrăm cu orice sacrificiu. Oricare ar fi rezultatul, istoria va înregistra hotărârea noastră de viaţă independentă şi curajul nostru de a o apăra.
Românii au ajuns să cunoască pe propria piele ce însemnă să fii refugiat, în 1940. Prin Dictatul de la Viena, o parte din Ardeal a fost cedat Ungariei. Instalarea administrației maghiare a coincis cu începutul represaliilor față de populația românească majoritară – lideri politici, preoți, învățători, oameni simpli. La scurt timp s-au făcut execuții și s-au trimis oameni în pușcării. De teamă, pentru a-și salva viața, mii de ardeleni s-au refugiat în România.
Teritoriul ocupat a fost eliberat de armata română și sovietică în octombrie 1944.
Ucraina Subcarpatică a fost cedată URSS în 1945.
* texte reproduse din ziarele Universul – 21, 24, 31 martie 1939; Clujul creștin – 19 martie 1939; Keleti Ujsag – 19 martie 1939