Înmormântarea starețului Mănăstirii Nicula. Sute de credincioși și-au luat rămas bun – VIDEO

Părintele arhimandrit Nicolae Moldovan, starețul mănăstirii Nicula, un monah misionar harnic și jertfelnic

Am primit cu profundă durere sufletească vestea trecerii neașteptate din această viață a părintelui arhimandrit Nicolae Moldovan, starețul mănăstirii Nicula din județul Cluj, înzestrat de Dumnezeu cu daruri deosebite, adăugat la acestea strădaniile sale personale, fiind un mare iubitor al slujirii Sfântului altar, al comuniunii monahale și a credincioșilor.

Dăruirea și spiritul său misionar, conștiința puternică a lucrării jertfelnice, precum și zelul său administrativ, pot fi un model de înțelegere a slujirii Bisericii lui Hristos și a aproapelui.

Arhimandritul Nicolae Moldovan s-a născut la 23 decembrie 1960, la Agrișu de Sus, în județul Bistrița-Năsăud, din părinții credincioși Iustin și Ludovica Moldovan, primind la botez numele Vasile. După absolvirea liceului din Bistrița, a efectuat stadiul militar obligatoriu, iar apoi a lucrat în diverse domenii, până când, simțind chemarea de la Dumnezeu, cu sfatul preotului paroh și a unor duhovnici, după o discuție cu vrednicul de pomenire arhiepiscop Iustinian Chira, pe atunci arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, tânărul Vasile a hotărât să îmbrățișeze calea monahismului, intrând ca frate în obștea mănăstirii Nicula din județul Cluj, la 30 septembrie 1991.

Marile decizii nu se iau atât în funcție de ideile mari, cât sub influența unor persoane deosebite. Astfel, având sfătuitori și duhovnici înțelepți, în seara de 5 decembrie 1992, la vecernia Sfântului Ierarh Nicolae, tânărul Vasile a  fost tuns în monahism, primind numele Nicolae de către starețul mănăstirii Nicula din vremea aceea, Preasfințitul părinte Vasile Someșanul, fost episcop vicar al arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

În anul 1993, părintele Nicolae Moldovan a fost numit econom al mănăstirii și apoi a fost hirotonit diacon și preot de către regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania, pe atunci arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului.

Între anii 1997 și 2012 a slujit ca egumen al Mănăstirii, într o perioadă grea, cu șantiere de construcții și multe înnoiri.

Contribuția sa la dezvoltarea mănăstirii i-a adus în anul 2000 promovarea în rangul de protosinghel. Începând cu anul 2001, prin grija arhiepiscopului Bartolomeu Anania, mănăstirea cunoaște o nouă etapă de rectitorire a întregului așezământ și de dinamizare a vieții monahale, demarând construcția de noi edificii – biserică nouă, casă de creație, centru de studii patristice, corp administrativ, arhondaric și clopotniță.

În anul 2012, părintele arhimandrit Nicolae Moldovan a fost hirotesit arhimandrit și numit stareț al mănăstirii Nicula.

Prin viața și activitatea sa, părintele stareț Nicolae Moldovan a ilustrat cu multă smerenie și autenticitate faptul că scopul viețuirii în mănăstire este acela de a aduce pe oameni aproape de Dumnezeu, de a vindeca răni și de a  hrăni duhovnicește suflete, ajutând pe fiecare om să-și deschidă inima în taina spovedaniei, pentru a se întâlni cu iubirea milostivă și vindecătoare a lui Dumnezeu pentru oameni.

În această zi îndoliată, ne rugăm preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul slujitorului său, arhimandritul Nicolae, în corturile drepților și în ceata sfinților slujitori, dăruindu-i odihnă în Lumina, pacea și iubirea preasfintei treimi. Veșnica lui pomenire, din neam în neam, cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru obștea îndoliată a Mănăstirii Nicula.

Nu numai că șia găsit odihna sufletului său, dar la mulțime mare de oameni, blândețea și smerenia sa a ajutat să își găsească din punct de vedere duhovnicesc drumul în viață. A fost blând și smerit cu inima. A fost harnic și n-a făcut multă gălăgie în jurul său, și de aceea mă opresc la patru calități pe care le-a avut. Întâi de toate, i-a primit pe toți, tineri și bătrâni, titrați și oameni simpli. Ori de câte câte ori alergau oamenii aceștia la Mănăstirea Nicula, la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, erau întâmpinati de părintele stareț și își ușurau sufletul, plecau întăriți, având apoi curajul să mai lupte cu viața încă ani de zile. Întâi de toate, i-a primit pe toți.  În lumea noastră, vedeți, de multe ori, cei ce ar trebui să-i primească pe toți, au preferințe și-i primesc doar pe unii.

în al doilea rând, după ce i-a primit pe toți, s-a rugat pentru toți. Așa cum a pomenit Preafericitul în cuvânt, spovedea multă lume și făcea rugăciuni, s-a rugat pentru toți. Rugăciunea este cea care îi ajută pe creștinii noștri să răzbească asupra tuturor necazurilor și un lucru pe care îl știți, dar îl mai repet, Sfântul Ioan Gură de Aur, în tratatul despre preoție, zice că slujitorul lui Dumnezeu, preotul, în fața Sfântului altar este mai mare decât proorocul Ilie, pentru că proorocul Ilie s-a rugat lui Dumnezeu și Dumnezeu a coborât foc din cer și a ars jertfa, dar la rugăciunea preotului, Dumnezeu îl coboară din cer pe Duhul sfânt și preface prescura și vinul în trupul și în sângele mântuitorului.

S-a rugat pentru toți i-a primit pe toți. S-a rugat pentru toți și la Sfânta Liturghie, și în rugăciunile sale particulare. Apoi, i-a iubit pe toți, și lucrul acesta nu-i întâlnit așa de des în lumea noastră. Revendicările, ranchiunele, sunt prezente, dar el își avea liniștea și pacea lui interioară și cred că fiind blând și smerit cu inima, reușea să-i primească cu drag pe toți, să se roage pentru toți să iubească pe toți.

Și apoi,  a patra calitate este aceea că le purta la toți sarcinile. N-a fost o fire aspră. Uneori, în administrație, e nevoie să mai fii și aspru, și atunci când nu ești aspru, tu însuți trebuie de multe ori să pătimești pentru ceilalți. Le-a purtat sarcinile la ceilalți, le-a purtat sarcinile la cei ce veneau la el să și descarce sufletul. Întotdeauna părintele duhovnic a purtat sarcinile celorlalți, dar în mod special în vremurile noastre, sunt localități care au scăzut atât de mult, au rămas oamenii bătrânei și cui, cui să își mai spună amarul? Și-l spun părintelui duhovnic și l-au spus părintelui arhimandrit Nicolae Moldovan.

De unde puterea aceasta, ca să îi primească pe toți, să se roage pentru toți, să iubească pe toți și ca să le poarte sarcinile la toți? Puterea aceasta îi venea din hotărârea pe care a luat-o atunci când a venit la mănăstire la Nicula.

Vedeți, împotriva patimilor mari prezente în lumea noastră, iubirea de plăcere, iubirea de avere și iubirea de mărire, împotriva acestor patimi mari, călugărul depune trei voturi – fecioria, ascultarea și sărăcia. Și cred că din această dăruire totală a lui Dumnezeu, i-a venit și puterea să-i primească pe toți, să se roage pentru toți, să iubească pe toți și să le poarte sarcinile la toți. (…)

Părintele Nicolae a făcut multe. Nu le-a terminat pe toate. Multe ne gândisem să mai facem, dar acum a plecat dincolo, unde nu este nici durere, nici necaz, nici suspinare. Cei ce mai trăim, sau cei ce vor fi după noi, vor lua steagul și vor merge mai departe.

Oricum, s-a făcut această biserică minunată aici, s-a făcut această pictură superbă, dar pe lângă acestea, celelalte clădiri și faptul că pelerinii care veneau la Maica Domnului, la Icoana făcătoare de minuni, plecau mângâiați acasă, este lucrul cel mai mare.

Noi astăzi ne rugăm lui Dumnezeu să-i facă parte de odihnă în Împărăția Sa, unde nu mai este nici durere, nici suspinare ci viață fără de sfârșit.

Amin!